marți, 20 martie 2012

Iar am umblat in cufarul cu amintiri


Imi amintesc cat de frumoasa a fost ziua in care iubitul meu a gasit aceasta locuinta, unde inca mai locuim pentru un numar limitat de zile. Era inceputul lui octombrie, cu soare placut si eu eram cu cea mare in garsoniera unde locuiam atunci si ne pregateam sa facem o plimbare, nehotarata asupra destinatiei. Deja era destul de greu sa ma misc, eram trecuta de 7 luni. Aproape de pranz a sunat telefonul si domnul meu mi-a spus sa ne pregatim ca vine sa ne ia sa ne arate ceva. In scurt timp a ajuns si, cat timp eu ma imbracam, ei doi au pus tara la cale.


Nu mi-a zis atunci unde mergem, insa i-a zis Biencutei, care, in lift, nu s-a putut abtine si m-a anuntat ca ne mutam, stricand oarecum surpriza. Entuziasm maxim, desi inca nu vazusem si nu stiam unde e. Drumul nu a fost foarte lung, iar ceea ce am vazut, desi arata jalnic, m-a incantat pentru ca insemna mai mult spatiu la un pret nu foarte mare. Am stabilit din acea zi ca e cazul sa facem o igienizare si ca vom renunta la mobila veche si urata ce umplea apartamentul. Ne-am inteles cu proprietara si am si primit cheile, apoi am plecat sa sarbatorim, la o terasa, in Agronomie (acelasi loc unde am facut ulterior si botezul fetei mici si petrecerea cununiei civile si, de altfel unul din locurile des frecventate de noi pe cand eram liberi si ne ajungeau banii- culmea, aceiasi bani care ne intra si azi in casa, in urma cu 3 ani ne erau suficienti pentru iesiri la restaurante sau terase si plateam si o chirie mai mare. Dar intre timp, salariul a ramas acelasi, iar preturile au explodat).

Parca vad cum stateam atunci pe terasa, si masa o stiu cu aproximatie, am mancat pizza, imi amintesc cafeaua si berea fara alcool comandata de al meu si dorinta Biencutei de a rontai ceva dulce, satisfacuta oarecum din magazinul alaturat terasei. Apoi ne-a dus pe noi acasa si el s-a intors pe teren. Nu mai stiu exact ce s-a mai intamplat in acea zi, stiu doar ca a doua zi se stricase vremea, ploua dimineata cand i-am dus la gara pe Bia si pe fratele meu, fortat de imprejurari sa faca aceasta calatorie urgenta, noi urmand sa fim ocupati cu renovarea, pe care de altfel am si inceput-o imediat ce i-am lasat pe ei.

Cand a trecut timpul, nu ma intrebati. Parca toate au fost ieri, asa au zburat zilele, lunile, anii. E incredibil uneori, de aceea stiu ca toate framantarile de azi, peste un timp vor fi privite retrospectiv, ca un punct din trecut si altele le vor lua locul. Toate se vor transforma in amintiri, unele vor fi retinute, altele se vor pierde ca-ntr-o ceata deasa. Insa din cand in cand, astfel de reveniri printre amintiri pot fi ca o gura de oxigen.

5 comentarii:

Rămas-bun, iulie

Sunt îndrăgostită de vară, mai ales de luna iulie, cea în care m-am născut și care s-a strecurat și în numele meu. Parcă aș suporta tot r...