Precocitatea copiilor de azi

Motata mea cea mica e foarte dornica sa invete chestii noi. Si chiar chestii care mie, si nu numai mie, mi se par putin cam grele pentru varsta ei. Cum ar fi literele.  Sau formele geometrice. Din litere stie vreo zece de tipar, le recunoaste unde le vede, pe carti, la televizor sau pe strada scrise in diverse locuri. Am inceput inainte de Craciun, la cererea ei. Aveam o carte de Pascal Bruckner si pe coperta era scris numele autorului cu litere mari. Mi-a cerut sa-i citesc, imi arata cu degetul si atunci i-am spus care e B si care e U, apoi E. In aceeasi zi, l-am invatat si pe A, ca, totusi, cu el incepe alfabetul. Ulterior am cumparat litere magnetice si a invatat si T, M, O, X si D. Ca apoi, acum cateva zile, sa ma trezesc ca imi arata pe un ou Kinder- uite S (in cuvantul surprise).  Si S nu o invatasem. Nu in mod expres, se poate sa-i fi aratat si litera asta, dar nu am insistat. Sau poate a invatat de la surioara ei, care nu-si aminteste daca i-a zis sau nu.

Tot la capitolul cunostinte noi si cam timpurii sunt formele geometrice. Pur si simplu a luat tablita unde erau desenate toate, pe care eu sincer nu le observasem fiindca sunt pe spatele partii pe care se scrie, si a inceput sa puna degetul si sa maraie in scopul de a ne face sa-i spunem ce e fiecare. E drept ca la unele are inca nevoie de ajutor, plus ca e derutata cu dreptunghiul si triunghiul ce au pronuntii asemanatoare dar forme cam diferite.  Insa o vad ca vrea sa le invete, adesea imi cere sa repetam.

Si m-a mai uimit cu o chestie. Mi-a aratat pe o carticica o ratusca spunandu-i dac. Desi pana atunci era asuca. Asta e posibil s-o fi invatat de la televizor, caci postul de desene se numeste Duck tv. Eu nu o fortez, mai ales ca nu-mi doream ca ele sa citeasca inainte de a merge la scoala, asa cum s-a intamplat cu mine, pentru ca eu nu-mi amintesc cum am invatat sa citesc. Ma simt ca si cum as sti dintotdeauna, ma strofoc sa-mi amintesc procesul de invatare dar nu reusesc, caci s-a realizat prea timpuriu, pe la 4 ani stiam deja. Si e putin neplacut. De aceea as fi vrut ca ele sa constientizeze acest proces. Dar poate ca aceasta dorinta o fi una din tendintele de transferare a viselor parintelui asupra copilului. Asa ca nu m-am opus, nici in cazul celei mari si, evident, nici in cazul celei mici. N-ar fi fost corect, daca ele au a ceasta dorinta de invatare, sa le-o infranez din cauza propriei experiente.

In ce o priveste pe maruntica de aproape 2 ani si 2 luni, mi s-a parut totusi prea devreme pentru litere cand ea inca nu vorbeste corect. Am avut ocazia sa cer parerea unor persoane ce sunt sau au fost cadre didactice, in speta educatoare, si concluzia a fost ca este devreme dar, atata timp cat initiativa vine din partea ei si eu nu o fortez, nu este nicio problema. As putea-o considera precoce. Mai ales ca il spune si pe r daca este urmat de t, in cuvintele carte, tort. Le spune foarte corect. Cand e la inceputul cuvantului sau e urmat de vocale, spune l in loc de r. Insa nu insist mai mult de cat e cazul.

Mi se pare insa uimitoare aceasta dorinta a noii generatii de a invata. Pur si simplu pune degetul pe ceva si intreaba se ata?, adica ce-i asta. Am senzatia ca acesti copii de acum sunt mai evoluati decat eram noi la varsta lor, nu degeaba s-au nascut in era informatiei. Cu atatea mijloace de informare in jur, poate ca aceasta aviditate e oarecum fireasca si, la varste fragede, capacitatea de invatare e mai mare decat oricand, pe masura ce crestem, ea scade. Nu pot decat sa incurajez aceasta dorinta de invatare, in formele in care ea se manifesta.