Cu ingaduinta nu fac nimic!

Trebuie deci ca masurile sa fie radicale, sa nu  mai fac concesii, poate doar cu ocazii exceptionale si nici atunci sa nu exagerez. Nu se poate sa stagnez de mai bine de doua saptamani. E drept ca nu am fost atat de exigenta ca “atunci” si poate nici atat de perseverenta. Dar ziceti si voi: vreau sa ma intind pe covor sa fac exercitii, dar n-am loc. Apuca-te si strange, si din strans apare alta treaba ce trebuie facuta, pe care atunci o sesizez, si pana imi aduc aminte iar de exercitii, s-a facut la loc puzderia de jucarii & comp. Bine, acu’ sa fiu optimista si sa zic mersi ca n-am mai pus. Insa trebuie sa recunosc ca varsta (nu mai am 22 de ani!...unde au fugit anii aia? ca parca nu-mi vine a crede…cum sa am eu 27?) si anumite pastile cu care ma indop de 2 ani incoace imi ingreuneaza misiunea. Descurajator! Dar nu ma las. Trebuie! Si trebuie sa pot. Nu exista scuze. Altii cum pot? Loopoo, la tine cum sta treaba? Se misca acul? (acul cantarului, se-ntelege). De-acu-nainte imi fac de dimineata 2 litri de ceai, de care-o fi, bun la gust sa fie.

Ce-as mai desfiinta oglinda! Mai ales ca de cateva zile m-am pricopsit si cu ceva urat ce ma impiedica sa-mi pup iubirile. In viata mea n-am avut si acum mi-am facut rost de un herpes minunat. Cum, nu stiu. Inca un motiv sa imi fie sila de corpul meu.