Alexis Zorba- Nikos Kazantzakis

Toata noaptea m-am gandit: Ce sa fac, ce sa fac ca sa alung moartea, moartea lui?
O portita s-a deschis inlauntrul meu si amintirile ma napadeau, se imbulzeau sa puna stapanire pe inima mea. Isi potriveau buzele si ma indemnau sa-l adun pe Zorba din pamant, din mare, din vant, si sa-l aduc inapoi la viata. 

Sursa foto http://ro.wikipedia.org/wiki/Nikos_Kazantzakis

Astfel marturiseste Nikos Kazantzakis in Raport catre EL Greco si parcurgand aceste randuri simti sufletul care vibreaza sub povara nostalgiei, a amintirilor. Profunda admiratie pentru natura umana pura intruchipata de Zorba, insufleteste o carte care, asemeni personajului ce a inspirat-o, clocoteste in fiecare fibra a sa.

Sa spun roman o fi corect? Cine ar putea determina proportiile realitatii si ale fictiunii? Alexis Zorba este probabil cea mai cunoscuta carte scrisa de Nikos Kazantzakis, fiind ecranizata in 1964, cu Anthony Quinn in rolul lui Zorba. Asa cum lesne puteti intelege din citatul cu care am ales sa-mi incep recenzia, Zorba a existat in realitate, iar puternica amprenta pe care a lasat-o in sufletul scriitorului a facut posibila nasterea acestei carti- pe care inca ezit a o numi roman, mai potrivit mi s-ar parea evocare.


Pe masura ce scriu, caci nu e prima incercare de a-mi reda impresiile, imi vine tot mai greu sa extrag din multitudinea de sentimente pe care le-am trait citind si ale caror ecouri continua sa se simta in mintea mea. Si cu siguranta ele vor persista de-a lungul timpului, caci aceasta carte nu e una pe care sa o poti uita. Cata viata, cata aparenta simplitate... Kazantzakis are un stil de a scrie, cald si puternic totodata, patrunzator, magnetizant, pe care eu l-am indragit din primul moment in care, acum poate un an, am rasfoit Raport catre El Greco. Ceva din asprimea stancilor cretane, din suflul cald al vantului de pe acele meleaguri, ceva din spuma marii s-a contopit cu frazele sale, impregnandu-le cu o arome si culori inimitabile.

Adăugaţi o legendă

E o carte vie, o carte despre viata, cu un personaj fascinant,  irezistibil. Pentru Zorba, lumea intreaga e o inlantuire de minuni si enigme.
Zorba iubeste viata, iubeste femeia, iubeste vinul si mancarea buna, iubeste muzica si dansul, isi iubeste santuri-ul. Naturaletea sa, sinceritatea, pasiunea pe care o pune in tot ceea ce traieste, setea sa de viata, uimirea fata de tot ceea ce vede si pare a vedea pentru prima oara- sunt cateva cuvinte simple, ce n-au puterea sa-l cuprinda pe Zorba.

Ma simt neputincioasa a-l descrie, neputincioasa a reda ce am simtit in timp ce citeam. De fapt, nici nu aveam senzatia ca citesc, ci ca am in fata un ecran- pe jumatate din el Kazantzakis, scriind si vorbind totodata, iar pe cealalta filmul celor povestite. Trebuie sa precizez ca nu am vizionat pana acum ecranizarea mentionata mai sus, insa acum chiar as vrea sa-mi fac timp si pentru asta. Cu siguranta, candva, voi reciti si cartea, pentru ca ea mi-o cere. Poate ca sa-l pot astfel intalni din nou pe Zorba, poate ca sa reusesc sa-mi cristalizez ideile. Atat de multe as vrea sa spun, le simt colcaind in mintea mea, schimbandu-si de la o clipa la alta forma si, astfel, nu reusesc sa le prind.

Ce minune e sa reusesti sa exprimi prin dans ceea ce cuvintele nu sunt in stare sa spuna... Cat de zadarnice sunt de fapt toate indeletnicirile erudite, toata aceasta truda cu terfeloagele, ca sa folosesc un cuvant imprumutat de la Zorba, cand raspunsurile la intrebarile ce au framantat omenirea de mii de ani, tot nu pot fi gasite prin ele, si singurele palpabile raman cele ce ne satisfac instinctele.

-Pai atunci, toate terfeloagele alea imputite pe care le citesti, la ce-ti folosesc, hai? De ce le citesti? Si daca nu vorbesc despre asta despre ce vorbesc?
-Vorbesc despre nedumerirea omului care nu poate raspunde la ce intrebi tu Zorba.
-Ma doare-n cot de nedumerirea lor! striga el exasperat, izbind cu piciorul in pamant.

-Eu vreau sa-mi spui de unde venim si unde mergem. De-atatia ani de cand tot buchisesti la terfeloagele alea, gandesc c-oi fi tescuit vreo doua-trei mii de kile de hartie. si cu ce zeama te-ai ales? 

 Rareori imi insotesc impresiile cu citate, insa in cazul lui Kazantzakis nu pot altfel. Cum altfel sa exprim ceea ce cuvintele mele nu reusesc sa arate?