Computerul ma saboteaza, dar nu ma las asa usor

Cu vreo doua articole pregatite si altele in minte, am deschis domnul computer azi, plina de curiozitatea obisnuita de a-mi verifica mailul, de a citi blogurile de fiecare zi etc., etc. Dar n-a fost sa fie. De deschis, s-a deschis, a stat asa cat sa deschid Mozilla si pe urma, caput! Imediat s-a pornit doar unitatea, fara sa scoata altceva decat un zgomot ca si cumar fi pornita, fara alte semne de functionare normala. Apoi nu mai raspundea la comenzi, doar scosul din priza o facea sa taca. Am repetat mai tarziu operatiunea- acelasi rezultat. Sabotaj, nu alta. Pe telefon nu pot accesa mailul, facebook-ul merge, dar nu e acelasi lucru, am nevoie si de mail. Iar am ajuns sa ma bazez pe tableta. Dar am progresat. Ma descurc sa fac ceea ce face la pc copy/ paste, caci pana acum imi era foarte greu cand aveam nevoie sa pun un link, ceva.



Cum insa tableta o am numai la ore din astea de cucuvea, astept sa se faca bine pc-ul si voi scrie cand pot, cu inspiratia nocturna. In rest, sa zicem ca sunt ok, cu anumite emotii, dar cu o mare speranta. Asta-seara nu am ajuns in parc, insa am petrecut o ora in aer liber in curtea unor blocuri din zona Arcul de triumf- multa verdeata, copaci, o aparenta liniste, pentru ca nu ne deranja nimeni, doar zgomotul traficului nu puteam sa il evit. O banca destul de veche, parca aruncata printre copaci, seara ce se asternea cu pasi moi- foarte placut. Mi-ar place sa locuiesc acolo, cred ca as sta numai in curtea aia, cu exceptia orelor de somn si a cumparaturilor.  Imi plac pajistile, mai ales daca au si cate un copac pe ici, pe colo.  Iarba intinsa, curata, imi da o stare de bine, de odihna. De multe ori ma simt mai obosita decat daca as lucra. Pentru ca, spre deosebire de cei care au un serviciu, la mine nu exista o parte a zilei stresanta si o alta de relaxare. De la serviciu stii ca te duci acasa si scapi de stresul de acolo. Dar eu sunt nedespartita de obiectul muncii mele si nu exista portiuni din zi sau noapte in care sa stiu ca efectiv nu va trebui sa ma prezint la ordin. Stiu, va creste, imi va fi dor de clipele astea si in mod cert intr-o zi voi regreta ca au trecut. Uite, deja parca mi se par altfel. Poate si pentru ca fix acum nu ma cheama nimeni si stau si scriu. Cand sunt nervoasa, numai de nostalgiile viitoare nu-mi arde.

Imi cer scuze ca nu am raspuns comentariilor voastre. Acum nu ma simt in stare, e ora prea tarzie. Noapte buna!