Stropi uscati pe fereastra sufletului

Bucuriile curg in picaturi. Stresul il toarna cineva cu galeata. Cand reusim sa ignoram problemele si sa ne hranim din acele bucurii mici ce ne mai sunt ingaduite din cand in cand, e bine. Numai ca nu se intampla intotdeauna asa. Se mai intampla si ca stresul, multitudinea si complexitatea problemelor, zilnice sau generale, sa inghita bucuriile marunte si gratuite, incat nu le mai poti primi in sufletul tau, desi ar fi de-ajuns doar sa intinzi mana sau sa deschizi ochii, pentru ca ele sa patrunda in viata ta. Fara a trai adevarate drame, in banalitatea vietii de zi cu zi, ne simtim tot mai putin fericiti. Unii dintre noi. O droaie de carti motivationale ne invata cum sa luptam si sa invingem apasarea problemelor noastre. Nu ne putem lauda toti cu aceleasi probleme, dar macar unele cu aceasta eticheta tot avem fiecare din noi. Nu suntem scutiti.

In vacarmul traiului nostru, dorintele vibreaza la fiecare pas. Le numim pe cele mai multe din ele necesitati, iar unele chiar sunt, in timp ce altele sunt doar dorinte. Dar toate sunt lucruri care, in viziunea noasta, o data implinite, ne-ar curata viata de elemente nedorite si ne-ar aduce un trai linistit si placut. Daca as avea aia si aia, daca as face asta sau cealalta, atunci... Mintea noastra proiecteaza imagini ideale, chiar daca ele nu reprezinta idealul absolut. De fapt, ideal absolut nu cred ca exista, nu cred sa existe ceva ce ne-ar putea multumi pe toti. Ne inchipuim idealul nostru, cum am vrea noi sa arate viata noastra, ce am scoate si ce am adauga, astfel incat compozitia sa fie omogena, placuta vederii si, mai ales, sufletului nostru.

Doar ca vin clipe in viata noastra cand nici macar visul si speranta nu mai au consistenta. Incep sa tremure in bataia vanturilor aprige si incetul cu incetul se dilueaza, firmituri din ele sunt luate de vant si aruncate cat colo, apoi calcate in picioare, de unul, de altul. Cand s-a ivit omul pe pamant, banul nu exista nici macar in inchipuire. In stadiul acela primitiv, oamenii traiau si fara el. Dupa cine stie cate mii sau milioane de ani, habar n-am, viata costa, viata nu se mai masoara in ani, ci in bani. Bine, daca am alege un trai identic celui al primilor oameni, probabil nu am avea nici noi nevoie de bani. Sau poate ca ma insel. Caci, daca in mijlocul societatii de azi, as alege sa ma duc sa traiesc in padure, imbracata in frunze, tot ar veni cineva sa ma traga de acele frunze, sa imi atraga atentia ca ma amendeaza pentru ca bantui prin paduri, ori ca trebuie sa platesc vreo autorizatie si impozit pentru coliba de crengi pe care mi-am construit-o pe domeniul public. Deci nu, fara bani chiar nu mai ai cum sa traiesti in ziua de azi, chiar daca esti dispus sa te intorci la traiul primitiv.

Asa ca nu-ti ramane decat sa te adaptezi mersului lucrurilor. Si mersul asta al lucrurilor inseamna Bani, bani, bani, bani, baga bani, bani... As fi nedreapta sa spun ca e nevoie peste tot de bani. Exista si bucurii sau placeri gratuite. Pe care tot mama-natura ni le ofera. Dar, sa fim seriosi... cui ii mai arde de admirat frumusetile naturii cand e presat de atatea si-atatea lucruri care costa, care il trimit sa scoata bani si din piatra seaca, numai ca sa plateasca? In timp ce, ca o amenintare a unui posibil scenariu de viitor, priveste alte frumuseti ale naturii... umane- oamenii de prin canale, jegosi, imputiti, debusolati. Un permanent stres, care iti ucide si cea mai simpla bucurie. Aceea de a privi lumina soarelui in fiecare dimineata, intampinand noua zi ce iti este data ca s-o traiesti.