vineri, 24 mai 2013

O batranica si un copac risipit



Parcul dupa furtuna, la ceas de seara, mi s-a parut si trist de frunzele si florile pierdute in mazga de pe jos, dar pe de alta parte si inviorat de apa ce i s-a imbibat in sol. Nu era atat de devastat pe cat ma asteptam, dupa cum vazusem la tv, dar poate in partea asta de oras nu a fost asa crunt, stiu eu? Mai erau si altii cu copiii, desi nu prea puteau folosi ansamblurile de joaca, erau prea ude. Dar copiii gasesc intotdeauna metode de joaca, mai ales unii asa, ca fii-mea, care topaie ca un ied si am petrecut mai bine de o ora in parc. Era frig, mai ales stand intr-un loc, ca mine, pe banca stearsa cu servetele si cu ce am mai gasit prin traista cu minuni.


Tarziu, cand ramasesem singure, am vazut o batrana care tot dadea tarcoale, privind in jur dezolata. Chiar langa mine era un castan care isi pierduse mare parte din flori, ce acum zaceau asternute intr-un covor terfelit, ca o ninsoare amestecata cu praf. Batrana s-a apropiat si a inceput sa deplanga soarta florilor, a magnoliului. Parea iubitoare de natura, dar cu toate astea, ea zicea ca e vorba de un magnoliu. N-am corectat-o, nici nu i-am dat apa la moara mai mult decat o cerea bunul simt. Adica nu am lasat-o sa vorbeasca singura, am aprobat-o, dar nu am continuat sa ma hazardez in directia dorita de ea. S-a invartit pe acolo, apoi a scos telefonul si si-a sunat o prietena. I-a povestit si ei ce a patit magnoliul care era castan. Ii spunea ca nu s-a indurat sa nu vina in parc sa vada ce e prin parc dupa asa furtuna. Privirea ei era indurerata de mila pe care o simtea. Vocea, de asemenea, ii era moale si trista.  S-a mai plimbat o vreme, incet si tot privind in jurul ei si spre coroanele copacilor. Apoi nu am mai vazut-o. Dar in scurt timp, am plecat si noi. Chiar cand eram pe picior de plecare, am zarit masina ce avea sa ne salveze de la a merge pe jos inca jumatate de ora prin frig. Si la un semafor, am vazut iar batrana, trecand strada.

Nu stiu de ce, dar m-a impresionat intr-un fel. Avea ceva diferit, parca traia intr-o lume a ei, in care si plantele sunt vii si sufera, la fel ca oamenii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...