Poate am mai spus-o sau poate nu, dar cu siguranta m-am gandit de multe ori la acest aspect... M-am convins de-a lungul timpului ca noi, de fapt, avem doua moduri distincte de a ne determina varsta- unul unanim acceptat, reprezentat de varsta biologica, si unul lipsit de criterii, care ne da o anumita varsta interioara. Sufletul nostru nu imbatraneste o data cu trupul, are alt ritm si alte coordonate. El isi poate opri inaintarea in varsta la un anumit moment, ramanand ancorat la o anumita varsta cu o anumita semnificatie pentru noi, alta la fiecare individ in parte.
Poate regretul, poate nostalgia sau refuzul de a accepta trecerea timpului sunt tot atatea motive pentru a opri in loc timpul interior. Sau poate uneori ne e imposibil a ne vedea mai batrani decat ne simtim a fi, respingand ideea de maturizare, pe care, de altfel, nu o putem stavili...ea totusi intervine, dar sufletul ramane tanar, poate doar mai slefuit si mai intelept decat in momentul cand, biologic, aveam varsta pe care o simtim in interior. Sau poate ca ne e greu sa renuntam la tinerete, si de aceea o pastram in interiorul nostru, sfidand urmele fizice ce ne reflecta varsta din buletin. In interiorul meu, m-am oprit la 19 ani...nu gasesc semnificatia, nu stiu de ce tocmai acea varsta o simt in interiorul meu...probabil candva voi descoperi motivul, sau poate nu...insa de fiecare data trebuie sa calculez varsta pe care o am, caci nu o simt ca fiind a mea...
Poate regretul, poate nostalgia sau refuzul de a accepta trecerea timpului sunt tot atatea motive pentru a opri in loc timpul interior. Sau poate uneori ne e imposibil a ne vedea mai batrani decat ne simtim a fi, respingand ideea de maturizare, pe care, de altfel, nu o putem stavili...ea totusi intervine, dar sufletul ramane tanar, poate doar mai slefuit si mai intelept decat in momentul cand, biologic, aveam varsta pe care o simtim in interior. Sau poate ca ne e greu sa renuntam la tinerete, si de aceea o pastram in interiorul nostru, sfidand urmele fizice ce ne reflecta varsta din buletin. In interiorul meu, m-am oprit la 19 ani...nu gasesc semnificatia, nu stiu de ce tocmai acea varsta o simt in interiorul meu...probabil candva voi descoperi motivul, sau poate nu...insa de fiecare data trebuie sa calculez varsta pe care o am, caci nu o simt ca fiind a mea...
Maturizarea nu tine cont de varsta si nici nu e neaparat buna.
RăspundețiȘtergereTe-ai oprit la varsta corecta :)
eu m-am oprit pe la 22-23 :)
RăspundețiȘtergeretrăim în salturi, mai încolo te vei opri la 25 şi s-ar putea să ai numai 23, sau la 40 să priveşti ca la 30, timpul ne dă bătăi de cap! :)
RăspundețiȘtergere@ Scorchfield: Am trecut deja de ceva timp de 25...:)
RăspundețiȘtergereUite ca la asta nu m-am gandit. Nu stiu sa spun cati ani am psihologic, dar cateodata sunt destul de infantil, ca ai observat cateodata si in ce scriu :) Dar e important sa ne maturizam in gandire, exprimare si gesturi, pentru ca nu putem fi ca la pubertate tot timpul Ce e important, zic eu, e sa-ti ramana vitalitatea si puterea de viata, si mai ales placerea de a trai.
RăspundețiȘtergereCred ca varsta interioara depinde de atitudinea interioara pe care o ai despre viata si despre tine. Depinde si de imaginea despre tine insati. Asa cum ai spus si tu, sunt multi care vor sa para mai batrani sau mai maturi pentru a parea ca au mai multa autoritate si acei oameni chiar imbatranes mai repede (e dorinta lor, nu?). Si chiar si trupul urmeaza linia dorintei (eu ziceam demult tare, ca trupul e ca o haina a sufletului, ca ia forma sa).
RăspundețiȘtergereDar toate astea sunt valabile pentru un anumit strat din care suntem alcatuiti. Mai in interiorul nostru e altfel; pur si simplu nu exista varsta.