Varstele fiintei noastre

Mi se pare ciudat ca pana in acest moment nu m-a apucat o melancolie serioasa, dat fiind faptul ca doar putine zile mai pot raspunde cand sunt intrebata, ca am 28 de ani. Mai am ceva timp, dar nu foarte mult. Si, cum deocamdata am asa, o oarece doza de optimism, desi stiu ca pana la schimbarea prefixului nu mai e o cale foarte lunga, incerc sa descopar aspectele pozitive. Nu, nu este vorba de nu stiu ce avantaje ale varstei mele, ci de faptul ca varsta fizica, adica aceea exprimata de actul de nastere, este de cele mai multe ori diferita de cea efectiva- avem mai multe varste in acelasi timp, pentru ca suntem fiinte complexe- trupul arata o varsta, desi are o alta, in timp ce sufletul chiar isi face de cap si deraiaza mult de la varsta fizica. Deh, trupul poate ca nu arata fix varsta reala, dar oricum, una apropiata de aceasta, in plus sau in minus. Sufletul nostru insa isi permite mai mult, el nu are atat de multe limitari. Poate urca si cobori dupa bunul sau plac.


Nu ma refer doar la mine, vorbesc in general. Din fericire, avem aceasta capacitate, de a opri macar in interiorul nostru curgerea necontenita a timpului. Bineinteles, intr-o masura mai degraba metaforica. Suntem marcati de tot ceea ce traim, experientele, mai importante sau mai marunte, se acumuleaza si ne cizeleaza fiinta, ne maturizeaza mai mult sau mai putin. Unii isi mentin sufletul tanar, in timp ce altii aduna mai multi ani intr-unul singur si sunt impovarati mai repede decat ar fi trebuit. Nu este o regula in acest sens si nu pot generaliza, stiu doar ca se intampla si asa, si asa. Imi place sa cred si probabil asa este, ca exista o parte a mea ce nu a fost afectata de trecerea anilor. Lasand la o parte faptul ca fizic nu arat chiar varsta din buletin, sufleteste ma simt intr-o masura destul de mare cu ani buni mai tanara. Poate pentru ca am fost de multe ori nepasatoare, nu am pus tot la suflet, nu am acumulat in minte tot ce trebuia. Dar chiar trebuia? De ce acest verb ingrat? Suna ca o fortare, o obligatie si asa si este.

Dar cum legile sunt facute sa fie incalcate (n-am spus-o eu), asa si legile firii sunt incalcate de partea interioara a fiintei noastre. Fiind lipsita de forma concreta, ea se poate intinde in forma pe care noi insine i-o punem la dispozitie. Suntem in masura sa ne dam varsta pe care o simtim, pe care o iubim. Este o posibilitate de care ar fi bine sa tinem seama mai mereu, dar cu atat mai mult cand melancolia este pe cale sa ne copleseasca.