vineri, 21 iunie 2013

Cea mai lunga zi din an

Ziua tot a crescut si uite ca azi va fi cea mai lunga zi de anul acesta. Pe urma iar incepe sa scada si declinul acesta imi amiteste cat de scurta este vara. Cu bune si cu rele, luna aceasta, in care toate parca s-au adunat sa alcatuiasca un delicios inceput de vara, mi-a placut atat de mult, incat mi-ar place sa fie mereu iunie. Nu stiu, dar fata de alti ani, acum a avut ceva nespus de frumos- vremea, teii, ciresele, atmosfera- asa s-au asezat toate parca pentru a te face sa iubesti viata, sa-ti uiti grijile macar cat te afli in mijlocul naturii, incat eu una as fi stat numai prin parcuri, intr-o continua desfatare a simturilor.




O frumoasa zi se intrevede a fi si aceasta, cea mai lunga dintre ele. Nu ma sperie nici caldura, o prefer. La umbra e binisor deocamdata, asa ca merita sa infrunti cateva portii de soare fierbinte pe capatana, ca sa ajungi intr-o oaza de verdeata. Am ceva treburi inainte de a putea merge in parc, dar nu-i bai, este timp destul. Fii-mea m-a trezit la timp ca sa le pot face pe toate. Am o stare buna si pot alege doar ce e frumos, ca si cum restul nu ar merita atentie si nervi irositi. Stiu ca mult nu dureaza aceasta stare, dar cat e, ma voi bucura de ea. Fac progrese in a o convinge pe cea mica sa se joace si in alte locuri decat cele cu topogane si leagane si e mult mai bine asa. Noroc de soare, care incinge chestiile alea de fibra de sticla si intelege si ea ca nu se poate da, cel putin ziua. Seara, da, o duc in astfel de locuri de joaca, sa-si consume imensa energie pe care o are. Intr-o seara, nu am ajuns in parc, am mers in fata blocului in care am stat mai demult si s-a jucat cu prietena ei, dar nu si-a facut portia de miscare obisnuita si noaptea, inainte de a adormi, s-a zbantuit in pat intr-o veselie continua, pana a epuizat resursele.


Asa ne-am obisnuit noi, sa facem cat mai multa miscare si nu cred sa fie daunator. Ea sa obisnuit sa parcurga distante lungi si le parcurge intr-o topaiala, nu taraganat, cel putin in prima parte. Abia la intoarcere da semne de oboseala, dar asta numai pentru ca trebuie sa mearga pe strada. Daca as mai prelungi cu o ora sederea in parc, s-ar zbengui pe acolo fara nici cea mai mica urma de oboseala.


Pentru acest sfarsit de saptamana inca nu stiu nimic. Dar pe de o parte, va trebui sa ne ocupam si de unele treburi in casa. Sper sa ne ramana si timp de plimbareala, sa mergem toti trei pe undeva, eventual tot cu barca, dar pe Cismigiu de data asta, ca sa nu mai am palpitatii. Duminica stiu ca vom merge la tara, dar pentru maine nu am stabilit deocamdata nimic, e in functie de programul lui tati. Stiu doar ca o carte ma va acompania si cand gasesc o clipa libera, o voi deschide si ma voi lasa in voia ei. Iar acum, dupa ce termin ce am de facut, imi voi urma impulsurile din acel moment si intr-acolo voi merge, unde va decide inspiratia mea.

3 comentarii:

  1. Vara, vesnic motiv de nostalgie. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. ce minunata mi se pare energia parca nesecata a copiiilor...zau, cred ca eu am inceput sa simt ca imi pierd acea energie dupa ce am trecut de vreo 24 de ani...cred ca a coincis si cu perioada in care m-am cam si lasat de facut sport ff regulat, doar asa la intamplare, fara a ma antrena fizic in fiecare zi la nivel asa mai serios...zau, asta mi se pare un dezavantaj major al serviciilor mele de functionar, oricat incerc sa ma plimb de colo colo pe culoare sau sa stau in picioare cand vorbesc la telefon, si chiar daca ma duc la sala asa uneori...in copenhaga multi merg pe biciclete insa eu am zile in care trebuie sa ma deplasez pe distante mai lungi decat ar fi eficiente pt o bicicleta, si pursi simplu nici nu imi prea place ideea de a merge pe bicicleta, nu stiu, mi se pare oarecum ridicol, si nu am chef nici sa incep sa ma imbrac sportiv, iar imaginea unui functionar la costum sau chiar sacou cu blugi mergand pe o bicicleta mi se pare ingrozitor de ridicola, desi stiu ca nu asta conteaza, dar nu am chef sa imi schimb nici hainele nici obiceiurile pt ca simt asa ca doar atata mi-a ramas asa care sa fie al meu personal, ca in rest tot trebuie sa ma adaptez la diverse de parca as jongla niste mingi, si zau, si cu mingi si pe o bicicleta...prea ar fi de circ, zau, si sincer eu nu am avut niciodata inclinatia de a dori sa fiu entertainer pe vreo scena anume, nici sa-mi inchipui societatea in mod deosebit de teatral, cu tot respectul cuvenit d-lui William Shakespeare cf care intreaga lume e o scena.

    RăspundețiȘtergere
  3. Avem doua veri acum: cea din mai-iunie, o frumusete de vara, si cea caniculara, din iulie-august, pe care o detest pur si simplu. Pe aceea vara caniculara as schimba-o oricand pe un alt anotimp.

    RăspundețiȘtergere

Marea mă cheamă la ea

N-aș putea explica pe scurt de ce atâtea emoții mă străbat când urmează să plec la mare. Sunt emoții plăcute și o nerăbdare care mă plaseaz...