Două aripi frânte prea devreme.... Recenzie Urcan bătrânul, de Pavel Dan

Povestea acestui scriitor este tragica, impresioneaza prin ea insasi, impreuna cu prozele sale scurte. Asemeni prozelor, scurta i-a fost si viata, curmata in plin avant creator, la doar treizeci de ani, de nemiloasa boala- cancerul. Din pacate, nu a apucat sa scrie mai mult, doar un volum de nuvele si povestiri, de vreo 600 de pagini, pe care ej l-am  descoperit intamplator si, rasfoindu-l, desi nu auzisem macar de autor, am decis sa il cumpar si sa il si citesc intr-un timp relativ scurt de la cumparare. Curiozitatea a fost prea mare. Dar nu a ramas nerasplatita. M-au fascinat istorioarele sale, cuprinse parca de un aer nostalgic, pe care aveam sa mi-l explic abia la sfarsit, citind cateva insemnari din jurnalul sau. Dar sa nu anticipez. Cu toate ca impresiile mele s-au cimentat mai bine dupa acele ultime pagini.

Cele mai multe povestiri au ca fundal satul ardele.nesc de la inceputul veacului trecut. Personaje pitoresti, tarani autentici, cu viata lor, cu gandurile, cu temerile si nevoile lor.  Scriitorul fructifica amintirile acumulate in satul natal pentru a zugravi o lume  desprinsa dintr-o realitate uneori idilica, alteori nemiloasa, avand ceva al ei care te atrage, un farmec al istorisirilor la gura sobei. Casele taranesti, saracacioase, campurile, gradinile, padurile, oamenii, imbracati modest, in portul traditional toate se impletesc intru creearea acestei lumi atat de autentice.  Cum mie imi plac foarte mult povestile din lumea satului,  am savurat fiecare povestire, fiecare intamplare.  Unele povestiri ilustreaza ritualurile din batrani privind inmormantarile, priveghiul. Nu lipseste fina ironie taraneasca, atat de placuta, de dreapta si neiertatoare.  Se simte un puternic accent autobiografic, cu precadere acolo unde personajul este un fiu de taran plecat la oras la scoli inalte, pierzandu-si parca ceva din conditia sa, nemaifiind nici taran adevarat, dar nici pe deplin orasean.

O emotie vie, o nostalgie dulce-amaruie  persista ca un parfum subtil asupra tuturor scrierilor sale.  E ceva pe care il deslusesti printre randurile intesate de un placut grai popular, colorat si atragator.  Satul natal al scriitorului capata trasaturile unui spatiu feeric, ii simti dragostea pentru locuri, pentru oamenii din sat.  Incat  nu poti sa nu te gandesti la faptul ca fictiunea are o proprtie destul de redusa, ca tot ce ai citit s-a intamplat poate aievea, demult, tare demult, intr-o vreme a carei aroma in zadar o cautam astazi, s-a risipit in negura timpului.

Daca nu ati citit pana acum povestirile lui Pavel Dan, vi le recomand cu mult  drag. Si cu regretul ca nu sunt mai multe, ca acest imens potential creator nu si-a putut dezvalui toate resursele.