Dezordine, kilograme multe si amintiri din vremurile trecute

 Saptamana asta eu nici nu stiu cand a trecut, m-am si trezit in prag de week-end u o gramada de treburi pe cap. Ce fac, nu se cunoaste mai mult de 10 minute, n-am prea mult ragaz, ca mereu este ceva de facut. Asa as mai arunca o gramada de chestii! Dar cand e sa ma apuc efectiv, nu ma indur sa ma despart nici de 10%, parca atunci le gasesc diferite intrebuintari pe care sunt constienta ca nu le voi pune in practica, doar n-am facut-o nici pana atunci. Ma oboseste psihic multitudinea de lucruri. Cred ca vom avea nevoie de un camion cand ne vom muta. Am reusit sa adun o jumatate de sac cu incaltaminte pe care il voi duce la Bacau, pana se va umple si podul alor mei si nu va mai fi loc de depozitare nici acolo. Am inceput sa adun si haine pe care nu le imbrac, dar nu am reusit sa renunt decat la foarte putine. Voi incerca totusi sa sortez cat mai obiectiv ce mai e de sortat. De exemplu, am haine care nu ma mai incap de mult, dar eu le tin in speranta ca in curand imi vor fi din nou pe masura. Am gasit aseara vreo 3 sutiene marimea 75 C. Nu mi-a venit sa cred ca eu purtam marimea aia. Privindu-le, parca n-ar fi fost candva ale mele, atat de nefiresc de mici mi se pareau. De fapt, cred ca astfel de obiecte vestimentare mici nici nu ar trebui sa le duc, dar nici sa le tin infundul dulapului. Ar trebui sa le atarn prin casa in locuri cat mai vizibile, spre a-mi spori motivatia.

Acum 6! (deja) ani, imi cumparam constient pantaloni mai mici cu o marime, care nici macar nu ma incapeau, dar imi  placeau foarte mult si imi propuneam sa slabesc pentru a-i putea imbraca. Daca initial erau centimetri buni intre capetele fiermoarului, treptat, distanta scadea, pana ce reuseam sa imbrac pantalonii respectivi. Nu mai zic ca incercarile erau repetate o data la cateva zile, in ideea ca poate- poate am dat jos ceva si m-or incape. Cand ajungeam la o greutate ce-mi permitea accesul intr-o pereche de pantaloni, repetam figura, cumparam altii, mai mici. Si tot asa, pana s-au dus mai bine de 30 de kile. Am reusit o data, ar trebui sa reusesc si acum, mai ales ca acum stiu regulile din experienta precedenta. Si nu inteleg ce nu merge, ce lipseste. In afara unui amanunt care sunt sigura ca mi-a blocat slabirea de la sine din lunile ce au urmat nasterii, alte impedimente materiale nu vad. Poate problema e undeva la nivelul psihicului. Probabil nu sunt complet hotarata sau nu imi doresc suficient de mult. Altfel n-as ceda tentatiilor. Cred ca partea psihica influenteaza mult fizicul. Iar al meu sot nu ma ajuta deloc in sensul asta, niciodata nu e de acord cu mine ca ar trebui sa fiu mai slaba, niciodata nu-mi spune ca ar trebui sa slabesc, el mereu afirma ca e bine asa cum sunt, desi niciun barbat n-ar spune asta decat din politete.

Probabil inconstient, mesajul preluat din cuvintele lui este prelucrat si imboldul necesar nu se creeaza. Creierasul retine foarte bine cuvintele „e foarte bine asa” si nu ia masuri. Degeaba incerc eu sa-i transmit alte mesaje, se pare ca functioneaza mai degraba pe baza opiniilor exterioare.