Spintecatoarea

M-a pus.. cine m-a pus sa iau peste viu? Nu mare, dar nici mic. La vreun kilogram si ceva. Zic- hai sa iau sa se joace asta mica, sa se uite la el, deh, cum gandeste un om care nu gandeste in perspectiva. Ca si cum i-as fi luat copilei un animal de casa, vin cu el, il pun intr-o oala cu apa in cada, sa-l resuscitez. De respirat, mai respira, dar n-avea el pozitie normala de peste in apa. O fi fost poate oala prea mica, dar totusi. Ei, isi revine cat de cat, mai da si el din coada, din ce mai are. Dar eu in tot timpul asta, ma gandeam cum il mai execut eu pe asta si-apoi cum il mai mananc, ca ma gandesc la el cand fuse viu. De fapt, de mancat nu-l mancam eu, ca era un peste gras, pentru mine luasem un pastrav gata rezolvat. Dar ideea sacrificarii unui biet peste persista.


Vine tati, eu foarte incantata sa-i arat ce isprava am facut luandu-i copilului jucarie vie. Ca si asta, n-avea taine, punea mana pe peste, il tragea, se juca intr-o veselie cu el, ba chiar voia sa o bag si pe ea in cada, sa pun apa si sa inoate cu el. Eventual si cu spuma. Dar tati nu a fost la fel de incantat ca noi. ca nu trebuia sa-l resuscitez, ca acu' nu mai moare si se chinuie. Bun, strang taraba, vars apa, bag pestele intr-o punga dupa ce in prealabil il lasasem in oala fara apa, da' sarea prin cada. Se mai misca o vreme, apoi pauza, il las in treaba lui, imi vad de altele si pe la miezul noptii sotul  ma intreaba ce fac cu pestele, ca se strica pana  doua zi, si daca-l las asa necuratat se strica si la frigider, asa ca scot lighioana sa ma apuc de ea. Da' ce, murise? De unde? Tot mai misca, greu, e drept, abia mai respira. N-aveam de gand sa petrec toata noaptea asteptand sa moara de tot. Cu sange rece, i-am curmat chinul, dar s-a zbatut de vreo cateva ori, aproape sa-l scap. Ca sa termin mai repede, solzii nu i-am curatat atunci, c-am zis ca nu-s asa perisabilil ca matele. Am fost atentionata ca-mi va fi greu ulterior, ca o sa ma chinui etc., etc. Ba chiar am mai primit o opinie identica, vai ce greu o sa-l curat!

Si azi m-apuc sa curat solzii. Eu nu mai curatasem pesti mari, nu prea stiam cum trebuie sa arate dupa. Si curat, dar in urma ramane o pielita ce ilustra un frumos model, asemanator cu fagurele, care mi se parea ca n-ar fi trebuit sa existe pe acolo. Cum fusese destul de usor pana atunci, adica nu ma muncisem asa cum mi se prezisese, daca facem abstractie de solzii zburatori pe unde nu gandesti, imi zic ca in mod sigur pielita a ramas pentru ca pestele a stat la rece intre timp, si nu s-a mai curatat o data cu solzii. Asadar, in asta trebuie sa constea chinuiala. Deci da-i si curata pielita, dar nicio sansa, ca era elastica, bag cutitul cu zimti, greu se ducea cate putin. Ma opresc eu la un moment dat si ma loveste un gand. Poate ca aia nici nu trebuie data jos! Tare nu e, ce ramane sub ea nu mai seamana a piele de peste, asa ca- suna un prieten, adica sotul din dotare. Asta asa, de confirmare, ca oricum nu mai continuam operatiunea. Pana ma suna el inapoi, eu deja incepusem transarea propriu-zisa. Dar mi-a confirmat, nu trebuia sa dau aia jos, asa ramane dupa ce curat solzii.

Astfel ca pana la urma pestele s-a prajit, s-a si mancat, chiar daca unele bucati semanau a pui shangai, drept consecinta a incercarilor mele de a-l intoarce pe toate partile si a-i frige toate unghiurile, ascunse si neascunse. Multumesc, pofta am avut. Pastravul a fost delicios, pestele cel mare, nu stiu, dar judecand dupa cum balota fii-mea, a fost si asta foarte bun. Mai am cateva bucati. Mai vreau o parere. :)))