vineri, 19 aprilie 2013

O lectura tulburatoare- In mers de rac

Laureat al Nobelului pentru Literatura in 1999, Gunter Grass este un scriitor a carui opera intentionam de mult sa o citesc. Si am inceput cu ceva de dimensiuni reduse, pe care autorul o subintituleaza "nuvela"- In mers de rac, o alegere foarte inspirata, caci stilul in care scrie Gunter Grass, impletit in constructia inedita a textului si a povestii in sine, si nu in ultimul rand subiectul cartii, s-au dovedit a fi magnetizante. Pana acum, fara sa fi studiat in amanunt istoria naufragiilor, credeam ca Titanicul, cel mai celebru, a fost si cel care a dus cu sine in adancurile oceanului cele mai multe fapturi omenesti. Dar se pare ca nu a fost asa. Spre sfarsitul celui de-al doilea Razboi mondial, un submarin rusesc reusea sa scufunde vasul Wilhelm Gustloff, incarcat cu aproximativ 9000 de refugiati german. Repet, numarul fiind doar aproximativ, caci in acel haos nu fusese posibila inregistrarea tuturor pasagerilor, iar cea mai mare parte a victimelor au fost femei si copii.

Povestea acestei catastrofe dosite intre filele istoriei, iese la lumina in paginile cartii, ajutata de tesatura fictionala. Intr-o maniera surprinzatoare, diferita de impletirile obisnuite ale realitati in fictiune, diferita de intrepatruunderile des intalnite dintre trecut si prezent. Urmand un mers al racului, firul narativ inainteaza, se intoarce, se deplaseaza in lateral, cuprinzand mai multe planuri ce trebuie aminitite. O scriitura pentru care nu reusesc sa gasesc superlativele potrivite. Nu e de-ajuns sa spun ca mi-a placut foarte mult.

Datorita structurii aparte, n-as putea spune ca tragedia de pe vasul Wilhelm Gustloff ar reprezenta axul, tema principala a cartii. Autorul nu se fixeaza doar pe relatarea acesteia, ci sondeaza mult mai profund straturile asternute in constiinta umanitatii, punand in evidenta, printre altele, si modul in care trecutul isi pune amprenta asupra prezentului, fiind capabil sa reinvie conflicte, sa declanseze resentimente, sa perpetueze anumite idei. Fascinatia pentru trecut pe care unii oameni o pot avea, poate atinge limite, si chiar a le depasi. Si totusi, dramatismul, fie ca vorbim de ceea ce este rupt din istoria reala, fie ca vorbim de adaugirile fictionale (care, de altfel, fac ca opera sa nu se transforme intr-o carte pura de istorie), este tratat cu oarece doza de detasare, abordat obiectiv, dar starneste nu doar emotii in sufletul cititorului, ci si curiozitate, dorinta de cunoastere.

Trebuie sa recunosc ca am acumulat multe cunostinte lecturand astfel de carti, care scot din uitare evenimente ce au construit istoria. Chiar si date, care altfel, in scoala, imi dadeau batai de cap, am reusit sa retin, vrand-nevrand, desi acest aspect nu este foarte important. 

Ceea ce mi s-a parut interesant in perspectiva narativa este faptul ca vocea ce povesteste nu pretinde compasiune, nici groaza, nici intelegere, nici iertare, ci, in opinia mea, ofera si cere luciditate. Nu este o alta carte destinata atrocitatilor celui de-al doilea razboi mondial. Si desi scriitorul este german, nu am sesizat vreo unda de partinire, nici vreo incercare de a pune intr-o lumina favorabila tot ceea ce a insemnat Germania in acest tulbure razboi. Cum spuneam, multa obiectivitate, asta mi s-a parut mie atmosfera in care se relateaza toate. Chiar si in privinta palierului fictional, unde la un moment dat, ceea ce se petrece ar presupune in mod firesc o doza semnificativa de subiectivism- avem totusi in vedere o relatie tata-fiu- atitudinea celui ce nareaza ramane detasata, lucida, respingand tot ce ar putea insemna emotie.

Ce sa mai spun, chiar mi-a facut o deosebita placere sa citesc cartea aceasta. Povestile cutremuratoare pe care le-am aflat in paginile sale, stilul in care scrie Gunter Grass, m-au convins sa citesc cat de curand si celelalte carti ale sale ce imi zambesc pe raftul bibliotecii.


2 comentarii:

  1. Nu stiu daca in aceasta scrie numele comandantului de submarin sovietic care a dat ordinul de lansare a 4 torpedo (din care au plecat doar 3, una fiind defecta) pt a scufunda acest vas, Alexander Marinesko, de origine 1/2 roman (dupa tata, marinar de meserie, care fugise din Romania tocmai la Odessa prin 1911, dupa ce omorase in bataie un sef de-al lui ofiter, cf wikipedia), si 1/2 ucrainean (dupa mama, din portul Odessa), si ca acest Marinesko a participat de-a lungul celui de-al 2-lea razboi mondial la mai multe activitati ramase de pomina in armata sovietica, atat eroice insa si controversiale, de nu se puteau decide nici sovieticii daca sa il prezinte ca erou si sa-l promoveze, sau sa il dea afara din armata ! De ex, chiar cu cca 4 saptamani inainte de scufundarea acestui vas german, era gata gata sa fie declarat dezertor plus tradator pt ca nu se prezentase la serviciu si plecase pur si simplu de la post la casa de vacanta a unei femei suedeze care era patroana unui restaurnat unde petrecuse el Anul Nou. Pe urma a scufundat vasul si apoi dupa inca vreoo 2 saptamani a mai scufundat un alt vas militar german, si asta cat de cat l-a salvat sa nu fie dat afara, insa desi mai inainte fusese decorat cu Ordinul lui Lenin (pt ca scufundase alt vas sau submarin, el fiind in gneral cunoscut ca un detinator de un fel de record de scufundari de vase germane si de victime in calea lui), de data asta nu au mai vrut totusi sa-i dea ordinul de Erou Sovietic, la care ar fi avut poate dreptul, deoarece comandantii sovietici nu l-au crezut cand a raportat numarul victimelor si au crezut ca ii minte, (de fapt abia mai recent de zilele noastre confirmandu-se ca intr-adevar au fost ff multe victime, plus erau si ff multi civili si ff multi copii, si nu stiu daca soovieticii chiar voiau acest fel de reclama tocami catre sfarsitul razboiului, desi si germanii le scufundasera lor chiar impotriva regulamentelor internationale un vas medical plin de raniti cativa ani mai devreme, si desi acest vas german scufundat functionase si el mai devreme ca vas-spital, acum NU mai era vas-spital ci vas militar sii avea si antiaeriana si era inarmat ofensiv). Insa Marinesko era cunoscut ca un tip care exagera destule lucruri, si nu era nimeni sigur daca acest gen de om trebuia sau nu sa fie promovat ca Erou Sovietic, insa pana la urma i-au dat totusi ordinul Flamura Rosie, drept care Marinesko s-a simtit insultat si a zis ca mai bine-si scufunda propriul submarin daca nu i se recunosc meritele, plus a stat imbufnat vreo 10 zile si NU a scufundat nic un vas desi i se daduse ordin expres sa se plaseze intr-o zona pe unde treceau chiar destul de multe si chiar ar fi avut ocazia sa mai scufunde niste vase, si atunci i-au dat mustrare, iar dupa razboi, i-au scris in dosar ca e un betiv si nu se poate conta pe el, si gata cu cariera militara, insa i-au dat un post de director al unui institut de transfuzii si o banca de sange, dar dupa cateva luni l-au acuzat ca risipeste proprietatea poporului sovietic, plus l-au bagat la inchisoare cca 3 ani...zau, habar nu am ce putea sa risipeasca, ca doar nu fura sange sa-l vanda la negru, dar asa scrie pe wikipedia ! Pe urma l-au lasat sa fie sef intr-un fel de expeditie geologica si in cautare de resurse naturale pe langa lacul Ladoga, in salbaticie pe acolo, si pe urma prin 1963 a decedta dupa ce totusi reusise sa-si primeasca o pensie pt ultimii 3 ani de viata, pt ca in 1960 i-au recunoscut macar gradul de fost capitan in Armata Sovietica si ca avea niste dreppturi de pe atunci, (ca inainte i le luasera pe toate). CULMEA e ca in 1990, chiar inainte de desfiintarea URSS, Gorbachiov i-a acordat postum acel titlu de Erou Sovietic, cu ocazia aniversarii a 45 de ani de la victoria aliatilor in cel de-al 2-lea razboi mondial, plus i-au dedicat si o strada si 3 statui in Odessa, Kaliningrad si Kronstad.

    Habar nu am daca in acest roman se povesteste despre tipul asta si in ce fel e el privit de catre Gunter Grass.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, se povesteste si despre acest capitan de submarin, este unul din firele narative, unul mai redus, e drept, dar contine aproximativ ce ai spus tu aici.

      Ștergere

Roberto Bolaño - „Anvers” și nu numai

Sunt doar câteva luni de când am început să îl citesc pe Bolaño și nu mă pot opri. Îi mulțumesc pe această cale scriitorului Radu Găvan c...