marți, 21 mai 2013

Ceasuri terne, ceasuri calde



Voiam sa-ncep cu ceva comentarii de stiri, dar n-am s-o mai fac, e plin peste tot si ar insemna sa abordez subiecte suprasaturate in acest moment. Mai bine va zic cum mi-am petrecut seara de ieri, de dinainte de acea ploaie cam scurta ce mi-a zdruncinat pervazul de tabla. Am dat plimbarea pe jos pana in Cismigiu, pe mersul cu autobuzul, din cauza ca era cam tarziu si nu ne-ar mai fi ramas timp prea mult de stat in parc, daca foloseam o parte din el pentru a merge pe jos pana acolo. Si trebuie sa recunosc ca o anumita portiune de drum nici nu e prea recomandabil sa o parcurgi la pas seara, chiar daca mai era destul pana sa se-ntunece.  M-am convins si mai mult de acest fapt la intoarcere, pe intuneric, in masina cu tatitul nostru. 


Pe Calea Grivitei, inainte si dupa intersectia cu Buzesti, din sinistrele cladiri intesate de gunoaie, mucegai si cine stie cate suflete ratacitoare, iesisera in strada fantome pe tocuri, strident machiate si imbracate, agitandu-si mainile disperate spre masinile ce treceau. Din cultura mea generala, stiam ca la tigani era la mare pret fecioria fetelor, cinstea lor, chiar de aveau gurile spurcate de vorbe care mai de care. Se pare ca nici asta nu mai e valabil in acest secol al depravarii generale.

In Cismigiu, am incercat sa impac si capra si varza. Dar nu am reusit prea multe minute sa fac asta, astfel ca nu pot spune ca am fost foarte incantata pe tot parcursul plimbarii. Mi-ar fi placut sa ma recreez nu sa tot alerg pe urmele fetitei, care n-ar sta locului o clipa, sa se joace si ea intr-un loc, de preferinta mai degajat. Uneori o mai conving sa stam undeva fara leagane si altele asemenea, dar mai rar. Parcul e atat de frumos, atat de imbietor la plimbari calme si sederi pe covoarele sale de iarba, incat parca pierd ceva cand nu pot face asta. Am incercat sa beau o cafea la pahar, care a costat aproape cat una la ceasca pe vreo terasa, dar si pe aia am baut-o partial in picioare, cu bagajele dupa mine. N-am eu acum prea multi bani, dar mi-am propus sa imi iau un rucsac sau ghiozdan, ceva in genul asta, caci de-acum e inacceptabil sa pleci fara multa apa in plimbare si daca mai adaug cartea, ceva de schimb fetei, servetele umede, ceva de papa si cateva jucarii, rezulta un bagaj de toata frumusetea, cam greu de carat intr-o sacosa. Nu am eu treaba cu eleganta acum, ce daca as arata ca o pustoaica de liceu, cu atat mai bine. Stai, ca fetele prin licee nu mai folosesc ghiozdane, gresesc?

Si acum, sa vad ce idei mi-or veni pentru astazi, dar ar trebui sa ma grabesc, sa am timp sa le pun in practica. Degeaba, nimic nu-mi vine in minte si sa si ramana. Mersul pe jos e sanatos si placut, chiar daca afara sunt nu stiu cate grade ce dau ceva disconfort. Pastrez cardul RATB pentru Bookfest. Mai e putin. Numai ca tot ce as cumpara eu de acolo e cam scump. Mi-am propus ca de acum inainte sa iau doar carti importante, caci din astea de relaxare am deja destule, pentru momentele cand vreau o lectura mai usoara. Poate ca trebuia sa interpun o astfel de carte intre cea a lui Hemingway si cea a lui Marquez, dar nu am mai avut rabdare. Si asa ma uit cu jind la Un veac de singuratate, insa il voi mai lasa putin la dospit dupa ce termin cartea de acum.

O zi de marti cu multe ceasuri bune si niciun ceas rau!

4 comentarii:

  1. Cismigiul e frumos, dar acum mi se pare cam pustiu.
    Iarba cosita, fara flori, doar cativa trandafiri ici si colo, fara lebede pe lac - si se pare ca nici nu vor fi, asa mi-a spus un gardian: nu mai are municipalitatea bani pentru ... desfat estetic!

    O sa cumparati numai carti importante? As vrea sa va cred, dar nu pot!... Eu nu mai promit niciodata asa ceva.
    Cand e Bookfest-ul?

    O zi de marti fara ceasuri rele sa aveti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stiti ce spune Marquez in memoriile sale pe care le citesc eu acum? "Cu ele [Insula comorii si Contele de Monte Cristo] ,ca si cu O mie si una de nopti, am invatat sa nu uit niciodata ca ra trebui sa citim numai cartile care ne obliga sa le recitim."
      Iar eu cred ca voi lua in sfarsit decizia de a-mi face rost de un creion pentru sublinieri fine.

      Bookfest incepe pe 29 mai, adica saptamana care vine. Acum realizez ca mai e asa putin, eram convinsa ca peste doua saptamani. :)

      Ștergere
  2. Frumos citatul ales.
    Asa este, de aceea nici nu vreau sa-mi pierd vremea cu unii scriitori ,,aflati pe val" in prezent. Astfel de carti nu o sa ma indemne nicand la recitirea lor!
    Cum sunt ,,Memoriile" lui Marquez?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Superbe! Mi-e greu sa spun pe scurt, bineinteles ca voi scrie despre ele, numai sa le termin, caci nu pot citi repede si cartea e destul de voluminoasa.

      Ștergere

Ce rămâne din noi

Pe timpul foametei de după al doilea război mondial, copii din satele sărace ale Moldovei au fost suiți în trenuri și duși în Ardeal, acolo ...