Octavian Paler- Viata pe un peron

Pana acum nu citisem nimic de Octavian Paler, dar intentionam sa o fac la un momentdat. Impulsionata fiind de un coleg de blogosfera, Florentin, care citea Desertul pentru totdeauna, am cumparat o carte, alta decat cea mentionata. Asa a ajuns pe raftul meu Viata pe un peron. N-a trecut mult si, desi mai asteptau la rand multe altele, curiozitatea sau poate altceva m-a determinat sa o aleg pe ea spre a o citi. 

Dupa o carte politista, citita cu sufletul la gura, pe nerasuflate, perspectiva unei carti mai serioase, ce se citeste pe indelete, se arata interesanta. Caci asa as putea cataloga in cateva cuvinte aceasta carte. As putea spune ca este o adevarata meditatie asupra destinului uman, cu o bogata incarcatura simbolistica si multe, multe idei. Idei pe care nu le-ai rostit poate nici in gand, dar, citindu-le, iti dai seama ca ele zaceau de fapt acolo, asteptand sa fie descoperite.

Toate ideile si intamplarile relatate provin din amintiri. Prezentul din carte este oarecum pustiu. Amintirile insa sunt tot atat de ciudate sau poate mai ciudate decat situatia in care se afla personajul- narator, un personaj fara nume, dar… ce importanta are numele, cand in locul sau ar putea fi oricare dintre noi. Si el, ca si fiecare dintre noi, a fost si este macinat de pasiuni, de slabiciuni, inerente de altfel omului obisnuit, de teama, dar insotit deopotriva de speranta.

Citindu-l pe Paler am simtit nevoia unei cafele delicate sau a unui ceai aromat baut in tihna dintr-o ceasca de portelan, dantelata. Cuvintele sale se cereau insotite astfel, disecate astfel, sorbite picatura cu picatura. Si nu doar atat. O nevoie acuta de a pune mana pe un creion, spre a sublinia atatea si atatea fraze si-a facut simtita prezenta inca de la inceput si m-a insotit pe intreg parcursul lecturii.

In urma cu un an, o astfel de lectura probabil ca m-ar fi plictisit, caci nu evoluasem suficient pentru a putea incerca o carte atat de profunda. Cred ca e nevoie sa parcurgi niste pasi si in privinta cartilor. Nu consider ca am atins cea mai inalta treapta, dimpotriva, cred ca mai am multe de citit pana acolo. Si, poate, as avea nevoie de mai multa experienta spre a intelege pe deplin aceasta carte sau, mai bine spus, o astfel de carte.

Viata pe un peron nu o pot povesti, pot doar sa va descriu ce mi-a transmis, trairile ce mi le-a imprimat pe parcursul lecturii. Si faptul ca m-a impins spre meditatie, ca m-a determinat sa gandesc dincolo de ceea ce este scris, atesta valoarea sa incontestabila.

Vine un moment in care incepi sa citesti cartile la nivelul ideilor, dincolo de cadrul faptic. Viata pe un peron e una dintre cartile pline de idei, una din cartile pe care nu le poti citi fara sa gandesti in acelasi timp. Si totusi, nu e o lectura greoaie, am fost surprinsa sa constat asta. Stilul lui Octavian Paler imi pare a fi unic, cel putin eu nu am citit nimic asemanator pana acum. Cu siguranta nu va fi ultima carte a sa ce imi pica in mana.