In ultima vreme, nu stiu cum s-au brodit toate de-s facute parca anume sa-mi puna mie bete-n roate.Cand zic si eu ca binele-i pe aproape, hop se rastoarna situatia si ajung intr-un rahat poate mai complicat. Doamne, nu mai scap o data de greutatea asta de pe suflet cu care ma culc si ma trezesc, mananc si beau, pasesc sau respir. Parca nu sunt eu sau nu mai e viata mea cea pe care o traiesc. Nici in ceea ce scriu nu ma mai recunosc, doar cand citesc mai uit de toate, dar nu atat cat as vrea. Astept ca soarta sa-mi faca o surpriza placuta, cu asta ma mai consolez, dar in acelasi timp sunt constienta ca-s doar cai verzi pe pereti.
Aseara eram ceva mai optimista, ajunsesem la niste idei si solutii convenabile. Gasisem si ceva care sa materializeze ideile acestea. Si acum, iar am revenit in situatia neplacuta in care ma aflam in ultimele zile. Desi ce gasisem era intr-o zona nu tocmai faina, eram intr-un fel bucuroasa ca voi scapa si de nesuferitele astea de la administratie, de cainele vecinei de la unu care se pisa pe roata masinii si doar cand ne vede pe noi ciufuta de stapana-sa il struneste sa nu faca acolo, dar am vazut cand ea nu ma vazuse. Ma rog, chestie minora, dar era asa, ca diversiune si amuzament. Asta e aia cu gratarul facut in garaj si masina parcata mereu afara desi are garaj.
De sleahta de tigani care mananca seminte in fata blocului pe banci, nu scap, oriunde m-as duce. Trageam speranta ca scap de mirosul de clor amestecat cu nu stiu ce cu care spala tiganca de serviciu scarile. Aia care-si ia salariu de inginer pentru treaba asta. Si mai sunt si alte aspecte neplacute de care ma bucuram ca voi scapa. Daca intr-o buna zi, nu stiu cand, peste cati ani sau zeci de ani, voi reusi sa-mi permit o casa, imi voi construi o casa in care sa nu ma mai sufoc, sa nu ma mai impiedic la tot pasul de ceva. Pana atunci, continui sa visez. Si sa astept miracolul care sa transforme viata in ceva digerabil. Cea din momentul asta imi provoaca numai indigestie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu