Prin viata, cu bine, cu rau, cu speranta

Ca in multe alte ocazii, amalgamul de trairi din care isi extrage seva viata noastra mi se infatiseaza in minte, iar eu le trec in revista ca si cum as face-o pentru prima oara si-mi spun din nou ca e firesc sa fie asa- binele sa se impleteasca cu raul, bucuria cu tristetea, incordarea cu relaxarea- toate acele stari antitetice ce par sa coexiste in viata noastra, in noi. Aproape m-am resemnat cu gandul ca suntem mici pioni ce nu pot schimba lumea cu o simpla miscare si ca, in neputinta noastra, avem aspiratii inalte, formam un mic univers fragil in care viata e materia prima- la fel de fragila si ea.


Ar mai fi si speranta, o parghie esentiala ce  ne sustine echilibrul. Un echilibru intre rau si bine, ori cel putin asa ne-ar place sa fie, desi... nu e asa de multe ori. Nici macar noi  nu reusim sa contorizam aceste doua entitati intre care pendulam, Cat rau si cat bine este in viata noastra si care dintre ele detine majoritatea, cam greu de spus. Compensatia apare, dar nu e intotdeauna eficienta, raman uneori lucruri ce nu pot fi stinse sau sterse. Tot ea, speranta, e cea care ne face mai puternici, cea care ne ajuta sa mergem mai departe. Ne calauzeste pasii ca si cum n-ar mai putea urma dezamagiri. Iar cand ele totusi vin, caci nu le place sa ne ocoleasca, tot cu speranta ne continuam drumul.