marți, 10 ianuarie 2012

Precocitatea copiilor de azi

Motata mea cea mica e foarte dornica sa invete chestii noi. Si chiar chestii care mie, si nu numai mie, mi se par putin cam grele pentru varsta ei. Cum ar fi literele.  Sau formele geometrice. Din litere stie vreo zece de tipar, le recunoaste unde le vede, pe carti, la televizor sau pe strada scrise in diverse locuri. Am inceput inainte de Craciun, la cererea ei. Aveam o carte de Pascal Bruckner si pe coperta era scris numele autorului cu litere mari. Mi-a cerut sa-i citesc, imi arata cu degetul si atunci i-am spus care e B si care e U, apoi E. In aceeasi zi, l-am invatat si pe A, ca, totusi, cu el incepe alfabetul. Ulterior am cumparat litere magnetice si a invatat si T, M, O, X si D. Ca apoi, acum cateva zile, sa ma trezesc ca imi arata pe un ou Kinder- uite S (in cuvantul surprise).  Si S nu o invatasem. Nu in mod expres, se poate sa-i fi aratat si litera asta, dar nu am insistat. Sau poate a invatat de la surioara ei, care nu-si aminteste daca i-a zis sau nu.

Tot la capitolul cunostinte noi si cam timpurii sunt formele geometrice. Pur si simplu a luat tablita unde erau desenate toate, pe care eu sincer nu le observasem fiindca sunt pe spatele partii pe care se scrie, si a inceput sa puna degetul si sa maraie in scopul de a ne face sa-i spunem ce e fiecare. E drept ca la unele are inca nevoie de ajutor, plus ca e derutata cu dreptunghiul si triunghiul ce au pronuntii asemanatoare dar forme cam diferite.  Insa o vad ca vrea sa le invete, adesea imi cere sa repetam.

Si m-a mai uimit cu o chestie. Mi-a aratat pe o carticica o ratusca spunandu-i dac. Desi pana atunci era asuca. Asta e posibil s-o fi invatat de la televizor, caci postul de desene se numeste Duck tv. Eu nu o fortez, mai ales ca nu-mi doream ca ele sa citeasca inainte de a merge la scoala, asa cum s-a intamplat cu mine, pentru ca eu nu-mi amintesc cum am invatat sa citesc. Ma simt ca si cum as sti dintotdeauna, ma strofoc sa-mi amintesc procesul de invatare dar nu reusesc, caci s-a realizat prea timpuriu, pe la 4 ani stiam deja. Si e putin neplacut. De aceea as fi vrut ca ele sa constientizeze acest proces. Dar poate ca aceasta dorinta o fi una din tendintele de transferare a viselor parintelui asupra copilului. Asa ca nu m-am opus, nici in cazul celei mari si, evident, nici in cazul celei mici. N-ar fi fost corect, daca ele au a ceasta dorinta de invatare, sa le-o infranez din cauza propriei experiente.

In ce o priveste pe maruntica de aproape 2 ani si 2 luni, mi s-a parut totusi prea devreme pentru litere cand ea inca nu vorbeste corect. Am avut ocazia sa cer parerea unor persoane ce sunt sau au fost cadre didactice, in speta educatoare, si concluzia a fost ca este devreme dar, atata timp cat initiativa vine din partea ei si eu nu o fortez, nu este nicio problema. As putea-o considera precoce. Mai ales ca il spune si pe r daca este urmat de t, in cuvintele carte, tort. Le spune foarte corect. Cand e la inceputul cuvantului sau e urmat de vocale, spune l in loc de r. Insa nu insist mai mult de cat e cazul.

Mi se pare insa uimitoare aceasta dorinta a noii generatii de a invata. Pur si simplu pune degetul pe ceva si intreaba se ata?, adica ce-i asta. Am senzatia ca acesti copii de acum sunt mai evoluati decat eram noi la varsta lor, nu degeaba s-au nascut in era informatiei. Cu atatea mijloace de informare in jur, poate ca aceasta aviditate e oarecum fireasca si, la varste fragede, capacitatea de invatare e mai mare decat oricand, pe masura ce crestem, ea scade. Nu pot decat sa incurajez aceasta dorinta de invatare, in formele in care ea se manifesta.

4 comentarii:

  1. Chiar sunt curios...de ce ti s-a parut oarecum neplacut sau nepotrivit sa stii sa citesti dinainte sa mergi la scoala ? Si eu am invatat sa citesc de tipar ininte sa merg la scoala..la mine era pt ca tata voia sa citeasca si el linistit ziarul cateodata seara cand venea de la serviciu, si eu il tot baraiam la cap sa ne jucam, si el numai de jucat cu masinute sau cu cine stie ce cuburi pe jos pe acolo nu avea chef, si atunci a incercat sa imi spuna ceva de genul ca e poate interesant si sa citesti nu neaparat sa te tavalesti pe jos, de genul, uite asta e "t", asta e "a", etc, ca sa ma faca sa uit de cuburi si de tavalit pe jos ! Si pe urma asa, zi dupa zi, dupa vreo luna cred ca stiam sa recunosc literele, desi trebuia sa le zic cu voce tare ca sa pot sa imi inchipui ce ar insemna ele legate una de alta. Si tin minte primul moment cand mi-am dat seama ca pot sa inteleg ce citesc, ca a fost efectiv ca un moment de Evrika, si tin minte si acum cartea aia pe care am reusit eu sa o citesc prima oara singur, era cu o coperta rosie, si era cu latimea mai mare decat lungimea, asa ca si cum era pe orizontala, cam cu latimea de vreo 19 cm si inaltimea cam 15 cm, si era subtire, avea doar poate mai putin de 20 de pagini, cu poze, de fapt desene, si cu cate o propozitie sau doua sub fiecare desen de pe fiecare pagina. Tin minte forma cartii dar nu prea tin minte ce scria in ea, era cu un baietel sau o fetita care avea niste animale prieteni, iepuras, ursulet, etc. Si dupa aia chiar ca parca mi s-a deschis o noua lume si nu a mai trebuit sa il barai la cap pe tata sa ne jucam chiar asa in continuu ! Si nici nu m-am plictisit niciodata de atunci, chiar daca nu citeam puteam sa ma gandesc la carti, sau la povesti din carti, adica chiar incepusem sa am la ce sa ma gandesc ! (ca eu nu am avut frati sau surori si precis ca ma simteam cam singur pe atunci cand eram mic uneori, si chiar cred ca ar fi fost risc de plictiseala daca nu imi dezvoltam abilitatea de a-mi extrage placere din carti in cat de multe feluri puteam eu sa-mi inchipui !)

    RăspundețiȘtergere
  2. ..zau, eu nu am deloc abilitate imaginativa creativa asa prea fantezista, sau nici macar la nivel de idei noi sau posibil interesante...chiar cred ca nu as fi stiut la ce sa ma gandesc daca nu invatam sa citesc ! Nici acum mie nu imi vin idei despre nimic niciodata. Daca ma intreaba cineva ceva e Ok, sau daca citesc o stire de la TV o asimilez si daca e interesant caut ceva si pe wikipedia sau pe Google daca mi se ridica vreo intrebare. Dar idei noi nestimulate de ceva concret din jurul meu...mie chiar ca nu cred ca mi-au venit de la sine niciodata.

    RăspundețiȘtergere
  3. @ Rudolph:Mi s-a parut nu neaparat neplacut, dar oricum, deranjant pt ca nu-mi amintesc procesul de invatare. Ma simt ca si cum dintotdeauna as sti sa citesc.

    RăspundețiȘtergere
  4. Oferim solutii software pentru industria Horeca.Soft pentru Restaurant,Bar,Fast food,Club.
    AB Soft Timsoara, HORECA MANAGER este o solutie software care permite urmarirea, controlul si reglarea activitatilor din firma dumneavoastra prin controlarea de la vanzare la materii prime in timp real.

    Softul a fost dezvoltat pentru a veni in intampinarea nevoilor aparute in desfasurarea activitatii intr-o locatie HORECA, astfel prin utilizarea monitorului cu TOUCH SCREEN de catre angajati, dumneavoastra aveti un control total asupra afacerii prin:

    -Scazamantul din stoc dupa retete sau unitar se face in momentul INCASARII MESEI !

    -Calculul in timp real al stocurilor de marfa (cantitativ si valoric)

    - Controlul vanzarilor pe ospatar in timp real (cantitativ si valoric)

    - Controlul vanzarilor totale in timp real (cantitativ si valoric)

    - Rapoarte cantitativ � valorice � procentuale pe grupele de produse si pe fiecare produs in parte.

    - Listare NIR la pret de achizitie sau de vanzare.

    - Fisa Magazie pe produs pe perioada.

    - Grafice vanzari pe orele zilei sau pe zilele saptamanii Sistemul software va mai ofera urmatoarele avantaje:

    Reducerea erorii umane in calculul notelor de plata si a stocurilor.

    Eliberarea automata a bonurilor fiscale (pt DATEX MP55 sau compatibile cu PC)

    Siguranta datelor � HORECA MANAGER ofera siguranta datelor in sistem cu nivele de acces distincte pentru angajat si pt Administrator.

    Promptitudine si reactie rapida la comenzile utilizatorilor.

    Se pot utiliza un numar nelimitat de produse grupate in categorii.

    Interfata foarte prietenoasa, customizabila pt fiecare client.

    Reducerea costurilor prin o corecta gestionare a materiilor prime, avand la dispozitie rapoartele de consum pentru a putea alcatui o comanda de aprovizionare.

    Controlul angajatilor prin informatiile oferite de catre BORDEROUL DE INCASARI OSPATAR: Data si ora intrarii in tura precum si a iesirii,Numarul de comenzi servite,Valoare vanzari desfasurata pe categoriile de plata (Numerar,Card,Protocol)

    Softul functioneaza si pe varianta MONOPOST � un singur calculator sau in varianta de RETEA.

    Cel mai importatnt avantaj este controlul de oriunde din lume cu ajutorul internetului conectandu-va si vizualizand in timp real ce se intampla la firma dumneavoastra.

    Softul este structurat pe sistemul: -DESCHIDERE ZI -> -INTRARE IN TURA OSPATAR - > -EFECTUARE VANZARI -> -IESIRE DIN TURA OSPATAR - > -INCHIDERE ZI

    Se seteaza mesele dupa designul locatiei incat ele sa fie usor de identificat pt ospatari.

    O masa la care s-a luat comanda este colorata in rosu si are inscriptionat numele ospatarului care se ocupa de acea masa.
    Interfata de introducere a comenzii este foarte usor de utilizat.

    Doar prin apasarea zonei corespunzatoare categoriei, zona de produse se populeaza cu cele din categoria selectata.
    Se listeaza bonurile de comanda.
    Apoi se elibereaza nota de plata si bonul fiscal.

    Raportul de vanzari ne ofera informatii complexe asupra vanzarilor cantitativ � valoric si procentual odata pe CATEGORII DE PRODUSE cat si amanuntit pe fiecare produs vandut in parte.

    -Calcul CONSUM Materii prime pentru orice perioada selectata. (se poate defalca pe modalitati de plata!) Toate Rapoartele se exporta in EXCEL Interfata de Introducere Produse Meniu foarte usor de lucrat in ea. De aici se poate introduce un produs NOU sau modifica un produs vechi

    - Schimbare PRET sau DENUMIRE. Tot de aici se si sterge un produs existent in lista meniu.
    Grafice vanzari pe orele zilei si zilele saptamanii va ofera o imagine a evolutiei in timp a firmei dvs.

    Optim pentru gestionarea angajatiilor prin suplimentarea in perioade de varf daca e necesar. Interfata de INCHIDERE ZI poate fi consultata oricand pentru a afla vanzarile in timp real, imparite pe metode de plata si fiecare pe gestiuni, precum si valoarea vanzarilor inclus MESELE NEINCASATE INCA.
    http://www.ab-soft.ro
    my webpage - Soft Restaurant - Horeca manager

    RăspundețiȘtergere

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...