Prima zi de gradinita

Astazi a fost prima zi de gradinita a celei mici- am sarit direct in grupa mijlocie, da' nu-i bai, trebuie sa progresam, sa invatam lucruri noi, nu unele pe care le stim deja. Dimineata- emotii. De fapt, emotiile au inceput de aseara cand, in sfarsit, ne-am vazut cu rezultatul exudatului, ceea ce insemna unda verde. I-am semnat rechizitele, ghiozdanelul, penarul, am pregatit hainutele- nu imi sariti in cap pentru atatea diminutive, stiu ca-s enervante, dar la mine e justificat. Sau asa imi place mie sa cred. Ei, daca toate-s la dimensiuni reduse, le adaptez si denumirile. Asaaa... si o data pregatirile incheiate, in timp ce o adormeam, incercam sa-mi amintesc ce as fi putut uita. Imi cadeau ochii in gura la o ora mai mult decat timpurie pentru obisnuintele mele. M-am tinut tare si nu am cazut prada somnului, mai aveam unele de rezolvat.

In zorii zilei, de cateva ori m-am trezit si m-am uitat la ceas, de teama sa nu ma trezesc prea tarziu. Spre uimirea mea, s-a trezit si ea fara scandal, in mai putin de o ora am reusit sa iesim din casa imbracati, impachetati, ceea ce e o minune, nu reusim niciodata sa iesim mai devreme de o ora jumate din momentul in care ne propunem asta. Cu ghiozdanel in spate, cu caciulita si multa curiozitate, mogaldeata a facut primii pasi in viata de prescolar. Drumul cel lung a inceput, intr-o dimineata insorita de vineri, racoroasa, dar in limite normale, cu mami si cu tati penduland pe langa ea, mai emotionati decat protagonista principala.

Ajunsi acolo, dupa formalitatile necesare- dezbracat, imbracat, predat acte medicale, Alexuta a intrat in clasa si a inceput sa se simta ca acasa. Stiam eu ca n-o sa stea ea rusinoasa in vreun colt, dar a fost mai bine decat ma asteptam. In cateva secunde deja isi gasise si partenera de joaca si jucarii, nu mai avea nicio treaba cu noi. Am mai discutat una-alta cu educatoarea, apoi ne-am luat la revedere si am plecat- nu tu plansete, nici macar nu ne-a pupat, ne-a facut din mana si si-a continuat joaca. Noi doi, plini de emotie, am iesit de-acolo cu o puternica senzatie ca ne lipseste ceva.


Cat de ciudat a fost sa plecam de acolo singuri. Cred ca noi suntem mai rau decat copiii. Unde de-abia asteptam sa mai stau si eu libera, acum parca nu era cum imi imaginasem. Nici tati, care avea experienta in plecat de-acasa si stat fara copil,  nu se simtea mai confortabil ca mine. Ba parca se simtea si mai ciudat, pentru ca pana acum o stia cu mine, dar acum... Si-n loc sa ne facem si noi de cap ca doi porumbei, ne-am apucat frumos de smotru si de reamenajari prin casa, sotiorul meu crezand ca in cele trei ore fara copil va reusi sa mute muntii din loc. Eu stiam care-s sansele de reusita si i-am prognozat de la bun inceput cam cum va arata casa pe la pranz si de-atunci incolo. O camera luna, iar alta tomberon. Si asa a si fost. Sufrageria e golita de haine si jucarii, in schimb in dormitor n-ai unde pasi.

La 12 fara, nu stiam pe unde sa ne gasim hainele sa ne imbracam sa mergem sa luam copilul de la gradinita. Si acolo, ca-n filme. De cum am intrat pe poarta, sotul meu s-a apucat sa ma filmeze cu telefonul, ca-n documentarele alea cu dosarele FBI. Ardeam de nerabdare sa ajung sa vad ce face si mai ales ce a facut fata in cele 3 ore si jumatate petrecute acolo. Parca nu se mai termina drumul de la poarta pana la clasa. Cand am ajuns si am vazut-o jucandu-se fara macar sa ma vada, mi-am zis- e-n elementul ei, nu mai vrea sa plece. Ei, nu s-a intamplat asa, a vrut sa mearga, dar si sa mai vina. Din franturi de raspunsuri am inteles ca i-a placut. Nu stiu cat le-o fi placut celorlalte persoane din gradinita. Tati a prognozat ca in trei zile o innebuneste pe  saraca educatoare. Asta dupa ce am aflat de la educatoare cat de cuminte a fost odrasla noastra. Nu a plans, nu a intrebat de noi, dimpotriva, s-a simtit sefa acolo, nesupusa, recalcitranta, batoasa. Si cu tendinte agresive in caz de provocare. Asta am aflat-o de la cea mica. S-a apucat ea sa ne spuna ca un baietel a vrut sa o scuipe si ea a vrut sa-l bata. La strambaturi- pe primul loc.Si educatoarea mi s-a plans ca se iau si ceilalti dupa ea la obraznicii.  Mancarea doar a gustat-o de cateva ori, in schimb se plangea ca nu i s-a dat voie sa manance cand a vrut. Asta e greseala mea ca nu am obisnuit-o cu program fix de masa si e invatata sa manance cand are chef, cand ii e foame. Or acolo, ai mancat la ora de masa, bine, nu- sa fii sanatos. Ei, cu timpul se obisnuieste ea, nu cedam cu nimic. Mai rau e ca nu se conformeaza activitatilor ce se fac in grupa- protesta ca ea nu vrea sa deseneze, ea vrea sa se joace.

La gradinita e o disciplina complet diferita de ceea ce stie ea. Noi am fost foarte libertini, de fapt eu mai mult si nu am fortat-o nici sa manance, nici sa deseneze. De desenat deseneaza mult timp cand are chef, dar daca o pun eu, nici sa nu auda.

Ce sa zic, om vedea cum se va purta de-acum incolo. Poate se acomodeaza. Sau poate ii acomodeaza pe ceilalti cu apucaturile si dorintele ei.