Cu ceva timp in urma, va facusem o Confesiune despre zambete, o leapsa ce cuprindea 6 motive de a zambi. Acum m-am gandit sa fac o analiza a zambetelor...Zambetele au mai multe chipuri...unele nici nu au chip, nu imbraca vreo forma, doar se simt...Zambete sincere, zambete de complezenta, zambete ca atitudine, zambete parsive, zambete interioare, ale sufletului... unele sunt de exterior, altele de interior, iar altele imbina deopotriva exteriorul cu interiorul...acelea sunt cele mai pure, cand si chipul si sufletul zambesc in acelasi timp...uneori aceste zambete vin mai greu, insa sta in puterea noastra spre a le descoperi...exista atatea lucruri ce ne pot face sufletul sa zambeasca...si avem nevoie de zambete, caci sunt un fel de vitamine pentru suflet. Trebuie doar sa fim dispusi...sa nu ne lasam coplesiti de tristete...desi chiar si tristetea poate aduce zambete...zambete amare. Fiecare moment se poate confunda cu un zambet...paleta e atat de larga...un simplu gand te poate face sa zambesti...ma surprind uneori zambind de una singura, mergand pe strada, aparent fara motiv...gandurile care imi insotesc pasii sunt cele ce imi aduc acele zambete fugare...in secunda urmatoare mi le estompez, caci imi dau seama ca altii m-ar putea considera nebuna...desi nu mi se pare o nebunie...in fiecare clipa vorbim cu noi insine, chiar daca nu rostim cuvinte...Ar trebui sa nu lasam nicio clipa sa treaca pe langa noi fara sa-i fi acordat un zambet, indiferent de care...Atunci cand zambim de complezenta, de exemplu, o facem pentru a mima buna dispozitie, dar si pentru a-l face pe celalalt sa zambeasca...si atunci poate ca zambetul nostru se poate transforma in unul sincer...Cel parsiv insa, total opus celui sincer, nu stiu cum i-am putea schimba chipul...chiar si asa, el ramane un zambet, fie si numai ca grimasa a fetei, dincolo de intentiile ascunse.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...
-
Aceasta este pentru mine a cincea carte scrisa de Mircea Eliade pe care o citesc in cei aproape 3 ani de existenta a blogului. Inainte de bl... -
Cam lungă pauză de blog, aproape două luni. Și asta pentru că programul meu este tot mai încărcat, fiică-mea a început clasa întâi, am intr...
Un tip de zambet poate fi si ranjetul :)))
RăspundețiȘtergereIhiiii :)))
RăspundețiȘtergereZambetul cel mai frumos este acela "de fericire". Il porti mereu pe fata, la fel ca pe un fel de fond de ten pe care nu-l poti da jos nici cu demachiant watter-proof. :)
RăspundețiȘtergereCert este că oricui îi stă bine cu un zâmbet sincer pe chip, chiar și unui ticălos.
RăspundețiȘtergereMie, după cum am mai spus, cele greu de stăpânit, pe care ni le surprindem în locurile publice, mi se par cele mai frumoase. Acelea chiar vin din interior și dau pe afară. :) Am descoperit, însă, că și cele de complezență pot să te ajute. Dacă ți se răspunde la fel, zâmbetul se transformă în final în unul pe care îl și simți.
RăspundețiȘtergereAici toata lumea iti zambeste, chiar daca au mort in familie, cand americanul se intalneste cu tine iti zambeste si te intreaba ce faci, cum o mai duci.
RăspundețiȘtergereAuzi? Ştii cu ce nu sunt eu de acord? Să spunem zâmbet de complezenţă, sau zâmbet parşiv. Parcă e o contradicţie în termeni. Zâmbetul, prin însăşi definiţia lui, presupune ceva frumos venit din suflet.
RăspundețiȘtergereAmza are dreptate până la urmă, un zâmbet sincer face faţa frumoasă chiar şi unui ticălos