luni, 31 octombrie 2011

Cum merge dieta


Daca ar avea picioare ar merge. Ca tot ma intrebase Loopoo, care se pare ca mi s-a alaturat si el dupa o portie sanatoasa de hamburgei, zic sa scriu despre asta, decat sa zic doua vorbe intr-un comentariu. Am o problema cu un kilogram. Cand apare, cand dispare. Azi nu m-am cantarit insa, dar ma simt usoara si poate de-aia am evitat, ca sa-mi mentin optimismul si sugestia ca-s pe drumul cel bun. Pacatuiesc din cand in cand cu cola. Si asta pentru ca nu mi-am marturisit in casa intentiile, caci cunosc opinia sotului legata de slabit. Cum i-o placea lui sa vada muntele asta de sunci care sunt, nu stiu. Mie nu-mi place si de-asta trebuie sa fac ceva. Si cand el pune in carucior pachetul de doua sticle de cola, cum sa refuz? Dar macar sa reusesc eu sa rezist in continuare altor tentatii, ca n-o fi asta cel mai rau lucru. M-am aprovizionat cu niste ceai Silueta perfecta 2. Fac precizarea fiindca este si Silueta perfecta simplu, si de-ala aveam deja in casa, dar nu am reusit sa beau 3 cani in fiece zi. Azi incep cutia noua, sper sa-mi placa mai mult gustul.

As avea nevoie de ceva rezultate de incurajare, sa-mi ridice moralul in privinta asta, sa ma impulsioneze, ca nu prea am tragere de inima cand vad ca eforturile sunt in zadar. Totusi, in  ciuda sentimentului de zadarnicie, incerc sa rezist pe baricade. Nu stiu daca e cea mai puternica motivatie, dar o fac pentru mine, pentru a scapa de starile depresive ce ma incearca atunci cand imi caut haine sau cand pur si simplu ma imbrac cu ceva sau doar ma privesc in oglinda.

Un strop de libertate


Sambata dupa-amiaza
Sunt plina de emotie. Ma simt ca in adolescenta, cand tremuram la gandul ca tata nu ma va lasa sa ies afara la ora stabilita. Se apropia ora respectiva si eu nu gaseam momentul potrivit sa cer voie. Golurile din stomac se accentueaza. Acum nu e vorba de o anumita ora, doar cea la care se inchide magazinul. Si ceea ce as vrea acum sa cer sunt doua ore pentru mine, singura. Dar nu stiu daca sotul meu e liber sau daca va pleca iar la treburi. Ma simt emotionata fiindca nu am mai facut asta, parca ar fi ceva iesit din comun. 

Mai tarziu, in aceeasi seara…
Iata ca am primit liber, am obtinut acele ore de libertate. De fapt a fost doar o ora si jumatate, incluzand in astea mersul cu metroul, deci ceva mai mult de 30 de minute de recreere efectiva, dar acum, ar trebui sa spun ca mi-am incarcat bateriile. Si intr-adevar, ma simt altfel, doar ca libertatea de care m-am bucurat n-a fost ceea ce ma asteptam. M-am simtit precum cainele de care povestea Florentin cu ceva mai mult timp in urma, daca-mi aduc eu bine aminte. Nu stiam ce sa fac si parca ma simteam ciudat. Parca toti se uitau la mine ca la cine stie ce ciudatenie. Dupa mult timp, nu aveam nimic in maini si pana si mie, sau mai ales mie, asta mi se parea neobisnuit. Sa mergi cu mainile goale!...Cine stie ce si-o fi imaginand cei care ma vedeau, fiindca nici macar poseta nu mi-am luat. In treacat fie spus, si pachetul de tigari l-am uitat. Va dati seama ce buimaca eram, daca am putut sa uit asta.

O scurta perioada de libertate aproape totala, cel putin fizic vorbind, cu care nu stiam ce sa fac. Desi imi propusesem o destinatie precisa. Asta ca sa am un tel si sa nu bantui de nebuna pe strazi, ca atunci si iubitului meu i s-ar fi parut ciudata dorinta mea. Stiam precis ca se va termina repede, timpul ma presa, nu voiam sa abuzez, si in acelasi timp parca nu ma simteam in largul meu asa, singura. Fiecare tipat de copil ma facea sa tresar. Parca nu-mi venea sa cred ca nu trebuie sa reactionez in niciun fel. Si totusi, nu le puteam ignora. Eu o auzeam de fapt tot pe motata mea. Cordonul ombilical inca mai exista la nivel psihic. ici n-avea cum sa se rupa, dat fiind ca asta a fost prima mea iesire singura in aproape 2 ani de zile. Ca nu pun la socoteala cele maxim 5 minute pana la paine, din primele luni, cand ma duceam la paine doar ca sa am pretext sa iau aer, pe ea neputand sa o scot prea des atunci.

Dar sa revin. Iesirea mea n-a avut in ea nimic spectaculos. Ba chiar am fost oarecum dezamagita ca nu am gasit carti interesante pe care sa nu le am, am luat doua asa, ca sa nu fi facut drumul degeaba si doua pentru cea mica. V-am zis ca imi calca pe urme, scrie si “citeste” intr-o veselie. In plus, nu stiam ca in week-end este mai aglomerat la anticariat, ceea ce a insemnat o explorare mai dificila a rafturilor. Dar, desi plimbarea in sine nu a fost incantatoare, totusi, m-am eliberat de tensiunea nervoasa ce ma stapanea, am devenit mai calma si mai putin stresata. Mult timp dupa ce m-am intors am simtit ca inca ma port ciudat. Impactul asupra mea s-a resimtit, intr-un fel parca nu eram eu, parca ma instrainasem intr-un fel. Acum insa, am revenit la o stare normala si nu ma mai enervez din orice, nu mai vad orice lucru drept corvoada.

sâmbătă, 29 octombrie 2011

Iarasi de-ale mele


Am ramas surprinsa ca inca se mai gasesc in parc copaci cu frunzele verzi in proportie mai mare de jumatate. Sunt si copaci aramiti sau ingalbeniti complet, dar si copaci cu doar cateva frunze aramite. De parca toamna ar fi de putin timp. Si dupa vreme daca ne luam, toamna a inceput tarziu. Mai e o luna de toamna si-apoi vine baba iarna. Totusi am avut o toamna superba, iar faptul ca s-a dus atat de repede ma incurajeaza sa sper ca si iarna va zbura asijderea, lasand loc iubitei primaveri. Parca nu e asa mult pana atunci. Gandurile astea optimiste vad ca n-au cine stie ce efect asupra mea, sunt mai mohorata decat toamna si se pare ca nu e vorba doar de o zi proasta. A inceput sa ma tina zile-n sir. Alteori, ma tinea celmult o zi, poate chiar pana in a oua jumatate a zilei aparea ceva care sa ma binedispuna. Acum nu e o simpla indispozitie, caci vad ca nu trece. Zambetele au efect temporar si chiar cand sunt, ele nu antreneaza toata fiinta mea. Scriu pe post de balsam, poate astfel, constientizand si vazand scris, voi depasi starea care ma bantuie.

Sa incerc autosugestii pozitive, desi nu-s convinsa ca va avea efect. O sa ma gandesc cum sa-mi ocup timpul in asa fel incat sa fie placut, o sa ma gandesc ca va veni o zi cand ma voi putea misca singura pe strazi, prin magazine. Acum, chestii care in mod normal nu ma afectau, declanseaza in mine o eruptie vulcanica de nervi, mofturile uzuale iau proportii colosale, pentru ca mi-am pierdut rabdarea.

Aseara, primind o suma de bani bunicica, i-am cumparat celei mici o pijama, ca ramasesera majoritatea mici. Una singura era potrivita si cand se murdarea, trebuia s-o imbrac cu improvizatii. Si am avut de ales intre o marime pentru 1-2 ani si una pentru 2-3 ani. Sotul insista sa o luam pe cea mica, eu pe cea mare, daca tot dau atatia bani, macar sa o poarte mai mult de o luna. Si sotul a cedat, am luat-o pe cea mare. Bineinteles, cea mare e mult prea mare, si materialul din care e facuta nu se mentine indoit, atunci cand ii suflec pantalonii sa nu-i taraie pe jos. Cu siguranta ii va fi buna abia la anul, caci si in umeri e lata. Deci am gresit cu alegerea mea, si acum stau cu parerea de rau ca am cumparat-o aproape degeaba. Bine macar ca e destul de mare incat sa-I vina peste un an. Trebuia sa ma fi gandit ca ea nu e chiar de dimensiunile standard pentru 2 ani si cea mica i-ar fi venit numai bine. Acum, fie cumpar alta, fie o modific pe asta. Asa de rau imi pare! Stiu, nu e un capat de tara, dar pentru mine e un motiv de frustrare in plus.

Maine, nu cred ca voi avea timp sa deschid calculatorul. Trebuie sa mergem la tara, a fost ziua socrului saptamana asta si acum vrea sa sarbatoreasca. Vorba vine, ca el e bolnav si nu poate face mare lucru, dar din cate am inteles vrea sa ne adunam toti la un gratar. Asta inseamna iar nu stiu cate ore acolo, afara e frig, in casa nu e loc de intins masa pentru multe persoane. Superb!  Azi trebuie sa merg sa scot cateva poze, sa-i facem cadou. V-am mai zis ca eu n-am deloc poze pe hartie cu asta mica. E deja tarziu si eu inca nu le-am ales. M-am conversat pana acum la telefon aproape o ora cu mama. In rest, nimic nou pe frontul de vest, est, sud sau ce-o fi.

vineri, 28 octombrie 2011

Pont pentru cei ce inca nu si-au luat cauciucuri de iarna


Sfatul meu este sa nu va luati doar cauciucurile, luati cu tot cu jenti. Economisiti astfel, in timp, banii dati toamna si primavara pentru montarea lor. Basca evitati aglomeratia din service-uri generata de schimbarea lor. Cred ca orice sofer e in stare sa schimbe o roata, deci n-ar trebui sa fie probleme sa schimbe patru, cand are nevoie. A nins peste noapte? Le pui si gata. Din cate am inteles, aceste cauciucuri de iarna se uzeaza mai repede daca sunt folosite pe drum fara conditii de iarna. Daca luati doar cauciucurile, sunteti nevoiti sa le puneti mai devreme, poate cu mult mai devreme de prima ninsoare, timp in care se vor toci. Daca le luati cu tot cu jenti, le puneti cand da ninsoarea.

Week-end? Ei si ce?


Parca s-a dus prea rapid saptamana asta si nu stiu de ce, dar ma simt indiferenta in fata week-end-ului ce aproape a sosit. Coordonatele sunt neinteresante, iar pe mine ma umple un pesimism fara motive clare. Cantarul mi-a aratat aceeasi cifra ca in urma cu o saptamana. Stiam eu ca nu trebuie sa ma bazez pe fluctuatiile de la o zi la alta. Dar nu, nu e asta cauza sagetilor gri din ochii mei. Mai degraba nemultumirile, oboseala, grijile si, nu in ultimul rand, monotonia. Degeaba schimb decorul, eforturile fizice si psihice inerente unor astfel de drumetii prin marele oras inlatura entuziasmul meu. Nu-mi tihneste nimic, nu am timp sa privesc in jur, atentia mi-e solicitata intr-un singur punct si nu e greu ca toate astea sa duca la saturatie.

Ma simt inconjurata de ziduri ce pot fi daramate doar din exterior. Incercarile mele din interior au succes doar la nivel mental, fizic, nu reusesc sa le strapung. Ma consolez gandindu-ma ca intr-o zi se va schimba ceva, ca nu va fi asa intotdeauna, ca e o chestiune de timp, mai lung, ce-i drept. Dar pana atunci? Nevoile mele pot parea exagerate din exterior. Luata pe termen scurt, viata mea ar parea de invidiat. Pe termen lung, nu mai e asa. Imi plac orizonturile largi, in care sa ma misc nestingherita, fara aspiratii inalte. Nu-mi doresc ceva iesit din comun, ci doar chestii perfect normale pentru toti ceilalti.

joi, 27 octombrie 2011

Rata mea- nu mai e alta ca ea!


Dupa cum v-am mai spus, ne-am luat masina printr-un credit auto, contractat la banca ce face parte din acelasi grup cu dealerul auto, dupa un avans considerabil de aproape 40%. Un credit in lei, pe 10 ani, la care platim o rata destul de mica, fata de celelalte produse de creditare existente pe piata, singurul inconvenient ar fi faptul ca masina constituie garantia mobiliara. Am verificat in tot timpul asta care ar fi rata aproximativa in varianta unor oferte de refinantare. In toate cazurile fiind considerabil mai mare, am renuntat sa mai calculez.

Azi ma suna o tipa de la ING, incantata sa-mi prezinte o oferta de refinantare foarte avantajoasa, spunea ea. Eu am lasat-o sa-mi prezinte, ca tare imi place sa ascult poezii din astea la telefon. Au unii un stil de a vorbi care imi face neuronii sa tresalte, asa ca dau curs unor astfel de convorbiri chiar si atunci cand mi-e clar ca nu ma intereseaza produsul sau nu am sanse sa il cumpar. Dupa ce a inceput sa-mi puna intrebari, iar eu i-am raspuns, s-a citit in vocea ei dezamagirea. Oferta ei era putin mai scumpa decat ce aveam eu, nu cu mult, cu vreo 30 de lei per rata, dar evident neavantajoasa.  Bine, eu stiam ca nu sunt sanse sa-mi propuna ceva mai bun, dobanda la noi, care nu mai stiu exact cat e, era mult mai mica la momentul respectiv decat oricare alta pe piata, la lei. Ma indoiesc ca intre timp au micsorat atat de mult celelalte banci. Dar in acelasi timp voiam sa vada ca se poate si cu dobanzi mai mici, poate iau exemplu.

ATELIER SMARTKID GRATUIT PENTRU PĂRINȚI ȘI COPII

Adu-ți copilul la atelierul de lectură pentru copiii smARTkid, cu tema prietenia, iar noi, părinții, vom discuta despre relațiile de am...