Marea bucurie- Henriette Yvonne Stahl

Dupa ce am citit Voica, Pontiful si Fratele meu, omul, carti despre care consideram ca se citesc cu sufletul, Henriette Yvonne Stahl a devenit una din scriitoarele indragite de mine. M-am documentat in privinta operei sale si am prins franturi de informatii si despre viata ei, dar acest aspect nu mi-a stranit foarte mult interesul, caci inca sunt in faza explorarii operelor literare si consider ca trebuie mai intai sa citesc, inainte de a studia vietile scriitorilor. S-au adunat astfel cateva carti purtand amprenta sa literara- Steaua robilor am citit-o acum ceva vreme, dar nu m-a impresionat in mod deosebit, prin urmare nici nu-mi mai amintesc mare lucru din ea, spre deosebire de cele trei scrieri mentionate la inceput.


Marea bucurie am gasit-o abia recent, cand aproape ca imi pierdusem interesul. Nu stiu pe unde si ce citisem, dar ramasesem cu impresia ca ar fi un roman erotic- poate pentru vremurile in care a aparut, dar nici asa nu mi s-a parut ca s-ar incadra in acest gen- nimic socant in aceasta directie. Mi-a parut un roman in care dragostea si meditatia despre sensurile vietii ocupa locul principal in desfasurarea subiectului. Inceputul nu a fost foarte atragator, am avut la un moment dat imboldul de a abandona momentan lectura, dar am insistat si in scurt timp mi-am dorit sa il duc pana la capat- povestea m-a prins mai tarziu ca de obicei. Totusi, am asa o senzatie ca nu am deslusit tot ce trebuia deslusit, ca multitudinea de idei despre om, constiinta, iubire si formele sale, viata si sensul sau nu mi-au patruns intr-o forma clara in minte.

Iubirea tinde spre ideal, tinde sa ia forme superioare celor obisnuite, sa se desfasoare intr-un plan spiritual inaccesibil oricui. Inca din Pontiful ma familiarizasem cu un anumit stil sau mai bine zis cu un anumit mod de a vedea lucrurile, propriu scriitoarei, fara a putea afirma ca l-am si inteles in totalitate. In orice caz, accederea la planurile superioare ale constiintei umane mi s-a parut o tema interesanta, care te poate indemna la meditatie. Cat de departe poti merge, depinde de propriile tale limite.

In Marea bucurie, ni se infatiseaza o poveste de dragoste usor iesita din tipare, in care diferenta de varsta dintre cei doi protagonisti este considerabila, dar nu exagerata. Pana aici, nimic scandalos dupa parerea mea. Nici de aici incolo nu prin acest cuvant as putea carcateriza aceasta idila. Ceea ce este inedit dupa parerea mea este, sa-i spunem, conflictul dintre cele doua fatete ale iubirii- cea absoluta, spirituala si cea carnala, arzatoare, palpabila, care necesita in mod stringent contactul fizic ca si acces la fericire. Latura carnala o subjuga pe cea spirituala, anihilandu-i treptat aspiratiile. Desi pe alocuri am intalnit situatii usor fortate, poate anume folosite pentru a putea contura un personaj dificil de inteles- Petre Cristian, cel aflat in cautarea marii bucurii spirituale, pe care o intuieste, dar nu poate ajunge la ea-, per ansamblu mi-am dat seama ca altfel nu s-ar fi putut atinge punctele esentiale, nu s-ar fi putut contura directiile de curgere a framantarilor sufletesti.

Comportamentul acestui personaj principal de care aminteam este de cele mai multe ori bizar- in dorinta sa de atingere a unui nivel superior omului obisnuit. Initial el se autoizoleaza, determinat de imprejurarile vietii sale, isi impune o singuratate absoluta. Din care iese brusc printr-o dorinta la fel de bizara in conditiile dorintei de izolare de pana atunci. Schimbandu-si locuinta, i se schimba si viata- nu mai poate avea acces la singuratate totala, dar, totodata, un nou univers i se dezvaluie, cand nici nu mai spera si nu admitea sa mai spere- cel al iubirii, pe care un timp doreste si reuseste intr-o mare masura sa o mentina la un stadiu pur, spiritual, excluzand orice manifestare carnala, excluzand chiar si impartasirea sentimentelor, convins ca asta ar spulbera idealul sau, ar strica tot. Ceea ce, de altfel, se si intampla, din clipa in care cea pe care o iubeste devine ceea ce in mod normal o femeie poate fi pentru barbatul iubit. Impartasirea iubirii distruge capacitatile sale de manifestare intr-un plan spiritual superior- intervine gelozia, problemele inerente traiului de zi cu zi, si, fara sa aiba motive reale, barbatul simte ca acea iubire nu va mai putea pastra farama de eternitate pe care pana atunci o simtea posibila.

Povestea are un aer deprimant, lipseste exuberanta iubirii chiar si atunci cand este descrisa ori pur si simplu amintita- o permanenta dezamagire parca ar pluti in aer, o instabilitate, o tulburare. Poate ca nu e cea mai potrivita lectura cand te simti alunecand pe panta tristetii, chiar daca nu te regasesti in cele scrise. Sunt si episoade amuzante, ce vor intr-un fel sa echilibreze balanta, create in special in jurul unui personaj din planul urmator celui principal, dar avand un rol imporant in desfasurarea evenimentelor- proprietara pensiunii in care locuieste Petre Cristian si totodata matusa lui Lilo, tanara de care este indragostit- o batrana avara, ce-si aclama in fiece clipa statutul de domnisoara, mereu pusa pe scandal si pe profit.

Altfel, dramatismul este cel care domina acest roman, nelasand prea mult loc optimismului. Marea bucurie, cea care ii da titlul, este foarte diferita de ceea ce am intelege noi, ca profani, prin aceste cuvinte.

P.S. Pusesem niste link-uri cu recenziile mele, dar observ ca nu apar. Voi remedia cand am timp problema.