Ador mirosul de zambile si cineva a stiut asta. Voiam eu ghiocei, dar parfumul zambilelor imi aminteste fara sa le privesc de noul anotimp in care am intrat. E drept ca n-au ramas saracele cu toate florile, altcineva a fost tare inversunat sa le studieze indeaproape. Dar nu le-a jumulit de tot, inca arata bine, iar eu am incercat sa le creez conditii pentru supravietuire. A mea e violet inchis, iar a ei este roz. Si imi sunt dragi, ma invioreaza cand le privesc. Dar inca nu sunt eu, ma simt tot incarcata de pesimism si mie nu-mi place sa fiu asa.
Daca as putea sterge cu un burete o parte din ganduri, as putea fi chiar fericita. Dar nu pot. Unele chestii se pare ca vor sa ma chinuie clipa de clipa. Si as vrea sa ma pot scutura de ele. Abia astept sa treaca toata aceasta perioada dificila. Vreau sa iasa soarele nu doar pe cer, ci si in interiorul meu. Nu mai vreau sa alunec in gol.
Mi-a luat ceva timp sa realizez ca este de fapt vineri. Ma vedeam undeva pe la jumatatea saptamanii. Unde alearga tot timpul asta, spre ce punct terminus nedeslusit inca? Am o carte veche, dar am vazut ca s-a reeditat destul de recent, care se numeste Drumul egal al fiecarei zile. Uneori simt ca acest titlu se potriveste vietii mele. Doar uneori. Inca nu am citit-o, nu i-a venit randul.
Habar n-am inca daca voi fi pe aici week-end-ul asta. Sansele sunt egale. Oricum, eu va doresc sa petreceti un sfarsit de saptamana cat mai relaxant!
Pentru mine, zambilele sunt cel mai reusit martisor.
RăspundețiȘtergereMai ales ca ale mele aveau si snur atasat. Chiar sunt niste flori superbe, sunt si sofisticate, dar amintesc si de gradina bunicii.
ȘtergerePentru mine, nu :))
RăspundețiȘtergereDar sunt frumoase, e cert!