Mi-am inseninat putin ziua schimband aerul. Lasand la o parte efortul fizic si, mai nou, si psihic, caci car mai putin copilul in brate, insa nu sta de mana mea prea mult si sunt mereu cu ochii in paispe, nu mai vad nimic in jur decat pe ea si eventualele pericole. Ajung acasa cu capul patrat, dar se simte o schimbare, caci fac si altceva, vad si alte locuri, fie ca ma intorc cu ceva in sacosa, fie ca merg doar asa, sa casc gura. Azi insa n-am putut doar sa casc gura, am profitat de martisorul primit de la bunici si mi-am facut un mic cadou, mai ales ca era si o promotie de neratat- 2+1 gratis. Asa ca mi-am luat ceva ce imi doream de mult si m-am incarcat cu energie pozitiva, numai la gandul ca voi citi in curand trei carti pe care nu mi le permisesem. Doua din ele nici nu erau pana acum in anticariat,
iar
acum erau cate doua din fiecare si cate unul am luat eu. Este vorba de Gradina uitata si de Casa de la Riverton. Iar a treia e o alta carte despre care am auzit numai
cuvinte de lauda si era de mult timp pe lista de dorinte neimplinite- Lizoanca la 11 ani.
Acum va urma o pauza de achizitii pana la Bookfest sau Kilipirim, depinde care va fi primul. Ei, nici nu mai e foarte mult pana atunci. Insa ma pot declara ca lipsita de dorinte stringente in materie de carti pentru o perioada. Chiar am ce citi, nu ma pot plange de asta. Oricum, de cand a inceput anul asta, am cumparat destul de putine carti comparativ cu anul trecut, dar oricum, mai multe decat cei mai multi dintre romani. Imi voi delecta sufletelul cu cele deja cumparate, marea majoritate dorite, nu de umplutura. Trebuie sa recunosc ca sunt si o parte luate fara informari prealabile, atrasa de pretul scazut, caci stiti ca eu sunt vanatoare de chilipiruri. Chiar nu sunt impatimita dupa noutati, nu conteaza daca o carte a aparut in urma cu cativa ani si nu mai e in trend pe rafturile librariilor. Daca eu nu am citit-o, pentru mine e noutate, nu?
Dar sa revin la plimbarea mea, care nu a insemnat doar carti. De fapt, nici nu am mers in mod exclusiv pentru asta. Azi am mers ceva mai departe, pana pe Lipscani, dar nu am patruns prea mult pe stradutele acelea mici din centrul vechi. Totusi, am putut privi cladirile alea vechi, atat de frumoase si parca ramase in uitare. Pentru mine, astfel de privelisti sunt ceva deosebit, exercita asupra mea o anumita atractie cam greu de definit. Si inca nu am putut eu sa le privesc cum trebuie, sa pot da frau liber imaginatiei. Insa mi-au ramas intiparite in minte clisee, pe care le pot imbraca in sinea mea in tot felul de istorii fictive ale acelor locuri.
Ar trebui sa-i propun sotului meu sa iesim pur si simplu la plimbare, fie cu masina, dar asa sunt sanse sa nu gasim loc de parcare pe acolo, fie cu metroul. Sa mergem doar pentru a ne plimba, atat cat poate rezista cea mica. Parca nu-mi vine sa merg doar eu cu ea, de una singura, asa ca azi, caci pentru o zburdalnica asa ca ea sunt necesari doi supraveghetori. Daca vreau sa ne tihneasca plimbarea. Nu stiu cat de interesant i s-ar parea lui sau ei, dar pentru mine ar fi nemaipomenit. Oricum, nu cred sa mai fi fost el pe acolo de ani buni intr-o simpla plimbare. Insa timpul asta... si el, ca multi altii, este prins mereu in munca, fie ca e sau nu zi lucratoare. Mai raman serile, dar atunci e prea obosit pentru astfel de drumuri.
Sau poate sunt eu o ciudata daca imi recapat energia si pofta de viata prin astfel de lucruri. O carte, o cladire cu cladiri vechi, o plimbare printr-o alta zona decat cele obisnuite... nu stiu, dar mie mi se par atat de reconfortante.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu