marți, 9 august 2011

Monogamie, infidelitate, chestii de cuplu


Citesc o carte scandaloasa as putea spune despre cuplul modern satul de monogamie. Si mi-a dat oarece tema de gandire, chiar daca cele ilustrate acolo sunt oarecum departe de exemplele vietii inconjuratoare mie. Totusi, exista destul de multi oameni care se satura de monogamie, nu pot fi fideli unui singur partener. Ce nu inteleg e de ce se incapataneaza sa ramana impreuna. Daca te-ai saturat de partener/partenera si iti fug ochii in alte directii, corect mi se pare sa inchei povestea si sa zbori spre zarile la care visezi. Dar uite ca unii, de fapt cei mai multi, nu fac asta. Vor sa aiba si stabilitatea de acasa, si prospaturile din afara ei. Pai si cu…si cu sufletu-n rai…
Parerea mea e ca in momentul aparitiei necesitatii, sa-i spunem, de schimbare, sentimentele din cuplu nu mai au intensitatea initiala. Pentru ca cei doi nu isi mai dau interesul sa o pastreze, se complac intr-o existenta terna, considera ca au cucerit teritoriul si nu mai fac nimic sa il pastreze. Ca si cum n-ar exista pericolul sa piarda acel teritoriu. Cat de gresit…eu una sper ca, daca reusesti sa tii pasiunea aprinsa, riscul se diminueaza considerabil. Daca e reusita solutia va voi spune peste vreo 20 de ani. Cert e ca in momentul in care monogamia devine poligamie, se rupe iremediabil liantul relatiei si daca ea continua, cum se intampla in multe cazuri, nu ramane decat o ruina a ceea ce a fost o data…sua poate nici atat.
Mi se pare un supliciu inutil pastrarea relatiei in aceste conditii, o umilire la fel de inutila. Farmecul si sentimentele de dinainte nu mai pot fi recuperate. Si atunci, eu cred ca ruptura la nivel interior trebuie continuata de cea la nivel fizic, indiferent de celelalte elemente superficiale care ii unesc pe cei doi. Nici prezenta copiilor nu justifica aceasta complacere din lasitate. Ce exemplu si ce stabilitate mai ofera copiilor un cuplu destramat. Poate o vreme reusesti sa ascunzi, dar nu o poti face la infinit. Cat poti juca rolul cuplului fericit, nezdruncinat? 
Poate ca acesta este unul din avantajele emanciparii femeii in cadrul societatii de care aminteam intr-un articol anterior. Practic astazi poti foarte bine sa traiesti pe cont propriu, sa iei viata de la capat, dependenta fata de sot avand mai mult valente spirituale decat materiale. Nici gura lumii nu mai este o povara semnificativa, divorturile nu mai reprezinta exceptii, ci, din pacate, banalitati, dat fiind ponderea destul de ridicata. Si totusi, eu o consider solutia cea mai demna, chiar daca regretabila. Si din perspectiva barbatului, desi rareori el este in aceeasi masura inselat si fidel, mentinerea unei relatii viciate de poligamie mi se pare nu doar umilitoare, ci de-a dreptul daunatoare.
Stiu, exista riscul sa ai multe relatii rupte astfel pana o gasesti pe cea perfecta…daca o gasesti…probabil ca ce spun eu e o utopie. Nu am trait insa suficient de mult si nici nu m-am confruntat pana acum cu astfel de situatii, dar stiu perfect cum as reactiona.
Totusi, cel care cauta schimbarea este cel care nu o mai gaseste in interiorul cuplului, cand inventivitatea nu  e punctul forte al celuilalt. Din pacate, nici capacitatea asta de a aduce ceva nou mereu nu este inepuizabila. S-ar parea ca, intr-un moment mai apropiat sau mai indepartat, toate relatiile sunt sortite esecului. Poate sunt eu prea optimista crezand in posibilitatea existentei unor relatii de nezdruncinat. Dar daca nu am avea aceasta speranta, n-ar mai avea rost sa ne aruncam in neantul sentimentelor. De fiecare data, privim fiecare incercare ca o accedere la acea perfectiune conjugala. De multe ori ne inselam…degeaba ii luam ca exemplu pe batranii ce isi sarbatoresc nunta de aur, de exemplu…traind intr-o alta epoca, ei faceau mai usor compromisuri, pastrau acea aparenta, chiar daca in realitate nu detineau nici pe departe acea relatie perfecta.

2 comentarii:

  1. E ceva ciudat. In momentul aparitiei necesitatii de schimbare propui schimbarea cu un acelasi stil de viata. E tot un fel de cautare a unei relatii perfecte.
    Asta fac si oamenii care zboara din relatie in relatie, de aceea nu gasesc o relatie stabila, caci cauta tot ceea ce i-a plictisit la relatia anterioara. De altfel, cred ca monotonia apare in viata indiferent de partener. Traim o viata monotona: servici-casa-mancare-somn. Multi incearca sa sparga monotonia cautand un alt partener, dar tot monoton vor sa traiasca, de aceea nu vor reusi niciodata. Suntem educati (dresati) sa cautam monotonia vietii, caci aceasta monotonie ne da sentimentul de stabilitate si implinire. Pare ciudat, dar monotonia este unul din idealurile vietii noastre! :)
    Parerea mea este ca un cuplu este de nezdruncinat atata vreme cat cei doi au nevoie unul de altul (psihica, fizica etc.).

    RăspundețiȘtergere
  2. E foarte interesantă tema pe care o propui.
    Părerea mea este că acum familia este în disoluție. Pentru mulți înseamă un soi de tortură acceptată în numele unor principii mai înalte, induse prin educația de acasă.
    Nu știu ce va urma.

    RăspundețiȘtergere

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...