Din adolescenta

Mie bunica-mea imi zicea adesea ca-s “branza buna in burduf de caine”…cam scarboasa zicala, dar, nah, trebuie s-o reproduc. Asta prin perioada liceului mai ales. In clasa a noua am intrat la unul din cele doua licee ce isi disputau statutul de cel mai bun pe oras sau pe judet…in fine. Nu eram eu cea mai desteapta, dar nici mediocra. Numai ca n-am reusit sa ma acomodez acolo sub nicio forma. Colectivul mi se parea ostil, mare parte fusesera impreuna in generala la scoala rivala si bisericutele s-au format repede. Spre deosebire de mine, fetele aveau parinti mai dotati financiar, aveau fite si n-am reusit sa ma imprietenesc cu niciuna. Nu-mi facea nicio placere sa merg la scoala. Si-apoi cand venea vorba de ore, materia mi se parea atat de grea si plictisitoare, mie care pana deunazi imi placea sa invat. Pai cand venea profu’ de mate si incepea cu vectorii lui, cred ca daca se apuca sa ma invete japoneza sau scrierea cuneiforma, mi se parea mai placut si mai usor. Partea asta cu vectorii nu mi-a placut si n-am inteles-o. Si cum pentru a pierde sirul e de-ajuns sa ratezi o veriga, ruptura s-a produs. La fel si la alte materii din partea reala. Singura care imi placea, contrar obiceiurilor de pana atunci, era romana. Nu inseamna ca aveam note foarte bune, insa imi placea ora in sine, profa ne determina sa citim de placere. Dar, cu o floare nu se face primavara. Dupa anul acela, m-am mutat la un liceu mai putin pretentios unde, culmea, chiar la matematica am excelat. Insa dadusem de gustul chiulului si dupa inca un an, in clasa a unspea m-am transferat la seral, ca sa nu mai fiu obligata sa fac prezenta. Ei, ce credeti? In scurt timp, acolo am devenit foarte silitoare, nu lipseam desi as fi putut-o face. Tocmai pentru ca nu o mai faceam din obligatie, ci din placere. Si nici nu eram tratata ca o tocilara. M-am simtit foarte bine in acel colectiv care, desi rareori se intrunea in  intregime, pe la teze si alte lucrari importante, era mult mai unit. Astfel am realizat ca, atunci cand intervine senzatia ca faci ceva din obligatie, placerea dispare. Bine, pe atunci aveam si creier de adolescent, si, partial, aveam justificare pentru un astfel de comportament…deh, tulburarile specifice varstei.