Maidanul cu dragoste- G.M. Zamfirescu

Am ales aceasta carte intr-un impuls de moment, aflata inca sub influenta Gropii lui Eugen Barbu si am fost placut surprinsa din primele pagini. Nu auzisem macar pana acum de acest autor, dar scurta descriere de pe coperta m-a indemnat sa citesc cartea, cu gandul ca voi gasi acolo povesti din Bucurestiul de la inceputul secolului trecut. Si nu au fost doar povesti, ci o intreaga atmosfera, construita cu un lirism aparte prin prisma amintirilor din copilaria personajului-narator. O alta fresca a mahalalei bucurestene, insa mult mai incarcata emotional, sentimentele razbesc mai usor din noianul de intamplari tragice sau pline de haz. Intregul roman se invarte in jurul dragostei si al mortii, ca unice puncte de reper nelipsite din destinul fiecarui om.

Cu personajele sale pitoresti, dominate de instincte primare si ducand o existenta mizera in casa de nebuni din mahalaua cu nume rusinos, romanul capata un farmec deosebit prin naturaletea si autenticitatea destinelor ce se impletesc in cuprinsul sau intr-un periplu al luptei pentru supravietuire, al saraciei si al iubirii.

Veti fi cuceriti de personajele timide sau navalnice, de limbajul dulceag care ti se lipeste de suflet si iti mentine viu interesul pagina cu pagina. La granita dintre sat si oras, atat in ceea ce priveste aspectul, cat si in ceea ce priveste mentalitatile si obiceiurile, mahalaua descrisa de Zamfirescu fascineaza…o intoarcere in timp in care locurile binecunoscute se transforma, capatand aerul vechi si captivant al unei epoci indepartate, insa nu mai putin vie. Setea de viata si de iubire rasufla prin fiecare din personajele ce anima aceasta splendida carte. Epicul si liricul se impletesc dand nastere unui poem cu iz de mucegai, de praf, de piatra veche…o carte pe care o citesti alene, sorbind fiecare fraza, inchipuind fidel fiecare scena.

Nu pot face un rezumat al actiunii, mai ales dat fiind faptul ca nu actiunea in sine este dominanta romanului, cu toate ca nu este unul static, ba dimpotriva. Insa dincolo de intamplari, starile transmise primeaza, atmosfera este cea care cucereste, sau cel putin asa s-a intamplat in cazul meu. Marturisesc ca nu am citit cartea prea repede, am savurat incet fiecare pagina, nu pentru ca lectura ar fi greoaie, ci pentru a digera mai bine imaginile zugravite. Mi-a placut cu atat mai mult cu cat doar trebuia sa privesc pe geam, peste liniile de de cale ferata, in cautarea locurilor din carte...ultimele ramasite demolate o data cu constructia noului pasaj.  O recomandare de lectura foarte potrivita cu luna in care inca ne mai aflam.