Desi nu se manifesta permanent, senzatia de oboseala psihica, impinsa spre epuizare, rabufneste uneori din mine si in clipele alea ma simt groaznic. Bineinteles ca nu apare din senin, intotdeauna este cauzata de ceva, mai mult sau mai putin important, din sfera activitatilor ce mi-au ajuns pana-n gat. De exemplu, cand motata asta mica nu vrea sa adoarma pana tarziu si ma chinui o ora jumate, doua, depinde. Sunt unele nopti in care o umple un flux de energie iesit din comun si, dupa ce vreo jumatate de ora ne implinim ritualul de nani, fiind convinsa ca va adormi dintr-un moment in altul, brusc devine fresh si incepe un spectacol de toata frumusetea. Nu plange, are chef de joaca, de orice, numai de somn nu. Si eu, care tot ce-mi doresc in clipele alea este sa-mi iau de-o grija, sa-mi obtin si eu portia de relaxare dupa o zi de dadaceala si treburi, ma umplu de nervi cand vad ca relaxarea mea va trebui sa astepte mult si bine.
Asta-noapte era trecut de 10 cand am mers la nani. Cam tarzior, ce-i drept, dar am avut ceva cumparaturi urgente de facut (tot pentru ea- pampers, de exemplu, ca tocmai il pusesem pe ultimul, daca era sa faca ceva mai palpabil, o incurcam) si poate si din cauza intarzierii a pierdut trenul somnului. Nu, nu prea adoarme ea inainte de 22: 30, dar demersurile pentru nani incep mai devreme. Chestia e ca a adormit abia la jumatate de ora dupa miezul noptii. In aceste doua ore, am avut parte si de un mic concert. Repeta obsesiv un cuvant, care initial nu stiam ce inseamna, parca il mai auzisem la ea, iar ea il canta. O-o-tia, o-o-tia. Cam asa suna enigmaticul refren.
Dupa minute bune in care ea a persistat in cantecul ei, mi s-a aprins beculetul. Ieri, in timp ce faceam mancare, pusesem muzica la laptop in bucatarie si venise si ea pe –acolo sa asculte muzica, sa danseze. Dintre tot ce ascultasem, una din melodii i-a placut si refrenul era mai usor de retinut pentru ea, dat fiind ca se tot repeta numele Claudia. Ea canta langa laptop o-o-tia si dansa. Cum de si-a amintit seara la culcare, nu ma intrebati. Cand mi-am dat seama ce canta si am acompaniat-o, s-a aratat victorioasa ca a reusit sa ma faca sa inteleg. Nu a renuntat insa sa cante, ceea ce pentru mine a devenit stresant. Oricat ti-ar place ceva, cand il auzi mai mult decat e cazul, incepe sa te enerveze.
Si am reusit sa-mi fac rost de o stare vecina cu depresia, vazand ca nu-i chip sa adoarma copilul. Se facuse 11 jumate, tensiunea mea crestea vazand cu ochii. Mi-au venit in minte toate frustrarile, pe care cand sunt calma le mai ignor, dar ele sunt acolo. Am inceput sa visez cu ochii deschisi la o bucatica de zi doar pentru mine, pe care nu am reusit sa o obtin pana acum, cu toate ca am discutat problema cu jumatatea mea. Sambata, fie are cate vreo lucrare, fie trebuie sa faca diverse drumuri in vederea unor astfel de lucrari- cumparat piese, reparat alte componente etc., iar duminica, fara exceptii, ma duce la tara, unde numai relaxant nu este si, in orice caz, nu insemna o pauza la indatoririle zilnice. Ba chiar as spune ca-s mai solicitata, pentru ca acolo trebuie sa secondez copilul mai mult decat acasa, caci are mai multe tentatii interzise. Si saptamanile trec fara ca eu sa obtin acea invoire de cateva ore de care am tot discutat. Ma inchipui mergand singura, mai intai cu metroul, apoi pe jos, admirand in liniste cladiri, magazine, peisaje urbane. Fara sa aud maraieli si proteste daca intarzii mai mult intr-un loc. Ma inchipui scotocind in liniste pe rafturile unui anticariat, fara graba, fara stres, fara sunete de fundal generate de pierderea rabdarii cuiva. Nu pentru ca as avea nevoie de carti, doar ca sa ma relaxez printre ele. Ca nu pot pleca fara 2-3, e alta poveste.
Interesant mi se pare cum, de la un fapt marunt si aparent fara legatura expresa, iese la suprafata o anumita stare, ce mocneste de altfel latent in mine permanent. Epuizarea psihica, nevoia de a avea cateva ore doar pentru mine, fara alte obligatii. Foarte necesare pentru mentinerea unui echilibru.
Stiu ce inseamna "corvoada somnului" pentru copii. Dar am sa povestesc ceva care poate ca te va ajuta.
RăspundețiȘtergereCand Stefan avea 7 ani, am fost cu el in Delta, unde am stat 4 saptamani. Eu nu m-am ingrijit deloc de el, l-am lasat sa faca ce vrea: sa manance cand si cat vrea, sa doarma cand si cat vrea. La inceput si-a cam facut de cap, insa eu am avut rabdare. Insa de atunci stie ca atunci cand ii e foame e bine sa manance, cand ii e somn e bine sa doarma. Copiii nu prea sunt constienti de necesitatile lor ficice iar parintii nu-i ajuta sa le constientizeze, incercand sa-i forteze sa manance si sa doarma. E greu sa faci asta cand ai orarul tau, dar poate ca vei avea vreodata o ocazie asemanatoare cu cea povestita de mine.
Doamne fereste, cum adica "te duce la tara" ?! Adica asa, mai ales fara voia ta, si mai ales stiind ca nu iti face nici o placere. Sper ca nu te pune si la munca campului ! ASTA e culmea ! URGENT, sedinta OBLIGATORIE de familie in 2, cu copilul in alta locatie, in care aveti la indemana minim 30 de minute, preferabil 50, cu drept de cuvant 10 minute fiecare, si IMEDIAT incheierea unui acord SCRIS si aprobat si semnat de ambele parti despre TIMPUL LIBER care este un drept fundamental al oricarui om, mai ales daca este antrenat in efortul si de a munci pt. a avea grija de un copil. Neaparat in timpul liber trebuie incluse pauze de relaxare pt. fiecare separat in parte, cat si pauze de relaxat parinti in comun fara copil, in locatii stabilite ca fiind placute ambilor, nu numai unuia din parteneri. Chestiile astea despre DREPTURILE si OBLIGATIILE fiecarui partener in lungul EFORT al unei casatorii trebuiau deja discutate, clarificate, si puse in scris, inca inainte de a se naste copilul, preferabil si inainte de a se incheia casatoria, ca nu e de joaca cu legile de PROTECTIA MUNCII si drepturile oricarui angajat, inclusiv partenerii de afaceri. Nu uitati la sedinta sa aveti si Monitorul Oficial cu legile pertinente acolo pe masa in caz ca se iveste vreo disputa !
RăspundețiȘtergere@ Rudolph: :)))))Nu ma duce cu forta si nici nu i-am explicat ca nu imi place. De munca campului nici vorba, dar mergem pt aprovizionare si pt ca bunicii sa-si vada nepoata. Bunicul, adica socrul meu, nu e usor deplasabil si se topeste dupa cea mica. Dar eu ma plictisesc in aceste vizite, desi nu stau degeaba. As prefera sa fac altceva in loc sa merg chiar saptamanal acolo. Doar ca fii-mea nu poate merge fara mine. N-avem scaun pt bebe si nici nu cred ca ar sta in el.
RăspundețiȘtergereCat priveste timpul liber, nu sunt sanse pt asa ceva. Suntem doar noi aici, n-am cu cine s-o las si sincera sa fiu, mi-e oarecum sa ii cer sotului, care de altfel se descurca f bine cu cea mica, se pricepe poate mai bine ca mine, sa imi acorde o invoire, cand el munceste f mult si nu are nici el asa ceva. Dar pt el, cand ajunge acasa, compania celei mici reprezinta o relaxare. Pentru mine insa, nu mai reprezinta relaxare. Oricat ti-ar fi de drag copilul, simti nevoia sa respiri putin si fara el langa tine.
@ Mircea: Nu sunt stricta cat priveste masa si somnul, dar totusi, macar noaptea cred ca exista o limita, doar n-o sa adoarma spre dimineata. Ma nemultumeste intarzierea somnului din perspectiva dreptului meu la odihna.
RăspundețiȘtergereE greu. La mine sotia sta cu 2 cei 2 copii, de varste apropiate: 4, respectiv 5 ani. Iar eu sunt plecat cu saptamanile prin tara, la acel ceva numit munca.
RăspundețiȘtergereSi ii este tare greu, dar ce sa facem? In weekend nu prea mergem la tara, sau daca o facem mergem cu randul, cand eu, cand ea, fara copii, caci daca ii luam cu noi nu mai facem nimic.