Un strop de libertate


Sambata dupa-amiaza
Sunt plina de emotie. Ma simt ca in adolescenta, cand tremuram la gandul ca tata nu ma va lasa sa ies afara la ora stabilita. Se apropia ora respectiva si eu nu gaseam momentul potrivit sa cer voie. Golurile din stomac se accentueaza. Acum nu e vorba de o anumita ora, doar cea la care se inchide magazinul. Si ceea ce as vrea acum sa cer sunt doua ore pentru mine, singura. Dar nu stiu daca sotul meu e liber sau daca va pleca iar la treburi. Ma simt emotionata fiindca nu am mai facut asta, parca ar fi ceva iesit din comun. 

Mai tarziu, in aceeasi seara…
Iata ca am primit liber, am obtinut acele ore de libertate. De fapt a fost doar o ora si jumatate, incluzand in astea mersul cu metroul, deci ceva mai mult de 30 de minute de recreere efectiva, dar acum, ar trebui sa spun ca mi-am incarcat bateriile. Si intr-adevar, ma simt altfel, doar ca libertatea de care m-am bucurat n-a fost ceea ce ma asteptam. M-am simtit precum cainele de care povestea Florentin cu ceva mai mult timp in urma, daca-mi aduc eu bine aminte. Nu stiam ce sa fac si parca ma simteam ciudat. Parca toti se uitau la mine ca la cine stie ce ciudatenie. Dupa mult timp, nu aveam nimic in maini si pana si mie, sau mai ales mie, asta mi se parea neobisnuit. Sa mergi cu mainile goale!...Cine stie ce si-o fi imaginand cei care ma vedeau, fiindca nici macar poseta nu mi-am luat. In treacat fie spus, si pachetul de tigari l-am uitat. Va dati seama ce buimaca eram, daca am putut sa uit asta.

O scurta perioada de libertate aproape totala, cel putin fizic vorbind, cu care nu stiam ce sa fac. Desi imi propusesem o destinatie precisa. Asta ca sa am un tel si sa nu bantui de nebuna pe strazi, ca atunci si iubitului meu i s-ar fi parut ciudata dorinta mea. Stiam precis ca se va termina repede, timpul ma presa, nu voiam sa abuzez, si in acelasi timp parca nu ma simteam in largul meu asa, singura. Fiecare tipat de copil ma facea sa tresar. Parca nu-mi venea sa cred ca nu trebuie sa reactionez in niciun fel. Si totusi, nu le puteam ignora. Eu o auzeam de fapt tot pe motata mea. Cordonul ombilical inca mai exista la nivel psihic. ici n-avea cum sa se rupa, dat fiind ca asta a fost prima mea iesire singura in aproape 2 ani de zile. Ca nu pun la socoteala cele maxim 5 minute pana la paine, din primele luni, cand ma duceam la paine doar ca sa am pretext sa iau aer, pe ea neputand sa o scot prea des atunci.

Dar sa revin. Iesirea mea n-a avut in ea nimic spectaculos. Ba chiar am fost oarecum dezamagita ca nu am gasit carti interesante pe care sa nu le am, am luat doua asa, ca sa nu fi facut drumul degeaba si doua pentru cea mica. V-am zis ca imi calca pe urme, scrie si “citeste” intr-o veselie. In plus, nu stiam ca in week-end este mai aglomerat la anticariat, ceea ce a insemnat o explorare mai dificila a rafturilor. Dar, desi plimbarea in sine nu a fost incantatoare, totusi, m-am eliberat de tensiunea nervoasa ce ma stapanea, am devenit mai calma si mai putin stresata. Mult timp dupa ce m-am intors am simtit ca inca ma port ciudat. Impactul asupra mea s-a resimtit, intr-un fel parca nu eram eu, parca ma instrainasem intr-un fel. Acum insa, am revenit la o stare normala si nu ma mai enervez din orice, nu mai vad orice lucru drept corvoada.

Comentarii

  1. Cum stai cu dieta? Eu am cam inceput de ieri-alalataieri, ca nu se mai poate. Scriu despre asta acuma.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare