luni, 22 iulie 2013

Revenire dintre trandafiri

Iata-ma din nou acasa. Abia ce-am revenit asta-noapte de la Bacau, unde am petrecut ceva mai mult de o saptamana. Laptop-ul m-a insotit, dar numai intr-una din zile am avut timp de el ca sa postez articolele respective. Inca sunt putin picata din luna (apropo de ea, sa nu uit sa scriu pe undeva ce-mi venise in minte aseara, pe drum), dar senzatia de revenire e odihnitoare. Am avut parte de zile frumoase, desi cam reci pentru aceasta perioada. Parcuri, curte, terasa din gradina a parintilor, casa de la tara a bunicilor, cam astea au fost coordonatele acestei vacante. Bine, mai pot adauga nuferi roz, trandafiri in nu stiu cate nuante, gladiole, mere inca verzi dar dulci, caise direct din copac, ca sa intelegeti cam cum a fost peisajul.


Cireasa de pe tort a fost o ploaie teribila care ne-a prins la tara si pe care am admirat-o din pragul bucatariei de vara, ca altadata, cand eram poate de varsta celei mari. Un spectacol impresionant, cum numai intr-o zona ca aceea poate fi. Satul este asezat pe un deal, deasupra este padurea, iar mai jos, soseaua principala si lunca Bistritei. Astfel ca apa cobora de sus, din padure, pe carari accidentate si intortocheate, ajungea in drum si de acolo in curti, taindu-si cale la vale, prin gradini, strabatand curtea ca un rau, mai intai destul de limpede, apoi malos, tulbure. Era racoare, dar mi-a facut placere sa fiu stropita de acea ploaie, sa-mi simt blugii si obrajii umezi, o adevarata sursa de energie vie, luata din natura.


Ai mei m-au sarbatorit anticipat, asa ca sambata am avut o mica petrecere, de la care nu au lipsit tortul si cadourile. Bunicii mi-au daruit doua carti, bineinteles cu dedicatie, dintre care una mai moderna, in pas cu tehnologia, ca sa zic asa, iar alta, pe care bunica mi-a scris sa o citesc chiar de ziua mea, are tema religioasa. O sa-i respect dorinta si va voi putea spune atunci despre ce e vorba mai precis.

Ma bucur ca am reusit sa ma mentin la 60 de kg, in pofida unor oarece excese de la stilul meu de hranire. Salata de vinete de exemplu e ceva de la care nu prea ma pot eu abtine si am avut acest fel de mancare in meniu destul de des, precum si alte bunataturi pe care am incercat sa le tratez cu masura. Relaxare deplina nu pot spune ca am avut, nu prea aveam cum, dar totusi am gasit si timp de citit, mai intai am terminat romanul politist pe care il aveam inceput de acasa, iar apoi am trecut la o carte ce se aseaza atat de bine in peisajul estival- Europolis, de Jean Bart.

Ce sa spun? A fost bine, a fost frumos, ne-a priit mica vacanta, desi fetele au continuat razboiul declansat aici si nu am scapat de rolul de arbitru, dar a fost ceva mai bine, spatiul fiind mult mai larg. In 40 si ceva de metri patrati e cam greu sa impaci si capra si varza cand ies scantei, dar daca e mai mult spatiu la dispozitie, misiunea devine ceva mai usoara. Acum cea mica a redevenit cuminte, poate mai ascultatoare ca inainte, de nu-mi venea sa cred in masina cat de frumos se poate comporta, dupa cum isi facuse de cap in ultimele saptamani. Ingeras, nu alta.

Planuri pentru astazi nu am, dar nici dor de duca nu prea am, adica cel mult prin oras pe undeva, dar nu in afara Bucurestiului, asa cum ar fi dorit sotiorul meu. Liniste vreau, cat mai multa. E o zi speciala, o sa incerc sa nu ma las prada melancoliei, pentru ca buletinul meu minte. Cifra zecilor la anul nasterii e gresita- in loc de 8 trebuia sa scrie 9.

2 comentarii:

  1. Important este ca v-ati intors cu bateriile sufletesti incarcate.

    Europolis-ul lui Jean Bart e superba; mi-e mi-a placut tare mult atmosfera dintre copertile ei. Cartea asta merita a fi recitita.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acum m-am convins de realitatea celor spuse de dumneavoastra. Superba, intr-adevar!Europolis.

      Nasol e cu bateriile astea ca repede se mai descarca.

      Ștergere

Roberto Bolaño - „Anvers” și nu numai

Sunt doar câteva luni de când am început să îl citesc pe Bolaño și nu mă pot opri. Îi mulțumesc pe această cale scriitorului Radu Găvan c...