Cui seman oare de-s asa, nu stiu. Poate cu tata sau poate cu nimeni, n-o fi ceva neaparat transmis genetic. Emotivitatea, combinata cu timiditatea, are un efect devastator. Probabil ca vin amandoua la pachet, n-o poti avea pe una fara cealalta. Ce stiu sigur, pentru ca simt, este ca, desi au ca punct de pornire psihicul, nu lasa fizicul neatins. Organismul se resimte in urma lor si parca ar fi bolnav. Apatie, lipsa poftei de mancare, o greutate pe de o parte, un gol de aer pe de alta parte, momente cand lacrimile vin singure, fara dureri oculare, o stare generala de rau, de parca ai avea cine stie ce boala. Starea aia cand, pare-se, toate corabiile s-au scufundat. Sau aceea de dinaintea executarii sentintei capitale. Stiu, nu e deloc admirabil, ci mai degraba ceva rusinos. Ceva, oricum, nepotrivit vremurilor in care traim, in care esential este sa fii genul care calca pe cadavre fara cea mai mica remuscare. Daca vrei sa supravietuiesti.
Si totusi, in lumea asta cica trebuie si eu sa supravietuiesc si pentru asta, sa lupt. Cum voi face asta, cand ma iau tremuricii numai gandindu-ma la anumite lucruri, nu stiu. Chiar eu, care sunt asa cum sunt, sa trebuiasca sa merg in unele din cele mai intimidante locuri, mi se pare cam mult. Din povestile altora, stiu insa ca nici alte variante nu sunt incantatoare. Nu e vreo mare fericire si usurare nici sa lucrezi la patron cum se zice. Eu, in inchipuirile mele probabil straine de realitate, imi imaginam ca voi merge cu placere la locul de munca, relaxata, pentru a da randament maxim. Doar si asta face parte din viata noastra si trebuie sa decurga totul firesc, o jumatate din viata de zi cu zi fiind petrecuta acolo. Sa mergi la serviciu ca si cum ai merge la taiere zi de zi, nu cred ca este suportabil.
Mai rar in ziua de azi sa ai norocul de un job la care sa mergi din placere, in primul rand, si mai apoi cu gandul la castigul material. Imi dau seama de asta si nu am pretentii atat de absurde, chiar daca visez. Dar nici nu as putea trai intr-o permanenta teama, inexplicabila, poate irationala. E greu sa explici altuia cum de nu poti vedea in roz ceea ce o lume intreaga vede astfel. Simtind inferioritatea argumentelor in ochii celorlalti, argumente ce pentru tine sunt foarte puternice, determinante. Slabiciunea este puternica, acaparatoare.
Sunt constienta de emotiile mele, dar asta nu mi-e de ajuns pentru a le controla. Le simt, le insir, le disec si tot degeaba. Fraze cheie de incurajare nu au niciun efect. Teoria nu ma ajuta.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...
-
Aceasta este pentru mine a cincea carte scrisa de Mircea Eliade pe care o citesc in cei aproape 3 ani de existenta a blogului. Inainte de bl... -
Cam lungă pauză de blog, aproape două luni. Și asta pentru că programul meu este tot mai încărcat, fiică-mea a început clasa întâi, am intr...
Regret starea prin care treceti. Imi dau seama de tragicul ei si n-as vrea sa fiu in pielea dvs.
RăspundețiȘtergereFiecare om e un ansamblu de emotii si trairi inimitabile; de aceea devin atat de neintelesi oamenii intre ei. Oamenii percep realitatea doar prin simturile lor proprii, dar realitatea are o multitudine de fatete care se identifica cu numarul oamenilor traitori la un moment dat.
Cel mai regretabil lucru este sa dai un sfat cand nu te pricepi s-o faci.
Eu cred ca ,,dracul nu-i atat de negru" si, dupa ce veti incepe serviciul, o sa va amuzati singura de temerile de acum.
Daca m-as pricepe, v-as trimite un strop de optimism prin fluturii albi care de cateva zile se tot fataie pe langa fereastra mea.
Zile frumoase si fara temeri va doresc!
Deocamdata nu e sigur, dar perspectiva acestei variante ma deprima in halul asta. Daca ar fi fost vorba de alt gen de job,as fi fost mai relaxata, desi nu lipsita de emotii. Optimismul nu cred ca mi l-ar putea da fluturii. Ma voi resemna probabil cu ideea ca si asa o parte din mine era amanetata. Acum o voi amaneta si pe cealalta si voi fi si eu un alt robot in aceasta masa imensa, programat sa castige niste bani. Simplu, nu?
Ștergere1. Nu e rusionos a resimti anxietate, o gramada de lume resimte anxietate, chiar daca unii vor sa recunoasca sau pot sau stiu sa recunoasca acest sentiment sau sa-l numeasca astfel ca atare fata de sine insusi, sau fata de altii, si destui de multi o vor inghiti pe undeva pe unde mai tarziu va risca poate chiar sa rabufneasca in vreo maladie aparent fizica chiar, altii si-o vor ineca in alcool, altii si-o vor elibera printr-o injuratura, sau poate mai elegant si social util prin vreun banc, si destui de putini o vor canaliza in ceva mai peren constructiv.
RăspundețiȘtergere2. Eu nu stiu ce as putea oferi in acest caz, ca la sfaturi chiar ca nu ma pricep, si daca vine vorba de a incerca sa sustin moraluri, tind sa improvizez, si adesea iese o varza, din lipsa de traductibilitate sau inteligibilitate, pt ca nu sunt un bun comunicator, plus de obicei vorbesc in moduri destul de egoiste fara a sti sau a baga de seama cu cine stau de vorba in mod prea atent, astfel incat sa fiu in stare de a sustine moralul cuiva in mod asa mai optim personalizat pt acea persoana, insa citind ce ai scris mai sus m-am gandit ca tie iti place sa citesti, si de ce sa nu citesti chestii soarecum off topic de pe blogul unui avocat probabil simpatic din Bucuresti, lascaris.wordpress.com asa pt destindere, desigur, ca el chiar scrie despre diverse, si mie mi-a placut dintotdeauna de blogul lui, desi nu am mai citit sau comentat pe el de destul de multa vreme...intre timp a devenit si tata, si cred ca si- dat si un doctorat