Dragostea dureaza trei ani- Frederic Beigbeder

Va eram datoare cu impresiile mele despre cartea al carei aspect il criticasem acum o saptamana. Am cam intarziat cu recenzia, din simplul motiv ca am fost convinsa ca am publicat-o…stiu, sunt zapacita. Dar sa nu o mai lungesc si sa va las sa va delectati…

Trebuie sa recunosc ca atunci cand mi-a picat in mana, nu m-a impresionat aceasta carte, ba chiar am fost putin dezamagita, aspectul sau indicand o carticica de dimensiuni reduse…asta ar putea reprezenta un punct forte in sensul ca se citeste repede.  Asadar am citit-o intr-o singura zi, incat ma durea mana de la intors pagina. Ce impresie mi-a facut? In mod cert nu m-a plictisit, altfel n-as fi reusit sa o citesc…mi-a placut si nu prea. Poate din cauza notei generale de pesimism in care este scrisa, are si putina vulgaritate, latura erotica nefiind in niciun caz romantica, poate ca e si prea moderna pentru gusturile mele. Nu stiu, cert e ca nu pot fi intru totul de acord cu mesajul transmis de autor, desi pe alocuri ii pot da dreptate, am regasit idei si fraze care m-am amuzat, carora le-am gasit uneori corespondent in viata mea sau a altora, dar pe de alta parte, am fost si contrariata. Am simtit nevoia sa-l contrazic si in acelasi timp sa reanalizez parcursul dragostei asa cum am cunoscut-o din experienta mea sau din ale altora. Daca Beigbeder considera ca dragostea dureaza trei ani, fiind impartita in trei faze egale- pasiunea, tandretea si plictisul, eu insa il aprob doar pentru prima din aceste faze, ulterior, o parte din povestile de dragoste continuand doar cu tandrete, un numar nedefinit de ani, iar o alta parte urmand traiectoria indicata de autor, insa nu as putea spune cu precizie cat dureaza acele ultime doua faze. Nu cred de altfel ca e o chestiune absoluta, relativitatea functionand perfect si in domeniul dragostei. Nu ma pot pripi sa trag concluzii… Cu siguranta n-as putea zbura din floare-n floare la infinit, cautand sa traiesc doar pasional. Poti convietui in deplina tandrete, fara a se instala plictisul, dar totul e sa iti doresti asta…poti imbina tandretea cu pasiunea, caci fiecare zi e un nou inceput si astfel elementul de noutate poate fi perfect satisfacut. Cred insa ca am descoperit in ce consta succesul acestei carti…tocmai in aceasta indignare continua ce o simti pe masura ce o citesti, in nevoia de a aduce contra-argumente, de a te rafui practic cu autorul, sentimentele fiind aproape de revolta. Cartea nu m-a captivat atat prin stil, cat prin aceasta revolta impotriva celor scrise. Si iata cum am reusit sa scriu atat de mult despre o carte atat de scurta…Finalul, concluzia, merita sa fie tinute sub tacere, fara pic de indiciu…altfel, v-as strica o buna parte din placerea lecturii.