Iluzie si deziluzie…o realitate deformata

Conversam zilele trecute cu Mircea Vladut pe marginea aceluiasi articol despre casatorie pe care l-am mai mentionat si el spusese ceva interesant, ce pentru mine s-a constituit in punct de plecare pentru continuarea acelei idei. Mai precis, faptul ca noi, prin educatie, prin ceea ce invatam in prima instanta despre viata, pornim la drum invaluiti in amagiri. Nu invatam de la o varsta frageda cruda realitate a acestei lumi, asa cum e construita ea si cum nu nadajduiesc ca va putea fi schimbata. Nu ne invata nimeni si nu ne atrage nimeni atentia asupra aspectelor imperfecte. Ca si copii, ni se serveste pe tava o lume roz, o lume perfecta. Insasi iubirea invatam sau suntem lasati sa credem ca e invaluita in perfectiune, si atunci asteptarile noastre se construiesc in jurul acestor iluzii. Parintii nu ne servesc intotdeauna realitatea cuplului lor, pentru noi ei joaca piesa iubirii perfecte si vesnice.

Abia pe pielea noastra, mai tarziu, invatam si incercam sa ne obisnuim cu toate relele la care nu ne asteptaseram. Unii reusesc sa se acomodeze, altii continua sa viseze, sa spere la toate acele idealuri in care au crezut. Si atunci, intervin dezamagirile. Printii si printesele din povesti isi dezvaluie adevaratul chip. Iubirea sublima cantata de poeti se dovedeste a fi mai mult o plasmuire, departe de ceea ce gasim in realitate. Niciun basm nu pomeneste de vreo printesa batuta sau inselata de print, niciun print si nicio printesa din basme nu calca stramb. Zmeii si zgripturoaicele prind viata in tot mai multe chipuri si nu intotdeauna sunt invinsi, asa cum se intampla in povesti. Ei par sa detina puterea, iar cei buni au chipuri firave si sunt numiti fraieri.

Lumea reala e atat de diferita de cea despre care invatam in copilarie, incat, de multe ori, sfarsim prin a fi dezamagiti. Daca nu avem taria a ne acomoda cu toate cele ce ni le rezerva viata.