Lacrimă de clopot- pr. Iulian Neculcea

V-am mai povestit ca bunicii mei au frumosul obicei de a darui carti cu prilejul diferitelor evenimente- aniversari, sarbatori etc., mai ales acelora dintre noi inclinati spre asa ceva- adica mama- inca din copilarie si pana acum ceva ani, mie si Biencutei. Se pare ca prima carte pe care am primit-o in viata mea a fost Amintiri. Povesti. Povestiri- Ion Creanga, pe cand aveam cateva luni. Asa marturiseste dedicatia de pe pagina de garda a cartii. Anul acesta, bunicii mi-au daruit din nou carti, nu o mai facusera de ceva vreme, dar intre timp eu le cam golisem rafturile bibliotecilor, deci e tot ca si cum le-as fi primit de la ei.


Una din aceste carti, pe care bunica mi-a scris sa o citesc in ziua cand voi implini 29 de ani, avand in vedere faptul ca darul a venit anticipat cu cateva zile, este aceasta carte cu tematica religioasa, cu un titlu atat de sugestiv. Volumul este o adunare de texte scurte scrise de acest preot, Iulian Neculcea, care in ultimii ani ai vietii sale si-a desfasurat bogata activitate spirituala in satul Voivodeasa, comuna Sucevita, judetul Suceava. Niste tinuturi de basm sunt acolo, din cate tin minte, si de aceea am fost foarte curioasa sa citesc cele scrise. Preotul acesta a initiat constuirea bisericii ortodoxe in satul respectiv, care pana atunci nu avea un astfel de lacas, zona fiind una locuita in trecut, pe vremea stapanirii austriece si ulterior, de colonisti germani.

Prima parte a cartii cuprinde versuri simple, dar impresionante si cu un profund mesaj spiritual. Apoi urmeaza textele in proza, care par a fi o culegere de predici care se tin la sfarsitul slujbelor ori articole in reviste cu profil religios. Foarte frumos scrise. Pe intelesul omului simplu, sunt prezentate cele mai importante sarbatori religioase ortodoxe, insotite nu doar de indemnuri la respectarea valorilor crestine, ci si de scurte incursiuni istorice sau explicatii biblice relative la acele sarbatori sau la vietile acelor sfinti. A fost o lectura diferita pentru mine si tebuie sa spun ca in clipele in care ma aplecam asupra cartii si citeam, o stare de liniste ma cuprindea, imi simteam mintea golita de alte lucruri si umpluta de acel ceva pe care nu il pot descrie.

Multumesc bunicilor mei pentru acest cadou si sper ca si in alte ocazii, ba chiar fara a fi o ocazie deosebita, sa imi mai faca astfel de daruri, insotite de dedicatii- sunt mai pretioase decat alte obiecte cu o mai mare valoare practica.