Dorinte de inceput de an si nu numai

Hmmm... nu pot spune ca mi-am facut vreo listuta. Dar daca tot ma intrebase Lupusor ce si cum (de fapt nu doar pe mine, ci asa, pe fiecare din cei ce au citit articolul sau), zic hai sa scriu ceva, chiar daca n-o sa va dezvalui prea mult continutul dorintelor mele. Ce-mi doresc nu-mi doresc neaparat de la anul acesta, ci de la viata, ca dorinte imediate. Unele dorinte, mai exact una, depaseste ca importanta toate celelalte, in asa masura ca, daca mi s-ar implini cea mai importanta (pentru mine), restul poate nici nu le-as mai acorda vreo importanta. As fi atat de fericita incat m-as multumi cu atat, cu ceea ce deja am. Eheeee, dar cum ce e mai important e si mai greu de obtinut dintre toate, mai mult ca sigur ca ma voi axa pe indeplinirea dorintelor marunte, posibile. Insa speranta e menita sa ma calauzeasca pana in ultima clipa. Asa sunt eu, nu pot inceta totusi sa sper... intr-un miracol, in ceva mai presus de puterile mele. Stiu ca va fi un an nu greu, ci foarte greu. Deja a inceput sa se simta si nici nu a inceput bine. Dar dorintele au darul de a nu fi intotdeauna realiste. Avem dreptul si posibilitatea sa visam, nu ne poate lovi nimeni in acest punct interior al fiintei noastre. Visul se impleteste cu speranta. Si nu pentru ca a inceput un nou an, care deja nu mai imi pare atat de nou, ci pur si simplu asa e mereu. Nu e nevoie de un moment special pentru dorinte, pentru vise.

Incerc sa-mi mentin optimismul si in fata scenariilor sumbre ce deja incep sa se deruleze. Ma simt neputincioasa si nici macar nu pot defini incotro sunt indreptate sperantele mele. Dar rezist. cel putin deocamdata. Manata de o indefinita speranta in mai bine, stiind ca, intr-un fel sau altul, problemele se vor rezolva, lasand loc implinirii dorintelor. Daca mai e loc si pentru ele.

Ca si Loopoo, si eu imi doresc sa scap de multe kilograme, dar nu de ieri de azi, ci de cand le-am acumulat tot vreau sa dispara. N-am reusit sa fi destul de stricta si se pare ca experientele pozitive nu mi-au folosit inca la nimic. Probabil mi-a lipsit un motor suficient de important pentru a pune in miscare procesul. Macar pe planul asta, unde totul depinde numai si numai de mine, ar trebui sa reusesc. Insa nu asta e cea mai importanta dorinta, desi recunosc ca e si asta una din cele grele. De exemplu, daca imi doresc o anumita carte, chiar si mai scumpa, as putea pana la urma sa-mi implinesc dorinta cu un efort nu foarte mare. Renunt la alte chestii si o cumpar. Dar sunt dorinte ce nu sunt atat de usor de implinit, in care sunt implicati mai multi factori si nu e atat de usor sa-i aduni la un loc pentru a ajunge la o concretizare.

In privinta blogului, imi doresc sa pot scrie macar cum am facut-o pana acum. Nu intotdeauna e usor sa scoti ceva bun din negurile mintii, caci inspiratia nu coincide intotdeauna cu fluxul de cuvinte. Uneori se intampla sa apara pe rand si atunci evident ca nu iese ce vreau eu. Geaba vine fluxul daca nu e si inspiratia. Sau invers... poa’ sa fie inspiratie, dar daca nu gasesc cuvintele potrivite in care sa imbrac ideea, o las balta. Iar daca sunt intr-o stare de spirit prea negativa, prefer sa nu scriu. Nu imi face placere sa insir ganduri negre, insa uneori imi face bine o descarcare. Numai ca aceasta tendinta neagra nu face placere nimanui. Si mai bine o evit, daca e posibil.

Oricum, cred ca sunt printre putinii care nu au in fata un plan de bataie. Nu m-am gandit concret la ce va fi peste o luna, doua sau juma’ de an. Cand nu intrevad solutii, las lucrurile sa vina de la sine. Desi se intampla sa ma razvratesc in mine, sa-mi doresc sa fac ceva, cumva. Inca mai sper ca, din pozitia in care ma aflu, voi reusi sa devin utila si sa produc si altceva in afara de vise.