Scrisul- parte a vietii mele

De mult timp am o afinitate pentru comunicarea prin scris. Nu ca prin viu grai n-as fi coerenta, ba chiar sunt o vorbareata daca am ca interlocutor persoana potrivita, dar nu prea ma vad facand fata sa tin o cuvantare in fata unei multimi. Si in scris imi aleg altfel cuvintele, chiar si stilul de exprimare este diferit. Evit sa folosesc termenul „oral” date fiind asocierile care s-ar putea face, complet straine de tema articolului. Daca se poate spune ca articolul meu are o tema, voi vedea asta la sfarsit. Adesea, ca si acum, scriu fara un titlu bine conturat, ba mai si deviez de la ideea de la care am pornit si iese altceva. Rareori se ntampla sa-mi aleg titlul inainte. Dar, revenind la pasiiunea mea pentru scris, caci asa as numi-o, chiar daca nu am scris pentru publicul larg. Cu exceptia blogului. Din adolescenta, sau poate si inainte, dar cu precadere atunci, scrisul mi-a fost un bun tovaras. El m-a ajutat sa-mi exprim trairile de pustoaica ce abia incepe sa cunoasca viata. Am avut un numar imposibil de definit de jurnale. Cel mai adesea ramaneau cu cateva pagini scrise, dar au fost si unele complete, ce ocupau un caiet sau o agenda intreaga. Bineinteles ca descoperirea lor ar fi atras cataclisme la nivel familial, si nu o data s-a intamplat asta. Deh, ca parinte, e greu sa-ti imaginezi ce poate zace in mintea copilului si, mai ales, e greu de imaginat ca el ar putea cunoaste anumite chestii pe care le credeai straine de varsta lui. Probabil dupa o varsta incep sa ni se stearga amintirile de la acea varsta, uitam ca si noi faceam la fel, sau poate si evolutia speciei a determinat faptul ca, de la o generatie la alta, varsta primilor fiori magici sa scada. N-am de unde sa stiu fiindca la vremea aceea n-as fi putut capata astfel de confidente din partea alor mei, iar mai tarziu nu mai aveau importanta. Cine stie, probabil si mie imi va fi greu sa le vorbesc fetelor despre astfel de trairi, fiindu-mi greu sa admit aceleasi manifestari din partea lor. Ei, nu mai e mult pana atunci.

Ulterior, comunicam cu tata in perioadele mai critice prin scrisori. Nu pentru ca nu ne-am fi vorbit, ci pentru ca ni se parea ca anumite lucruri pot fi mai usor comunicate in scris, disparand eventualele retineri, emotii sau chiar temeri si, in plus, alta valoare aveau cuvintele scrise. Verba volant, scripta manent. E drept a acest lucru nu este intotdeauna favorabil, se poate intoarce roata, depinde foarte mult de continutul cuvintelor scrise.

Si mai tarziu, scrisul a ramas pe primul loc in exprimarea sentimentelor. Am avut si tentative abandonate de a scrie diverse povestiri, dar intrucat ma vedeam prinsa in amanunte autobiografice, renuntam. Nu ma puteam detasa de mine, si de aceea cred ca n-am putut duce la bun sfarsit o astfel de scriere. Acum imi hranesc pasiunea scriind pe blog. Si am incercat de doua ori in ultimele luni sa scriu si altceva, dar prima incercare am abandonat-o. Sa vedem ce soarta va avea cea de-a doua, de care sunt ceva mai multumita si chiar lucrez la ea destul de des. Nu am decat vreo trei pagini scrise in word, nu stiu cam cat ar insemna asta in manuscris. Poate ar trebui sa scriu de mana si apoi sa transcriu, asa testand daca respectiva scriere merita. Sunt foarte critica in ceea ce ma priveste si nu de putine ori ma dezic de ceea ce scriu, o data cu trecerea timpului mi se pare pueril sau penibil si renunt.

In liceu am scris multe poezii. Nu stiu daca mai exista toate caietele mele, in orice caz nu am pe-aici niciunul ca sa va exemplific, insa cei carora le-am dat sa le citeasca au fost placut impresionati. Acum sigur n-as mai putea scrie poezii. Nu mai sunt atat de visatoare, nu mai vad viata in roz si iubirea si-a pierdut mare parte din metafore. Pe atunci, am fost foarte influentata de romanul Adam si Eva, cred ca singura carte recomandata de profa de romana pe care am adorat-o si in care, la varsta aceea, incercam si chiar reuseam sa ma regasesc. Acum n-as mai putea scrie euforic, textele mele sunt incarcate de trairi poate triste, poate greoaie, si pe undeva au si o nota de pesimism, sau poate mai bine spus- realism.

Cert e ca nu voi renunta a scrie, indiferent ce anume. De-a lungul scurtei mele vieti, am remarcat diferite nuante, ba chiar etape. Sunt curioasa- care va fi etapa urmatoare?