vineri, 22 februarie 2013

Dimineata pierduta

 Titlu: Dimineata pierduta
Autor: Gabriela Adamesteanu
Editura Polirom, 2012
Colectia Top 10+

Din cartea aceasta nu vreau sa povestesc prea multe, as incerca sa va redau senzatiile pe care mi le-a transmis, caci a fost intr-adevar o carte pe placul meu. Pornind de la stilul scrierii, continuand cu atmosfera, cu intamplarile relatate, cu personajele atat de vii, de parca au tasnit afara dintr-o fotografie ingalbenita de timp. Ca si cadru istoric, avem atat comunismul impamantenit deja de ani buni in tarisoara noastra, dar si salturi in timp pana in preajma primului razboi mondial. Sunt insa niste salturi atat de rafinate, incat povestea curge in tihna, savuroasa, ca o calatorie printre amintiri, cuprinzand o mare parte a secolului trecut, urmand evolutia sau declinul unor destine, vazute din diferite perspective.

Cel mai pitoresc personaj este Vica, o femeie din popor, fara prea multa carte, cu un limbaj foarte colorat, dar as ade placut, incat bogatia greselilor gramaticale si de limbaj pe care le face sau modul sau de a gandi ori cel de a se purta, o fac de-a dreptul delicioasa, in sensul de deliciu literar, bineinteles.


Apoi, vechea casa boiereasca a Ivonei Scarlat, coscovita, imbatranita, muceda (casa, nu Ivona), purtand vizibile si triste urme ale trecerii timpului, prinde viata, ca si cand ai arunca o piatra in oglinda unui lac si din acea miscare a apelor isi recapata maretia de altadata, gradina napadita de balarii se umple ca prin minune de trandafiri de toate felurile si culorile si prin ele incep sa umble cei de altadata. Toate prin puterea amintirii. Si tot datorita acestei forte a amintirii isi trage seva portretul doamnei Ioaniu, care si la ani buni dupa moarte continua sa impuna respect, sa trezeasca nostalgii si curiozitati.

Figuri, destine- marcate de vremuri, de istoria nefasta, de propriile patimi. Iar cei ce nu mai sunt pasesc din fotografie si-si spun povestea, rand pe rand. Umbrele lor continua sa pluteasca peste lucruri, peste mobile, prin camerel schimbate si ele de cursul istoriei, cei bogati devenind elemente nocive, iar lucrurile lor suferind alaturi de ei.

La un moment dat, Ivona, ajunsa si ea la o varsta, priveste un minunat ceas, elegant, ramas din vremurile bune si rosteste- " Ceasul copilariei mele..." Aceste simple cuvinte m-au ajutat sa gasesc cuvantul potrivit starii ce razbatea prin fiecare por al cartii- nostalgie. Si nu doar atat. Cumva, din paginile cartii, mintea mea s-a desprins si a zburat catre alte zari, si ele indepartate, ale timpului meu. Copilarie- un ceas de lemn, cu chenar, cifre si limbi aurite, pe care incercam sa il descifrez si, fascinata, il urmaream cu privirea fixa, spre a surprinde miscarea imperceptibila a limbilor sale. O senzatie ce astazi devine tot mai greu de trait de catre copiii nostri. In era afisajului digital, ceasurile clasice isi gasesc tot mai greu locul pe vreun perete ori pe vreun raft.

Dar am deviat mult. Desi, intr-un fel, aceasta abatere marturiseste ceva despre cartea aceasta. Cand o carte iti starneste emotii, trairi aparte, cand iti dezgheata sufletul si iti deschide perspective nebanuite- inseamna ca este o carte deosebita, valoroasa.

5 comentarii:

  1. Minunat acel moment cu ,,Ceasul copilariei mele".
    Stiti de ce carte mi s-a facut dor, dupa ce am citit randurile dvs.? De cea mai buna carte romaneasca de la Marin Preda incoace (asta e parerea mea si o sustin chiar daca m-ar contrazice si N. Manolescu!).
    Ma refer la ,,Clipa cea repede" a lui Sorin Titel.
    Cartea a aparut in 1979, cu un an inaintea ,,Celui mai iubit dintre pamanteni", si tot ce am citit din anii ' 90 incoace am raportat la aceasta carte. Nu am citit nimic care sa o intreaca, dar asta e o parere formata dupa anumite gusturi literare proprii.
    Trebuie neaparat sa recitesc cartea, pentru a-mi putea regandi, daca o fi cazul, optiunile...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va dati seama, daca mi-a ramas intiparit in minte.
      De cartea aceasta de care spuneti nu am auzit, probabil doar in anticariat sa am sanse sa dau de ea, nu?

      Ștergere
  2. Am citit ,,Clipa cea repede" de doua ori, ultima data cu vreo 10-12 ani in urma.
    Sa vedeti ce mi s-a intamplat atunci: Am gasit cartea la un anticariat din Centru. Era o lichidare de stoc, cartea costa doar un leu. Am cumparat 10 bucati si le-am impartit aproape pe toate la colegi si diversi cunoscuti (despre care stiam ca au inclinatie spre lectura). Unei colege, luat de val si fiindca se muta de la noi la un alt loc de munca, i-am scris cateva randuri pe ,,pagina de garda", da parca eu as fi fost autorul cartii. M-am intalnit mai tarziu cu ea si i-am cerut cartea, cu intentia de a-i oferi un alt exemplar. Nici n-a vrut sa auda; mi-a zis ca i-a placut cartea dar si propria-mi dedicatie. Pe ceilalti nu i-am intrebat, nu stiu daca le-a placut cartea sau nu.
    Eu mi-am oprit doua exemplare din aceasta carte, cred ca al doilea expl. e la tara. Nu sunt sigur, sa ma uit si la mama soacra, ca mai tin carti si la ea. Daca il gasesc, vi-l ofer cu mare drag. Daca nu, ramane pe la vara. Vorbesc cu cei de la Anticariat Unu si va las cartea la ei. Tare sunt curios ce parere o sa aveti dupa lectura acestei carti.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mi-am cumparat-o si eu, abia astept sa o citesc! Revin cu parerea mea :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că o să-ți placă. Sunt curioasă care va fi părerea ta. :)

      Ștergere

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...