sâmbătă, 29 octombrie 2011

Iarasi de-ale mele


Am ramas surprinsa ca inca se mai gasesc in parc copaci cu frunzele verzi in proportie mai mare de jumatate. Sunt si copaci aramiti sau ingalbeniti complet, dar si copaci cu doar cateva frunze aramite. De parca toamna ar fi de putin timp. Si dupa vreme daca ne luam, toamna a inceput tarziu. Mai e o luna de toamna si-apoi vine baba iarna. Totusi am avut o toamna superba, iar faptul ca s-a dus atat de repede ma incurajeaza sa sper ca si iarna va zbura asijderea, lasand loc iubitei primaveri. Parca nu e asa mult pana atunci. Gandurile astea optimiste vad ca n-au cine stie ce efect asupra mea, sunt mai mohorata decat toamna si se pare ca nu e vorba doar de o zi proasta. A inceput sa ma tina zile-n sir. Alteori, ma tinea celmult o zi, poate chiar pana in a oua jumatate a zilei aparea ceva care sa ma binedispuna. Acum nu e o simpla indispozitie, caci vad ca nu trece. Zambetele au efect temporar si chiar cand sunt, ele nu antreneaza toata fiinta mea. Scriu pe post de balsam, poate astfel, constientizand si vazand scris, voi depasi starea care ma bantuie.

Sa incerc autosugestii pozitive, desi nu-s convinsa ca va avea efect. O sa ma gandesc cum sa-mi ocup timpul in asa fel incat sa fie placut, o sa ma gandesc ca va veni o zi cand ma voi putea misca singura pe strazi, prin magazine. Acum, chestii care in mod normal nu ma afectau, declanseaza in mine o eruptie vulcanica de nervi, mofturile uzuale iau proportii colosale, pentru ca mi-am pierdut rabdarea.

Aseara, primind o suma de bani bunicica, i-am cumparat celei mici o pijama, ca ramasesera majoritatea mici. Una singura era potrivita si cand se murdarea, trebuia s-o imbrac cu improvizatii. Si am avut de ales intre o marime pentru 1-2 ani si una pentru 2-3 ani. Sotul insista sa o luam pe cea mica, eu pe cea mare, daca tot dau atatia bani, macar sa o poarte mai mult de o luna. Si sotul a cedat, am luat-o pe cea mare. Bineinteles, cea mare e mult prea mare, si materialul din care e facuta nu se mentine indoit, atunci cand ii suflec pantalonii sa nu-i taraie pe jos. Cu siguranta ii va fi buna abia la anul, caci si in umeri e lata. Deci am gresit cu alegerea mea, si acum stau cu parerea de rau ca am cumparat-o aproape degeaba. Bine macar ca e destul de mare incat sa-I vina peste un an. Trebuia sa ma fi gandit ca ea nu e chiar de dimensiunile standard pentru 2 ani si cea mica i-ar fi venit numai bine. Acum, fie cumpar alta, fie o modific pe asta. Asa de rau imi pare! Stiu, nu e un capat de tara, dar pentru mine e un motiv de frustrare in plus.

Maine, nu cred ca voi avea timp sa deschid calculatorul. Trebuie sa mergem la tara, a fost ziua socrului saptamana asta si acum vrea sa sarbatoreasca. Vorba vine, ca el e bolnav si nu poate face mare lucru, dar din cate am inteles vrea sa ne adunam toti la un gratar. Asta inseamna iar nu stiu cate ore acolo, afara e frig, in casa nu e loc de intins masa pentru multe persoane. Superb!  Azi trebuie sa merg sa scot cateva poze, sa-i facem cadou. V-am mai zis ca eu n-am deloc poze pe hartie cu asta mica. E deja tarziu si eu inca nu le-am ales. M-am conversat pana acum la telefon aproape o ora cu mama. In rest, nimic nou pe frontul de vest, est, sud sau ce-o fi.

4 comentarii:

  1. Salut ! O duminica frumoasa, Odorica:)

    RăspundețiȘtergere
  2. toamna asta m-a facut cu o gripa sau ce naiba a fost ca tare rau mi-a mai fost :D astept cu nerabdarea iarna si sarbatorile de iarna , cadouri,bani cheltuiti,distractie si iar bani cheltuiti si tot asa :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Asa am constatat si eu ieri, in excursia de care am amintit vineri. Toamna are toata paleta de culori calde si nu numai, de la galbenul-pai, pana la aramiu, maro si verdele coniferelor.

    RăspundețiȘtergere

Marea mă cheamă la ea

N-aș putea explica pe scurt de ce atâtea emoții mă străbat când urmează să plec la mare. Sunt emoții plăcute și o nerăbdare care mă plaseaz...