Indignari duminicale

Dupa cateva tricouri schimbate si parerile aferente cerute spre exasperaea sotului, care totusi are obiceiul sa fie sincer si sa-mi spuna cand ceva nu ma avantajeaza, am gasitceva acceptabil si nu l-am mai intrebat daca ii place, daca e bine. Imi placea mie si eram multumita. L-am lasat deci sa se barbiereasca. Teve-ul deschis, ma pieptanam si aranjam niste haine si ascultam fara sa vreau. Imi atrage atentia ce spunea acolo cineva- ca ar trebui o lege ca jandarmii sa fie din nou pe stadioane. Adica acum nu sunt? Aia se taie, dau foc pe acolo sau ce mai fac si forte de ordine canci? Dau buzna peste al meu sot cu fata plina de spuma de ras si printre acea spuma imi zice ca nu, ca e activitate privata si de aceea nu sunt jandarmi. Adica aia se pot omori invoie, in privat, care nu e asa de privat, ca e ditamai adunarea de oameni si nu exista un mod infailibil de control. Dar daca asa stau lucrurile, cum sa te pui cu legea? Lasa ca o calca altii in picioare mult mai fain si in pofida frecventei ingrijoratoare a unor astfel de incidente, nu se face nimic.


P-urma alta stire, un bebe nu poate fi operat fiindca religia parintilor nu permite. Dificil, convingerile religioase trebuie respectate si sunt greu de inteles daca nu apartii  acelei religii. Ceea ce noi condamnam poate fi firesc pentru altii.

Va las, decolez nitel pe la tara si nu ma mai uit la syiri. Consum degeaba putinii mei neuroni. O sa las vantul sa-mi fluture in plete. V-am pupat! Duminica de vis sa aveti!