luni, 27 mai 2013

Tulburarea dismorfică corporală



Scuzati cacofonia din titlu. Un documentar din seria Tabu de pe National Geographic prezenta cateva cazuri iesite din comun ale unor persoane ce sufereau de acest sindrom. Una nu se multumea cu marimea silicoanelor, alta isi tot lungea picioarele, alta isi sculpta oasele etc. Trasaturile acestui sindrom de care sufereau persoanele respective sunt focalizarea pe o  anumita parte  a corpului a carei aspect le nemultumeste si permanenta nemultumire in privinta acelei parti, oricate modificari de imbunatatire i-ar aduce. 

Puteti afla mai multe detalii despre acest sindrom al urateniei aici.

Am urmarit pe larg doar primul caz- cel cu silicoanele. Initil, tipa avea sanii mici si si-a pus implanturi. Pana aici nimic foarte ciudat, pana si la noi a devenit o operatie atat de raspandita, ca nu-si mai fac babele cruce cand aud.  Numai ca tot mici i se pareau, asa ca si le-a schimbat cu altele mai mari. Si tot asa, pana a ajuns la 19 interventii. Ultima dintre ele, facuta intr-o  tara sud-americana, intrucat medicii din Statele Unite refuzasera o interventie cu implanturi mai mari decat cele ce le avea atunci. Numai ca dupa putin timp, a inceput sa se simta rau. Avea semnele unei infectii la nivelul sanilor, care risca sa se raspandeasca in tot corpul, provocandu-i moartea. 



Chirurgul american a acceptat sa intervina pentru a-i reda sanatatea, nu si in sensul problemei estetice, recomandand scoaterea implanturilor. Femeia respectiva nu se temea atat de moarte, cum se temea de felul in care va arata fara acele implanturi. In orice caz, imaginile din timpul interventiei m-au facut sa afirm cu mana pe inima ca nu mi-as face in veci o astfel de operatie, oricat de nemultumita as fi de acea parte a corpului la un moment dat. Inauntru i s-au gasit cate doua implanturi in fiecare san, ceea ce provocase infectarea, coroborat cu alti factori, probabil vreo infectie bacteriana contactata in timpul interventiei de introducere a lor.

Ce m-a indignat pe mine nu a fost boala ciudata a femeii, ci faptul ca medicii, avand in mod evident mult mai multe notiuni medicale din arii ce exced activitatea lor de ramura, nu iau masuri cand au de-a face cu un astfel de pacient, ci continua sa profite de pe urma maladiei lor obsesive. Cred ca dupa o serie de cateva interventii repetate, ar putea impune un tratament psihiatric, caci este clar ca nu modificarea aspectului partii respective a corpului este rezolvarea problemei. Prin nenumaratele operatii estetice doar se intretine  boala, nu se vindeca. Acest sindrom isi are izvorul la nivel psihic, nicidecum fizic, insa poate determina adevarate complicatii periculoase, la nivel fizic, culminand chiar cu moartea. Caci nu poate fi sanatos sa te tot operezi.

N-am stat sa vad si celelalte cazuri, intelesese problema si sincer, nu ma incanta prea mult sa vad secvente din interventii chirurgicale. M-am mai intrebat daca aceasta boala exista si inainte de aceasta era a chirurgiei estetice. Complexele legate de anumite parti ale corpului sigur nu sunt ceva nou, dar sunt sigura de faptul ca, daca pot avea o rezolvare, aceasta se afla exclusiv la nivelul psihicului. Chirurgia estetica a luat o amploare deosebita in ultimii ani, fiind o industrie foarte profitabila. Tot mai multe persoane apeleaza la ea pentru a-si remedia problemele de ordin fizic, in unele cazuri reale, dar in cele mai multe cazuri, generate de propria perceptie. Ce parere aveti voi despre operatiile estetice?

Nemultumiri in privinta aspectului nostru fizic, cred ca avem cu totii la un moment dat al vietii noastre. Ele apar cel mai frecvent in adolescenta si in multe cazuri dispar o data cu acceptarea propriei persoane, cu maturizarea poate. In randul femeilor, nemultumirile legate de marimea sanilor sunt insa o problema. Data fiind promovarea intensiva a prototipului de femeie cu sani mari si fermi, multe incep sa se simta complexate de neincadrarea in acel tipar si cum corecturi sunt posibile, evident, cele mai cu dare de mana recurg la ele. Dar nu numai cele cu bani foarte multi, auzisem si de credite pentru astfel de operatii, astfel incat sfera celor care si le permit se largeste.

Nu este vorba doar de diferenta dintre natural si artificial, mai conteaza si ce presupune operatia in sine, care, ca orice interventie chirurgicala, se caracterizeaza nu doar prin riscuri, ci si prin strapungerea pielii. Ceea ce inseamna o cicatrice mai mult sau mai putin vizibila. Dar totodata, recurgerea la chirurgia estetica interpretata ca moft, denota o oarece problema la nivelul psihicului, in sectiunea incredere in sine, acceptare, si, pana la urma, forta psihica.

7 comentarii:

  1. Eu zic ca toti cei care se opereaza pentru a-si schimba ceva din infatisare (isi bat, astfel, joc de corpul lor) nu sunt tocmai sanatosi la cap. Se pare ca nebunia asta are mai multe grade. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Totusi, este destul de clar c apersoanele cu infatisare atragatoare asa per total pt toti cei din jur, (care NU inseamna neaparat sani mari, ci inseamna in general tinerete, vitalitate, sanatate, simetrie, si anumite proportii cat de cat OK), acesti oameni au soi note mai mari la scoala, au si joburi mai bine platite, au si o viatain general mai confortabila, plus cei din UK (cf unui studiu de acolo)se pare ca au chiar si IQ mai mare decat aia uratii ! Desigur ca NU doream sa diminuez problematica ridicata in articol, (vezi mai jos), doar ca voiam sa zic ca unii oameni se pot decide sa isi creeze un oarecare avantaj, daca sunt asa mai competitivi din fire plus e somaj, crza, nu toata lumea va pune mana pe acel job deosebit de ravnit de tip sinecura, plus institutia casatoriei e pe duca (cel putin in lumea culturala majoritar iudeo-crestina, cf Vatican si multi altii), asa ca nici femeile nu se pot astepta chiar asa toate sa aiba parte de un sot care sa se speteasca sa le intretina in luxul pe care-l merita, etc., adica lumea totusi doreste acces mai bun, daca e posibil la 2 salarii mari, ca 2 salarii mari intr-o familie sunt mai bune decat 2 salarii mici, care sunrt mai bune decat 1 salariu mare, care e mai bun decat 1 salariu mic...nu sunt pre asigur in legatura cu relatia dintre 2 salarii mici si 1 mare, care din astea o fi mai bun, adica pe locul 2, dar am opinat si eu asa din burta ca 2 salarii mici sunt mai bune decat 1 salariu mare, mai mult din punct de vedere masculin, pt ca s-a demonstrat ca barbatilor chiar le prieste casatoria, efectiv le prelungeste viata in mod statistic semnificativ, mai ales daca se casatoresc cu sotii cu 17 ani mai tinere decat ei, dar chiar si cu sotii de aceeasi varsta sau chiar si mai in vrasta decat ei, tot le prieste, (lucru inca nedemonstrat cu ff mare certitudine in cazul femeilor, cf ultimelor date din RFG lor chiar scurtandu-li-se viata, daca se casatoresc cumva cu barbati fie cu 11-17 ani mai in varsta fie cu barbati cu 11-17 ani mai tineri decat ele).

      Ștergere
    2. @ Decenu:Este o problema psihica, determinata, asa cum foarte bine ai scris tu pe blogul tau, de perceptia exterioara.

      @ Rudolph: E adevarat ca un aspect fizic cat mai placut aduce avantaje proportionale in societate, tocmai pentru ca societatea inseamna ceilalti, nu noi insine. Tipa din emisiunea aceea fusese din adolescenta luata in ras pentru ca era grasa si avea pieptul cam plat. pana la urma, nu toti aratam la fel si standardele nu sunt batute in cuie de la o epoca la alta. Dar cat de mare sa fie dorinta de a arata bine incat sa iti sacrifici viata oentru asta, sa nu-ti pese daca mori, numai sa arati intr-un mare fel? Mai ales ca nici asa nu devii impacat cu tine insuti, ci tot vrei sa iti perfectionezi lookul.

      Ștergere
  2. Pe mine Dumnezeu m-a facut frumos, asa stramb si dezmembrat cum sunt!
    Daca ar fi trebuit sa arat mai bine, atunci Dumnezeu m-ar fi facut mai...aratos!
    Eu asa ma consolez.
    Numai nemultumitii se plang de ceea ce primesc pe gratis.

    RăspundețiȘtergere
  3. 1. Medicii chirurgi esteticieni seriosi intotdeauna iau in consideratie starea psihologica a potentialilor clienti, uneori chiar cerand consult psihologic sau chiar psihiatric de specialitate daca au vreo suspiciune ca este vorba de cineva care isi face operatii oarecum aiurea, bazat pe o identitate tulburata a propiriei persoane, sau a altor tulburari psihologice nu pt un motiv relativ legitim, plus care desigur trebuie evaluat ca lumea daca are intr-adevar capacitatea de a da consimtamant informat, pt ca pt orice interventie chirurgicala, chiar si un ala cerere trebuie obtinut consimtamant informat si orice medic serios stie ce e aia.

    2. Acum, oarecum off topic, pt ca nu e ceva legat strict de o tulburare dismorfica corporala propriu-zisa, insa legat de fenomenul social mai larg al posibilei opinii distorsionate pe care si-o pot face unele femei despre sine daca se compara cu cine nu trebuie, in principal poze fotoshopate si/sau modele porno, si/sau fete de 16 ani cu atribute specifice pt a fi modele profesioniste, etc, iata o campanie recenta a sapunului Dove (brand al corporatiei Unilever), care a ridicat niste semne de intrebare, (si parodii, la un moment dat, insa si niste semne de intrebare posibil valabile totusi, de ce par atatea femei sa aiba o imagine relativ distorsionat proasta despre sine, chiar mai proasta decat o au altii din jurul lor...desi, ma rog, acest film nu e un studiu serios asa sa arate exact cat la suta din populatia generala feminina are o parere distorsionat de proasta despre sine, si desigur ca e editat asa mai mult cu scop sa creeze senzatii emotionale si atentia publicului larg pt ca ei sa cumpere produsele acelei corporatii plus sa arate ca acelei corporatii ii pasa de clientela ei feminina, dar totusi mi s-a parut interesant prin problematica pe care a ridicat-o),

    http://www.hlntv.com/article/2013/04/17/dove-real-beauty-sketches-women-beautiful

    RăspundețiȘtergere
  4. Revin cu stiri de ultima ora din mass media internationala de azi pt a relata ca niste cercetatori de la o clinica particulara de chirurgie plastica daneza au gasit ca majoritatea tineretului numeric in crestere intre 19 si 29 de ani care apeleaza la serviciile acelei clinici iau aceasta decizie nu pt a arata mai bine decat altii si nici pt a se asemui mai mult cu niste modele super, ci pt a se lua dupa ce fac colegii lor si pt a nu iesi in evidenta prea mult prin cine stie ce trasatura particulara mai aparte, care nu tine de controlul lor, de ex la haine sau frizuri si coafuri e ok sa iesi in evidenta cu individualitatea mai mult, insa nu la dimensiunile nasului sau buzelor sau sanilor sau unghiul urechilor fata de cap,, etc. deci trag concluzia ca nu pare un comporament patologic, ca de ex cel din cazurile mai rare de tulburare dismorfica corporala, ci unul de conformism social care pare a fi natural biologic social uman, regasibil si la alte specii de animale care traiesc in grupuri

    RăspundețiȘtergere

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...