miercuri, 31 august 2011

Dragostea dureaza trei ani- Frederic Beigbeder

Va eram datoare cu impresiile mele despre cartea al carei aspect il criticasem acum o saptamana. Am cam intarziat cu recenzia, din simplul motiv ca am fost convinsa ca am publicat-o…stiu, sunt zapacita. Dar sa nu o mai lungesc si sa va las sa va delectati…
Trebuie sa recunosc ca atunci cand mi-a picat in mana, nu m-a impresionat aceasta carte, ba chiar am fost putin dezamagita, aspectul sau indicand o carticica de dimensiuni reduse…asta ar putea reprezenta un punct forte in sensul ca se citeste repede.  Asadar am citit-o intr-o singura zi, incat ma durea mana de la intors pagina. Ce impresie mi-a facut? In mod cert nu m-a plictisit, altfel n-as fi reusit sa o citesc…mi-a placut si nu prea. Poate din cauza notei generale de pesimism in care este scrisa, are si putina vulgaritate, latura erotica nefiind in niciun caz romantica, poate ca e si prea moderna pentru gusturile mele. Nu stiu, cert e ca nu pot fi intru totul de acord cu mesajul transmis de autor, desi pe alocuri ii pot da dreptate, am regasit idei si fraze care m-am amuzat, carora le-am gasit uneori corespondent in viata mea sau a altora, dar pe de alta parte, am fost si contrariata. Am simtit nevoia sa-l contrazic si in acelasi timp sa reanalizez parcursul dragostei asa cum am cunoscut-o din experienta mea sau din ale altora. Daca Beigbeder considera ca dragostea dureaza trei ani, fiind impartita in trei faze egale- pasiunea, tandretea si plictisul, eu insa il aprob doar pentru prima din aceste faze, ulterior, o parte din povestile de dragoste continuand doar cu tandrete, un numar nedefinit de ani, iar o alta parte urmand traiectoria indicata de autor, insa nu as putea spune cu precizie cat dureaza acele ultime doua faze. Nu cred de altfel ca e o chestiune absoluta, relativitatea functionand perfect si in domeniul dragostei. Nu ma pot pripi sa trag concluzii… Cu siguranta n-as putea zbura din floare-n floare la infinit, cautand sa traiesc doar pasional. Poti convietui in deplina tandrete, fara a se instala plictisul, dar totul e sa iti doresti asta…poti imbina tandretea cu pasiunea, caci fiecare zi e un nou inceput si astfel elementul de noutate poate fi perfect satisfacut. Cred insa ca am descoperit in ce consta succesul acestei carti…tocmai in aceasta indignare continua ce o simti pe masura ce o citesti, in nevoia de a aduce contra-argumente, de a te rafui practic cu autorul, sentimentele fiind aproape de revolta. Cartea nu m-a captivat atat prin stil, cat prin aceasta revolta impotriva celor scrise. Si iata cum am reusit sa scriu atat de mult despre o carte atat de scurta…Finalul, concluzia, merita sa fie tinute sub tacere, fara pic de indiciu…altfel, v-as strica o buna parte din placerea lecturii.

3 comentarii:

  1. Mie mi s-a părut o carte scrisă cu cinism în care autorul încearcă să justifice superficialitatea sentimentală.

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Diana Alzner: Am remarcat si eu acest cinism...

    RăspundețiȘtergere
  3. Cinica fiind marturisesc inca o data: imi place acest autor si cartea asta a lui cu abordari sumbre. :)

    RăspundețiȘtergere

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...