luni, 20 mai 2013

Adio, arme



Ernest Hemingway – Adio, arme
Editura pentru Literatura, 1969
Traducere Radu Lupan

Cum sa vorbesc despre aceasta carte astfel incat sa va fac sa intelegeti exact ce am simtit citind-o? Sa spun ca povestea in sine este cea care m-a captivat, ar fi putin. Doar povesti incitante s-au tot perindat in cartile citite de mine si apoi au fost mentionate pe aici pe blog. Aceasta e mai mult de atat, si nu doar ea, singura, a generat cufundarea mea in paginile cartii. In fond, ea este destul de putin spectaculoasa, avem o poveste de dragoste pe fondul Primului razboi mondial. Si totusi, nu e un roman de dragoste. Nu unul pur si nicidecum siropos. 

E prima mea intalnire cu Hemingway si ma intreb de ce l-am ocolit pana acum. Doar cartea era cu mult inainte de a ma naste eu in biblioteca bunicilor. Si un timp a petrecut si la mine, necitita. Are un stil de a scrie, incat te lasa fara cuvinte pentru a le urmari pe ale sale, care curg fara sa-ti lase timp sa respiri.  Am citi cartea aceasta in cele mai diverse locuri in care am prins oczia. As fi citit si in mers daca nu as fi avut copil de supravegheat. Am citit si am simtit ce inseamna acea forta a literaturii in forma sa cea mai pura si pe care am mai intalnit-o, dar in stiluri evident diferite, doar la alti mari scriitori. 


Cum spuneam in prima parte, asistam la o poveste de dragoste. Si asistam si la Primul Razboi mondial, de acolo, de la cald, din mijlocul sau. Se resimte atmosfera aceea cruda, rece, dar nu atat de cenusie pe cat m-as fi asteptat. Pentru ca viata palpita la fiecare pas, insa si moartea e la fel de vie.  Detaliile legate de operatiunile militare nu m-au plictisit cum mi s-a intamplat in alte ocazii. Am vizualizat o imagine plina de culori- culoarea vietii, culoarea vinului, culoarea iubirii, culoarea mortii, culoarea absurdului in tot ceea ce inseamna razboiul. La fel de clar mi s-au infatisat inaintea ochilor peisajele din locurile prin care trece locotenentul Frederic Henry, personajul-narator al romanului, un american inrolat in armata italiana.

Mi-a placut acest personaj, desi nu se expune in deplinatatea fiintei sale. O parte a sa ramane in umbra, nedezvaluita si poti doar sa o intuiesti. Motivul inrolarii sale in armata unei tari straine le ridica intrebari tuturor celor care il cunosc si cititorului deopotriva. Nu poate fi vorba de dorinta de a epata, caci atributiile sale nu tin de eroismul celor din prima linie a frontului, ci se ocupa de ambulantele ce deservesc frontul. Duce un trai indestulat prin intermediul tratelor la vedere, adica el consuma, cheltuie, iar nota de plata ii e trimisa familiei sale.

Iubirea ce se infiripa intre el si infirmiera englezoaica Catherine Barkeley incepe in circumstante sufletesti la fel de ambigue. O cunoaste si incep sa se intalneasca in doi, dar el nu este inca indragostit de ea, cel putin asa crede si nici nu pare sa aiba de gand. Ea este destul de ciudata si nu mi-a lasat impresia vreunei frumuseti extraordinare, insa nici nu se insista pe insirarea sau elogierea calitatilor ei. Ti-o imaginezi cum crezi de cuviinta. Pentru mine, e printre putinele personaje feminine pozitive cu care nu am putut empatiza. Poate din cauza faptului ca personalitatea ei e si mai putin conturata, iar imaginea pe care mi-am proiectat-o in pribinta ei este cea a unei femei cam sterse, care se pierde pe sine in favoarea iubirii, astfel  incat devine intruparea sentimentelor pe care le are si le exprima cat de des are ocazia. 

Stau si ma gandesc, inca sub impresia celor citite si imi dau seama ca mi-a placut foarte mult cartea, fara sa pot oferi motive concrete. Poate nici nu trebuie sa explic. Ca atunci cand iubesti si esti intrebat de ce sau pentru ce. Iubesti pentru ca iubesti pur si simplu. Poate ca luate fiecare in parte, toate motivele posibile n-ar fi cine stie ce, dar ansamblul lor este tulburator. Nu lipseste nimic si nimic nu e in plus. Detaliile nespuse dau si ele farmecul compozitiei. Nu as fi vrut sa fie altfel. 

Hemingway mediteaza asupra iubirii, asupra vietii si a mortii, intotdeauna lipsita de vreun sens si te impinge sa faci si tu acelasi lucru.  Poate e ciudat sa spun ca mediteaza, cand totul are un ritm trepidant, de parca nu ar mai ramane timp de gadire, de contemplare. Dar asta a fost impresia mea, mi-a fost dat sa descopar o profunda reflectie sau poate mai multe pe marginea acestor repere ce ne bulverseaza existenta si asupra carora nimic nu e mai cert decat absurdul din ele. Omul, ca fiinta singulara, ce se confrunta cu tot ceea ce viata ii pune in fata, neputincios in fata iubirii, neputincios in fata mortii, parcurgand capitolele propriei vieti, care se deschid si se inchid si cand ultima sa coperta se asterne nemiloasa peste ultimele pagini, nimic nu mai razbate, doar o amintire ce se dilueaza incetul cu incetul, pana ce piere si ea. 


Sursa foto: anticariat-odin.ro

17 comentarii:

  1. Prima intalnire cu Hemingway?
    Bun ,,loc de intalnire" v-ati ales!
    Cred ca ar trebui sa recitesc cartea asta...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, prima. V-am zis ca am mari lacune de umplut. Dar intr-adevar, a fost mai mult ca suficienta sa ma faca sa doresc a citi si alte carti, mai bine spus toate. Mai am inca trei dintre cartile sale, deci destul de multe pe lista de dorinte. :)

      Ștergere
  2. eu ti-as recomanda "Pentru cine bat clopotele". Mie mi-a placut foarte mult iar in perioadele mai grele sau cand n-am chef de nimic nou, recitesc pasaje, pagini intregi din ea. Acum am inceout "Gradina raiului" dar e mult prea devreme ca sa exprim o parere. sper sa indragesti stilul acestui mare scriitor si sa ai ocazia sa pui mana pe cat mai lulte carti scrise de el!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O voi citi si pe aceea in curand, am inceput la un momentdat cateva pagini online si mi-a placut atat de mult incat mi-am zis ca terbuie sa o citesc in format tiparit, e prea speciala sa o risipesc intr-o lectura atat de rece cum e cea electronica.

      Ștergere
    2. Waw,mi-ai adus aminte de cartea asta pe care am citit-o cu mare drag cind eram mult mai tinara...sper ca te-ai prins ca personajul principal este chiar Hemingway si iubita este reala,caci el chiar a participat la primul razboi mondial.In acest roman si-a descris propria experienta de razboi,chinurile,frica de moarte care i-a dat o mare pofta de a iubi,in fiecare zi a experientei extreme,pe care a trait-o in direct,ca si cind ar fi fost ultima...uita-te pe HBO si ai sa vezi un film facut dupa acest roman.Cred ca se numeste"Hemingway si Bercley"(n-am retinut cum o chema pe eroina,apropo' de ce scriai mai sus.Ai sa constati ca scriitorul statea in fata masinii de scris,in picioare si scria ore intregi,cu frenezia data de licoarea lui Bachus,care nu-i lipsea niciodata.Alma

      Ștergere
    3. Sa vad daca am HBO, sincer, habar n-am. Pentru ca mi-ar place sa vad filmul. Multumesc de recomandare si pentru vizita! :)

      Ștergere
  3. Licoarea bahica a fost ,,muza" lui H.
    Cata diferenta de abordare intre cele doua carti: Adio, arme si Gradina Raiului. O prefer pe prima dintre ele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi place titlul celei de-a doua, as vrea sa o citesc sa vad la ce va referiti. Dar nu chiar acum, trebuie o mica pauza intre doua carti de acelasi autor, nu?:)

      Ștergere
  4. Sună interesant :) Mulţimesc de recomandare.

    RăspundețiȘtergere
  5. Da, si eu vreau sa citesc 'Adio, arme'.
    Singura carte pe care am citit-o de Hemingway este 'Pentru cine bat clopotele' - este de citit, ti-o recomand.
    De cand am citit 'Sotia din Paris' imi mai doresc sa citesc 'Fiesta'.
    Spor la citit in continuare, astept posturile urmatoare :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru recomadare! Desi eram deja convinsa sa citesc cartea, dupa cateva pagini pe net, multiplele recomadari primite sau citite in acest sens imi dau un imbold si mai mare. :)

      Ștergere
  6. Si mie imi place foarte mult Hemingway. Probabil unul ditre putinii clasici care ma pasioneaza.
    N-am citit "Adio, arme" dar o trec pe lista.
    Iti recomand Fiesta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! Va fi si aceasta. Trebuie sa o iau, pentru ca o buna bucata de timp am fost convinsa ca o are bunica mea, dar era alta cu un cotor asemanator. Si acum n-am mai dat de ea, desi inainte o gaseam mereu. Nu-i nimc, o gasesc eu.

      Ștergere
  7. Papa Hemingway e favoritul meu! În biblioteca mea, la loc de cinste, stă seria de autor de la Polirom și până acum am citit: Bătrânul și marea, Grădina Raiului, Sărbătoarea continuă, Fiesta și câteva povestiri din Zăpezile de pe Kilimanjaro.
    Apropo de Radu Lupan, traducătorul volumului pe care l-ai citit tu (la Polirom toate sunt traduceri noi: Radu Pavel Gheo și Ionuț Chiva), era un tip pasionat de Hemingway și i-a dedicat un volum care se numește chiar așa „Hemingway” (apărut în anii '70, cred).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am vazut volumul pe okazii. Imi imaginam ca editiile noi beneficiaza de traduceri noi. Si totusi,parc aas vrea traducerile mai vechi. Nu mai stiu unde am citit despre Sarbatoarea continua parca, dar s-ar putea sa gresesc, ca prima editie se deosebeste de cele ulterioare, intrucat au operat oarece modificari facute de ultima lui sotie. Trebuie sa ma documentez mai bine.

      Ștergere
  8. Ia uite: un comentariu folositor si de avut in atentie.
    Felicitari!

    RăspundețiȘtergere

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...