Ultima duminica din mai isi revarsa lumina peste noi. Nu stiu cat de cald o fi afara, dupa seara trecuta, care a fost cam racoroasa. Dar nu conteaza prea mult, oricum voi incerca sa savurez ceasurilece au sa vina. Sper sa fie o zi linistita. Aseara mi-am dat seama din nou cat de dependenta sunt de parcuri, de aer liber. Cand, dupa aversa aceea, cei doi au hotarat sa mergem in Cora Pantelimon sa se joace asta mica la locul de joaca din interior. Eu nu am vrut, caci nu aveam niciun chef de agitatie. Nu era vorba de galagie, ieri am stat si am citit foarte frumos si bine in zona Universitatii, unde avea loc un spectacol de dans in aer liber. In pofida muzicii din difuzoare, era o atmosfera placuta, nu era acel haos al necivilizatilor. Pe cand in Cora, stiam cum e. Iarna am mers mereu tot pentru cea mica si consideram ca atunci nu aveam de ales. Ori acum, chiar si dup ploaie, un copil se poate juca in parc, desi nu se poate da in leagane, topogane etc.
Cum eram in minoritate, am cedat. Norocul meu a fost ca era o terasa chiar langa locul de joaca si acolo am incercat sa fac abstractie de altii. Am renuntat sa mai anlizez comportamente, tipologii, indivizi. Dar spre sfarsit, cand eu eram afara, iar sotul meu se afla la 3 metri de masa noastra dinauntru, un nene luase sticla de apa de pe masa, desi erau si alte obiecte acolo. L-a vazut la timp si a trebuit sa o inapoieze, nedumerit ca este in continuare luat la intrebari dupa ce a dat-o inapoi. Ca si cum problema nu era ca a luat-o, din moment ce o returnase. Au unii un tupeu jegos si o nonsalanta zdrobitoare de a se transforma in victime, cand de fapt vinovatia lor este clara.
Acum odraslele mananca, isi pun burta la cale ca sa putem pleca. Iar eu? Eu profit de cateva minute de singuratate, atat de necesare uneori. Asta-noapte am vizionat o bucata de documentar ce mi-a dat tema de gandire pentru un viitor articol. Nu-l scriu chiar acum, dar subiectul lucreaza in mintea mea.
In final, ce pot sa va doresc decat sa savurati aceasta frumoasa zi de duminica din poetica luna mai, cu parfumurile sale ravasitoare, daca alegeti o plimbare de seara intr-o zona verde si, daca va face placere, o carte buna, un ceai sau o cafea care sa va acompanieze. Si multe zambete clme!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Ce rămâne din noi
Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...
-
Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...
-
Aceasta este pentru mine a cincea carte scrisa de Mircea Eliade pe care o citesc in cei aproape 3 ani de existenta a blogului. Inainte de bl...
-
Cam lungă pauză de blog, aproape două luni. Și asta pentru că programul meu este tot mai încărcat, fiică-mea a început clasa întâi, am intr...
O duminica frumoasa sa aveti!
RăspundețiȘtergereDa, plimbarea de seara e binevenita, mai ales dupa ce am mancat un chil de cirese. Sotia mea are o alta parere despre o astfel de plimbare: mersul pe jos ... te face nervos!
Ati terminat ultimul an de liceu cu media 10!
Premiul intai ... si fara coronita.
Eu am terminat liceul cu o mare corigenta si cu bac-ul dat in toamna.
Ne asemanam pe undeva, nu-i asa :)))
De unde stiti? Am scris pe aici? Ca am uitat.:)
ȘtergerePai, de la ,,S-ar putea sa-ti placa si...", o postare din 2011. Chiar ati uitat?
RăspundețiȘtergereDa, nu eram sigura daca scrisesem. De doi ani si jumatate tot scriu si nu mai stiu ce am scris si ce nu, incat se poate sa uit ca am scris ceva sau sa fiu convinsa ca am scris despre ceva si sa nu fi scris in realitate. La vremea respectiva aparuse un articol in presa locala in care imi era mentionat numele si acest aspect. Bunica l-a pastrat. Dar, in fine, nu e mare realizare. :)
ȘtergereImi place ca sunteti modesta.
RăspundețiȘtergereMacar o mica realizare ... tot e!