Tulburarea dismorfică corporală

Scuzati cacofonia din titlu. Un documentar din seria Tabu de pe National Geographic prezenta cateva cazuri iesite din comun ale unor persoane ce sufereau de acest sindrom. Una nu se multumea cu marimea silicoanelor, alta isi tot lungea picioarele, alta isi sculpta oasele etc. Trasaturile acestui sindrom de care sufereau persoanele respective sunt focalizarea pe o  anumita parte  a corpului a carei aspect le nemultumeste si permanenta nemultumire in privinta acelei parti, oricate modificari de imbunatatire i-ar aduce. 

Puteti afla mai multe detalii despre acest sindrom al urateniei aici.

Am urmarit pe larg doar primul caz- cel cu silicoanele. Initil, tipa avea sanii mici si si-a pus implanturi. Pana aici nimic foarte ciudat, pana si la noi a devenit o operatie atat de raspandita, ca nu-si mai fac babele cruce cand aud.  Numai ca tot mici i se pareau, asa ca si le-a schimbat cu altele mai mari. Si tot asa, pana a ajuns la 19 interventii. Ultima dintre ele, facuta intr-o  tara sud-americana, intrucat medicii din Statele Unite refuzasera o interventie cu implanturi mai mari decat cele ce le avea atunci. Numai ca dupa putin timp, a inceput sa se simta rau. Avea semnele unei infectii la nivelul sanilor, care risca sa se raspandeasca in tot corpul, provocandu-i moartea. 

Chirurgul american a acceptat sa intervina pentru a-i reda sanatatea, nu si in sensul problemei estetice, recomandand scoaterea implanturilor. Femeia respectiva nu se temea atat de moarte, cum se temea de felul in care va arata fara acele implanturi. In orice caz, imaginile din timpul interventiei m-au facut sa afirm cu mana pe inima ca nu mi-as face in veci o astfel de operatie, oricat de nemultumita as fi de acea parte a corpului la un moment dat. Inauntru i s-au gasit cate doua implanturi in fiecare san, ceea ce provocase infectarea, coroborat cu alti factori, probabil vreo infectie bacteriana contactata in timpul interventiei de introducere a lor.

Ce m-a indignat pe mine nu a fost boala ciudata a femeii, ci faptul ca medicii, avand in mod evident mult mai multe notiuni medicale din arii ce exced activitatea lor de ramura, nu iau masuri cand au de-a face cu un astfel de pacient, ci continua sa profite de pe urma maladiei lor obsesive. Cred ca dupa o serie de cateva interventii repetate, ar putea impune un tratament psihiatric, caci este clar ca nu modificarea aspectului partii respective a corpului este rezolvarea problemei. Prin nenumaratele operatii estetice doar se intretine  boala, nu se vindeca. Acest sindrom isi are izvorul la nivel psihic, nicidecum fizic, insa poate determina adevarate complicatii periculoase, la nivel fizic, culminand chiar cu moartea. Caci nu poate fi sanatos sa te tot operezi.

N-am stat sa vad si celelalte cazuri, intelesese problema si sincer, nu ma incanta prea mult sa vad secvente din interventii chirurgicale. M-am mai intrebat daca aceasta boala exista si inainte de aceasta era a chirurgiei estetice. Complexele legate de anumite parti ale corpului sigur nu sunt ceva nou, dar sunt sigura de faptul ca, daca pot avea o rezolvare, aceasta se afla exclusiv la nivelul psihicului. Chirurgia estetica a luat o amploare deosebita in ultimii ani, fiind o industrie foarte profitabila. Tot mai multe persoane apeleaza la ea pentru a-si remedia problemele de ordin fizic, in unele cazuri reale, dar in cele mai multe cazuri, generate de propria perceptie. Ce parere aveti voi despre operatiile estetice?

Nemultumiri in privinta aspectului nostru fizic, cred ca avem cu totii la un moment dat al vietii noastre. Ele apar cel mai frecvent in adolescenta si in multe cazuri dispar o data cu acceptarea propriei persoane, cu maturizarea poate. In randul femeilor, nemultumirile legate de marimea sanilor sunt insa o problema. Data fiind promovarea intensiva a prototipului de femeie cu sani mari si fermi, multe incep sa se simta complexate de neincadrarea in acel tipar si cum corecturi sunt posibile, evident, cele mai cu dare de mana recurg la ele. Dar nu numai cele cu bani foarte multi, auzisem si de credite pentru astfel de operatii, astfel incat sfera celor care si le permit se largeste.

Nu este vorba doar de diferenta dintre natural si artificial, mai conteaza si ce presupune operatia in sine, care, ca orice interventie chirurgicala, se caracterizeaza nu doar prin riscuri, ci si prin strapungerea pielii. Ceea ce inseamna o cicatrice mai mult sau mai putin vizibila. Dar totodata, recurgerea la chirurgia estetica interpretata ca moft, denota o oarece problema la nivelul psihicului, in sectiunea incredere in sine, acceptare, si, pana la urma, forta psihica.