Printre schimbarile pe care le aduce noul Cod civil se numara si cea a custodiei comune a copiilor, in caz de divort. Nu vreau sa critic neaparat aceasta solutie juridica, in schimb as vrea sa o analizez putin. Aceasta custodie comuna presupune impartirea in mod aproximativ egal a timpului petrecut cu fiecare din parinti. Practic, copilul are doua camine, nu se afla doar in vizita cum se intampla pana acum. Locuieste cand la mama, cand la tata. Tocmai ce am citit intr-o carte in care actiunea se petrecea in Norvegia, unde acest sistem este demult in vigoare si, acolo, fetita in cauza petrecea o perioada cu mama, o perioada cu tata.
O astfel de custodie comuna presupune si o minima prietenie intre fostii soti. Sau poate e mult spus prietenie, ar fi mai potrivit o relatie in termeni amicali. Ceea ce nu seintampla intotdeauna. Daca in timpul casniciei aveau loc batai, scandaluri, capete sparte, e mai greu de imaginat o intelegere intre fostii soti in privinta copilului.
Dar sa privim putin din perspectiva copilului. Pe de o parte, este benefic sa beneficieze de timp egal petrecut cu fiecare din parinti, insa in ceea ce priveste stabilitatea caminului, nu stiu daca din punct de vedere psihologic a avea doua astfel de locuri este cea mai buna varianta. Sa ma ajute cineva cu studii in domeniu, ca eu nu ma pricep. Dar pot emite o parere apeland la cultura mea generala. Caminul presupune o stabilitate emotionala, anumite reguli specifice, per ansamblu un mediu la care copilul apartine. Aceasta plimbare de colo-colo genereaza, cred, o anume instabilitate. Copilul are doua camine sau niciunul. Oricat de bine ar fi tratat in ambele locuri, totusi are nevoie de acea stabilitate, sa stie ca acolo e casa lui, locusorul lui. In cazul unei custodii comune, casa lui inseamna cand la mami, cand la tati.
Nu iau in calcul eventualele diferente intre metodele de educatie adoptate de fiecare din parinti. Ma gandesc strict la notiunea de camin si cum o percepe copilul in cauza. Daca o mai percepe. Se poate intampla ca el sa se simta al nimanui, plimbat cand la unul, cand la altul, chiar daca la ambii parinti beneficiaza de aceleasi conditii si facilitati, de aceleasi dotari ale spatiului fizic in care locuieste. Cred totusi ca fiecare om are un singur camin, un singur loc unde se simte acasa. Ce influenta are aceasta impartire in doua a caminului sau dublarea sa, se va vedea.
Sunt si avantaje si dezavantaje in aceasta custodie comuna. Sa speram ca avantajele vor fi mai importante, limitand efectele dezavantajelor. Depinde foarte mult de parinti, caci nu cred ca toti se preteaza la o astfel de varianta. Daca au avut conflicte majore, e mai greu sa desfasoare aceasta custodie comuna in conditii optime pentru copil.
Repet, nu vreau sa critic aceasta varianta. Dar e o schimbare si am simtit impulsul de a o dezbate putin cu propriile cuvinte. Nu zic ca varianta de pana acum era buna. Doar ca schimbarile sunt receptate diferit de la caz la caz. Pentru unii e usor, pentru altii, dimpotriva. Cu siguranta, daca analizez vechiul sistem, se gasesc destule hibe. In multe cazuri, parintele ce nu avea custodia nu reusea sa-si vada copilul. Ma intreb insa cum vor reusi sa se inteleaga cei de genul care, in conditiile unei custodii separate, nu respectau orarul de vizita.
Intotdeaua un divor va afecta viata copilului sau a copiilor. Desi pare buna ideea cu custodia comuna totusi, nu se poate aplica.
RăspundețiȘtergereSa presupunem ca un parinte, dupa divort vrea sa plece in alt oras. Cum s-ar putea imparti in mod egal timpul copilului, de la un parinte la altul? Ce va face cu scoala? Ce va face cu regulile casei, caci sigur nu vor fi identice? Cu prietenii copilului? Plus ca, in unele cazuri unul din parinte nu iubeste copilul, dar ii vrea custodia din simpla razbunare?
Pai daca un parinte sta in Dr Taberei, si alalalt in Pantelimon, la ce scoala sa-l dea? Daca e o scoala aflata langa unul din parinte, cand va sta la celalalt va face doua ore pe drum? :D
RăspundețiȘtergere@ Derscanu
RăspundețiȘtergere@ Loopoo
Intr-adevar e greu de aplicat asa ceva. Doar daca parintii ar sta in acelasi cartier sau relativ aproape, altfel e harcea-parcea.
dar daca unu sta in tara altul e afara,cum se va proceda?
RăspundețiȘtergerenoi nu ne intelegem deloc ,nu putem comunica noi adultii,cum sa ia el o decizie si sa las bebe cu el,cand nu stie sa faca nimic,nici sa ii faca de mancare la copil?m-a distrus legea tarii astea
RăspundețiȘtergereE ABERANTA CHESTIA ASTA ....NIKI NU VREAU SA MA GANDESC EU IN ALTA TARA SI COPILUL IN ALTA CUM PROCEDEZ????????
RăspundețiȘtergereMAI BINE TOTUL SAU NIMIC CA SUNT CAZURI SI CAZURI EU UNA SUNT DISPERATA IN TARA DACA STAU ....CRRED CA-I SFARSITUL MEU PTR SIMPLUL FAPT CA AM BAGAT DIVORT SI CUSTODIE .....STIU POATE SUNA ABSURD DAR ASA E AM FOST NEVOITA SA PLEC DIN TARA CA NU MAI PUTEAM REZISTA SI COPILUL A RAMAS LA EL CU TOATE PLANGERILE MELE FACUTE PESTE TOT SI ACUM SA AUD DE CUSTODIE COMUNA.......NICI NU SE VORBESTE ......LEGILE ASTE PRIVESC TOTUL DE AFARA NU TIN CONT DE SENTIMENTE SI ALTELE .....
RăspundețiȘtergereEste dificil de imaginat. Eu, din fericire n-am fost în asemenea situaţie nici în timpul copilăriei mele, nici acum, la maturitate. Mă gândesc că psihologii au gândit problema la modul ideatic, sau ideal - când copilul are locul şi la mama şi la tatăl lui - se simte iubit în mod egal de ambii şi poate să fie influenţat benefic şi dintr-o parte şi dintr-alta. Dacă toate merg bine şi oamenii sunt perfect normal, dar probabil se despart din alte motive decât bătaia, poate că se poate aplica cu succes. Mie mi s-ar părea că încurajezi copilul să aibă două vieţi în paralel. În plus ar trebui să se mute de parcă ar locui la cort. Mereu între două pachete. Nici eu nu cred că această variantă este benefică atât pentru copil cât pentru părinţi, care (dacă îşi iubesc copilul cu adevărat) suferă din cauza despărţirii şi până la urmă se întrăinează complet. De fapt cred că asta vrea să împiedice aceea întrăinare a copiilor de părintele absent sau pe care îl vede teribil de putin. Dar probabil că atunci când s-a luat această hotărâre s-au studiat bine lucrurile, sau cel putin aşa sper. Pentru că pentru moment noi nu stiu dacă avem cultura necesară unui divort prietenesc, unul în care să nu-l învinovăţeşti pe partener de tot răul care se întâmplă.
RăspundețiȘtergere