Craciun...jucarii...vise

Noiembrie…acum abia realizez ce putin mai e pana la Craciun. Ei, daca ma iau dupa unele magazine, trebuia sa observ asta de ceva vreme. Inca dinainte de celebra sarbatoare imprumutata a carei semnificatie imi scapa, un ditamai raionul de jucarii s-a intins in hypermarket, cu tot ce vrei si ce nu vrei. Doamne, de ce nu-s si eu copil acum? Cu jumate din ce-i acolo m-as juca si eu, dar daca te uiti la preturi, iti vine sa fugi vazand cu ochii. Deci, mai bine ca  nu-s copil, ca as fi suferit ca nu pot fi ale mele mai mult decat acum. Papusi de peste 3 milioane, care, fie vorba intre noi, nu-s atat de dragalase ca acelea ce le aveam pe vremea mea, unele au fete chiar infricosatoare, ca sa nu spun urate. Taman ce-mi spunea cea mare ce papusa isi doreste ea de la Mosu’, care anul trecut mai sa dea faliment cu una din astea ce costa jumatate de luna de munca a unui om de rand. Si, cum magia celei de anul trecut n-a tinut mult, doar copiii nu apreciaza pretul, ci noutatea produsului, anul asta vrea o alta, care cica creste de-adevaratelea. Am vazut-o si eu, si sincera sa fiu, lasand la o parte cele 300 si ceva de ron, mi se pare urata, chipul ei nu are pic din dragalasenia unui bebelus. Daca as fi copil, nu mi-as dori-o, oricat de incantator ar fi faptul ca isi mareste lungimea probabil, ca altfel nu-mi dau seama cum ar putea creste.

Urmeaza tot felul de animalute la preturi la fel de exorbitante, care sunt intr-adevar frumoase, dar, oricate functii ar avea, parca nu-si justifica preturile. Sa nu mai spun ca altele fac prea putin si costa mult prea mult. E o provocare sa multumesti un copil ce inca mai crede si spera ca i se vor implini dorintele nascute din reclamele de pe posturile de desene animate.