Cateva franturi de ganduri

Sunt momente in care constientizez ca oricat m-as plange eu, poate fi si mai rau. Fie ma loveste luciditatea, fie o doza prea mare de sensibilitate, cert e ca in acele momente imi trec prin minte o serie de ipostaze mult mai infioratoare sau mai triste, care ma fac sa-mi dau seama ca viata mea nu e cea mai grea, ca mi se pot intampla lucruri si mai urate si ca sunt norocoasa si pentru putinul pe care il am. Si totodata va spun ca asta nu se cheama optimism. E doar o constatare care nu-mi alunga pe deplin nemultumirile, insa macar ma ajuta sa realizez si ceea ce am, nu doar ceea ce nu am.

Chestii care ma chinuie pe moment au fost, sunt si vor mi fi, asta e cert. Asa cum acum ma chinuie gandul la banii pe care i-am spanzurat azi pe mai nimic, de am ramas masca la casa de marcat. Erau lucruri necesare, nu din cele scumpe si totusi, au costat mai mult decat m-as fi asteptat. Si nu ma simt foarte incantata ca le-am cumparat. Erau doar necesare, nu placeri sau mofturi, dar mi le-am luat pe post de cadou. Daca nu le luam azi, oricum le luam pana la sfarsitul saptamanii, fiindca erau pe terminate. Si inca o data m-am convins ca banii astia n-au nicio valoare si ca e inutil sa ma consum din cauza lipsei  lor, dar nu ma pot abtine.

Dimineata am facut urarile bine meritate prin telefon mamicii, bunicelor si surioarei de la Bacau. Chestia e ca nici dupa atatia ani de cand cineva imi spune mama, nu ma simt femeie in toata firea, pe undeva am ramas tot copil si parca mi se pare ciudat ca cineva sa ma venereze asa cum faceam si eu in copilaria mea.  N-as putea spune ca ziua de azi a fost mai speciala, cel putin nu pana acum. Si iarasi am senzatia de incoerenta, ideile imi vin in franturi si nu stiu ce iese.

P.S. Asa, ca de 8 martie, un cadou potrivit ar fi sa-mi spele si mie cineva vasele... macar azi.