M-am lamurit cu anticariatele din centru

Tot aveam eu un zbant de dimineata sa fac altceva. Si m-am gandit, am schitat in minte diferite variante, trecand rapid in revista principalele avantaje si mai ales dezavantaje…timp, dificultati, scari de urcat sau coborat etc. Si alesei sa merg la anticariatele de carti de la Universitate. Alegere inspirata sau nu, urma sa descopar. Cautam ceva anume sau daca nu, poate pica ceva interesant si ieftin. Ei, si cu vanzatorii astia, mare belea e. Au niste preturi la unele carti…de le cumperi mai bine de noi. Ce e in voga, costa…ce e rar, iarasi costa. Putine carti la 5 sau la 10 lei. Dar am reusit sa gasesc printre ele 3 de Cella Serghi, pe care nu cred ca le gaseam reeditate, noi. Si m-am mirat sa le gasesc la doar 5 lei bucata, caci o alta, de aceeasi autoare, costa 25 de lei.

Vreo doi vanzatori au fost ok, nu s-au amestecat prea mult, m-au lasat sa ma uit, nu au incercat sa imi vanda cu japca. Altul insa, cu placa bine cunoscuta ca sunt prima si imi da mai ieftin, incerca sa-mi vanda “Invitatia la vals” a lui Drumes mai intai cu 20 de lei, apoi am mai gasit un exemplar tot la el, pe care imi cerea 15 lei, ca in final sa mai gasesc unul pe care a zis ca mi-l lasa la 10. I-am replicat ca o iau de noua de la chiosc cu 12 lei, dar nu, ca marfa lui e mai buna, ca e editie veche etc., etc. Sincer, eu prefer varianta din colectia de la Jurnalul, pentru ca are date biografice si referinte critice, pe care imi place sa le citesc, familiarizandu-ma si altfel cu autorul. Acelasi individ, care de altfel nu prea se potrivea in ipostaza de vanzator de carti, ci i-ar fi stat mai bine in spatele tarabei cu legume in piata, insista sa trec si maine, ca imi aduce “ Intre zi si noapte” de Henriette Yvonne Stahl, ca o are acasa, desi nici nu cred ca a inteles bine ce carte i-am cerut, daca l-as fi pus sa-mi repete, sigur se pierdea.

M-am lamurit si cu anticariatele alea. Urmeaza sa le testez pe cele online, unde am vazut cartile autoarei amintite la preturi modice, cel mult 12 lei cea mai cautata carte. Sa vedem ce-o fi si cu aceste anticariate. Pana la urma, cat am dat pe cartela de metrou, plus alergatura si efortul meu, plateam taxa de curierat.

Totusi, nu a fost degeaba drumul. La intoarcere, desi in viteza, a fost chiar placut. M-am intors pe Calea Victoriei si m-am delectat cu monumentele arhitecturale deosebite, atat cele intretinute, cat mai ales cu cele neintretinute, ce se regasesc mai ales in partea dinspre Piata Victoriei. Am simtit ca pasesc intr-un alt Bucuresti, atat de diferit, de placut, cu un aer usor ranced, dar nu mai putin fascinant. Daca fac abstractie de masini si de oameni, in unele locuri pot spune ca ma intorc in timp.