Plictis, oboseala, nimic interesant

Imi vine si sa scriu si sa nu scriu. Pe de o parte, ma gandesc ca unele lucruri nu prezinta niciun interes pentru altcineva si atunci, de ce sa le mai scriu? Pe de alta parte, m-am obisnuit sa imi scriu gandurile si cum un jurnal nu mai am rabdare sa tin si nici nu le consider potrivite pentru o scriere de alta natura, din cand in cand mai dau frau liber acestor ganduri pe aici. Intamplarile zilnice nu sunt deosebite, ce ar putea fi, de atfel, atat de interesant, in existenta cuiva ca mine? Mai nimic. Epuizarea mea este de asemenea neinteresanta. Nici eu nu sunt entuziasmata de ea, nici nu ar fi posibil. Permanent caut sa ma eliberez cumva, sa evadez, si nu reusesc decat sa ma amagesc. Sunt mereu solicitata intr-un sens sau altul, incat nu simt nicio placere sa mai vorbesc.


Citeam ieri intr-o carte despre deosebirea dintre discutie si flecareala. Or eu nu mai sunt incantata de niciuna din variante, parca nu mai am rabdare si mi se pare o risipa de timp. Ma doare gura sa vorbesc, cam asa ceva. Fiecare simte nevoia la un moment dat de putina singuratate. Ma tem ca ea va veni cand nu o voi mai dori, cand nu-mi va mai fi necesara, cand va fi ceva complet indezirabil. Pentru ca adeseori primim ceea ce cerem in momente total nepotrivite, fie cand nu mai avem nevoie de acel ceva, fie cand acel ceva nu ne mai face bine, ci chiar rau.

Voi cauta si azi, ca si in alte zile, un refugiu. Si stiu dinainte ca nu voi da de el. Mi-am ales ca lectura ieri o carte antrenanta, doar ca sa ma rup cat mai complet de realitate, sa urmaresc actiunea cu sufletul la gura. Nu stiu cat ma va ajuta, chiar daca pe de o parte sunt incantata. Simt ca devin plictisitoare. Ori poate doar sunt plictisita si de aceea am aceasta senzatie.