De vorba cu mine

Aroma unei dimineti de luni incepe cu ceasca de cafea. Ochii sunt inca apti de somn, daca ar spune cineva- treci in pat si mai trage un pui de somn, parca nu ti-ar veni sa-l refuzi. Undeva, jos, o masina din aia de gunoi trancaneste, hodorogeste, stiti voi- imi inchipui ca aproape toti aveti cunostinta de sunetele pe care le produce golirea tomberoanelor in acele masini bine cunoscute de gunoi. Apropo de gunoi, mai demult noi ne-am cumparat un cos, mare, frumos. N-am luat in calcul faptul ca gaura prin care trebuie apoi aruncati sacii este mult mai mica. Si in consecinta, de fiecare data trebuie sa car sacul ala urias pana jos.


E o noua saptamana cu a sa monotonie, cu aceleasi si aceleasi puncte nevralgice ca si cea trecuta- si fara sperante de rezolvari favorabile. Pluteste o liniste primejdioasa in atmosfera mea. Desi teoretic exista o singura atmosfera, va spun eu ca, totusi, fiecare o are pe a lui, in care traieste, respira, isi face vise, griji, se bucura, plange, dupa caz. Stiu ca pana la urma, intr-o zi, toate se vor rezolva cumva- acum parca as trai intr-un provizorat. Mi-am dat seama ca dupa ce incepe gradinita, vom fi practic legati de aceasta zona- o eventuala mutare ar afecta in mod clar capitolul gradinita, ceea ce e acum comod ar putea deveni un ocol peste mana. Si totusi, cat timp vietuiesti intr-un loc, nu poti percepe permanent drobul de sare si faci totul ca si cum ar fi vesnic.

Astazi voi merge in Cismigiu, am fost si saptamana trecuta acolo. Prognoza vorbeste de canicula. Ce-am remarcat eu curios este faptul ca nu mai resimt apasarea caldurii, nu ma mai topesc. Aerul il percep ca este fierbinte, insa nu ma mai copleseste caldura, nu ma mai simt epuizata si mi-am pus intrebarea care o fi explicatia? Ori ca m-am acomodat eu cu verile caniculare, ori astia de la tv exagereaza in privinta temperaturilor si fac coduri peste coduri din nimic, ori scaderea in greutate e cea care ma face sa merg lejer prin temperaturile ridicate, la ore de maxima dogoare. Dar nu stiu, ca si in casa e aceeasi chestiune- al meu simte mereu nevoia de aer conditionat, zice ca-i este cald, dar mie nu mi se pare asa de cald, nicidecum sufocant ca in alti ani, cand se intampla sa ma perpelesc noaptea de caldura. Unde mai pui ca dorm neaparat cu patura stransa intre picioare- obicei ramas de cand eram cu burta la gura, asa ca ar trebui sa sufar de caldura si uite ca nu se intampla asa.

Ma uit ca s-au scurs cateva zile de cand nu am mai scris pe aici. Nu ca n-as fi simtit nevoia, dar parca imi era nu stiu cum sa scriu, caci ce as fi putut scrie? Am tras o privire la postarea de la cumpana dintre ani pentru a vedea ce carti imi propusesem eu atunci sa citesc si am ales una dintre ele, fara sa ma gandesc prea mult. Iata ca acea scurta lista mi-a oferit o propunere ce nu a lasat loc de ezitari o data ce am inceput sa citesc primele pagini. Desi Eternul sot imi lasase, asa, o senzatie mai greoaie, cel mai cunoscut roman al lui Dostoievski m-a plasat intr-o alta atmosfera de lectura- ma asteptam sa parcurg abia vreo 30 de pagini pe zi si cele peste 600 de pagini pe care le are Crima si pedeapsa ma trimiteau cu gandul pe la jumatatea lunii septembrie. Ei, nu. Chiar si in zile in care nu am asa mult ragaz de citit, am parcurs macar 40 de pagini. Sunt optimista si, cand vad ca semnul de carte se plimba semnificativ, prind puteri.

Fiecare zi se scurge penduland intre nimicuri si lucruri importante- gandurile mele trec de la unele la altele, iar cele importante le inghit pe cele marunte. Cum o vrea Cel de Sus. Poate totusi toate vor fi bine. Am totusi suficienta speranta intr-o zi de maine linistita, usurata de greutati, de stres. Nu le mai dezbat, sunt acolo mereu si eu tot sper ca voi scapa de ele, cumva, si ca viata va capata nuantele pastelate ale relaxarii.