Ieri am reusit sa imi infrumusetez prima parte a zilei. O transa de purificare mentala, in cele 5-10 minute petrecute in anticariatul din zona Universitatii. Unul din ele, caci sunt mai multe, ba chiar s-a deschis nu de mult timp unul pe Lipscani, la care inca nu am ajuns. Ceea ce a facut ca totul sa decurga altfel a fost cumintenia iesita din comun a celei mici. Niciodata nu a fost atat de linistita in timpul vizitelor la anticariat, de regula se enerva ca suntem acolo, era plictisita sau cerea si ea o carte, pe care, de cele mai multe ori, o si primea. Mai mereu i-am cumparat si ei, am gasit acolo carti foarte dragute si educative pentru ea.
Acum a stat pur si simplu cuminte, langa mine, manca in liniste o bucata de covrig, mai lua cate o carte in mana, mi-o arata, intr-o liniste neobisnuita pentru varsta ei. Mi-a tihnit si mie aceasta plimbare, caci a fost ascultatoare si pe drum, nu doar acolo. La preturi destul de mici, am achizitionat Intoarcerea, de Viorel Zaicu cartea recenzata de Ioana in campania vALLuntar, Buruiana care impleteste streangul, de Alan Bradley, din seria cartilor politiste de la Editura Trei si la un pret mic-mic-mic Trei dinti din fata de Marin Sorescu.
In ingramadeala de la metrou am privit lumea colorata, remarcand din nou, cu placere, pe cei care citeau. O tipa citea o carte de Stieg Larsson, un nene citea ceva de Tom Clancy, altul avea in fata o carte mai veche, dupa cum aratau paginile, insa n-am apucat sa-i vad titlul. Si mai erau si altii, la distanta, imi sareau in ochi cartile, dar mai mult nu puteam vedea. Nu stiu de ce simt nevoia asta de a observa ce carti citesc altii, nu neaparat pentru a ma inspira, caci am destule surse din care pot primi recomandari, parca fac o anumita asociere intre persoana respectiva si cartea citita in acel moment. Cum ar spune Rudolph, probabil e un fetish, desi n-as putea spune ca folosesc corect termenul. Mi se pare putin cam nepotrivit sa-l asociez cu cartile.
Si am mai observat si la altii aceasta curiozitate. E destul de greu sa descoperi titlul cartii fara sa atragi atentia, fara sa privesti insistent, desi posesorul nu ar avea de ce sa se supere, eu cel putin nu m-as simti lezata daca cineva ar incerca sa vada ce carte citesc. Exista si un site, Cartea din geanta, ce prezinta imagini foarte placute pentru mine, cu persoane care citesc in diferite locuri publice.
In ultimul an, am constatat ca oamenii citesc, mai mult decat as fi crezut. Sau poate abia in acest timp i-am observat, pana atunci, interesul meu nu fusese focalizat pe asa ceva. Dar nu cred ca e doar o senzatie a mea. Cu cativa ani in urma ma simteam o ciudata atunci cand citeam in parc. Acum, nici vorba, nu ma mai simt stinghera, vazand ca si altii au preocupari asemanatoare.
Mie mi se pare foarte relaxant studiul in aer liber. Pentru licenta, de exemplu, si pentru examenul de la barou, am invatat mai mult afara, in aer liber, fie in parc, fie in curte. Imi amintesc ca mergeam si stateam cu orele la o terasa in parc, unde exista si un loc de joaca pentru copii, si ma instalam la o masa, pe banca, intrucat nu erau scaune in jurul meselor, ci banci, ceea ce era foarte convenabil pentru mine. Imi intindeam catrafusele acolo si consumam cantitati impresionante de Lipton- ceai verde in timp ce notiunile din carti se sedimentau incet- incet. Mult mai placut era studiul in natura decat cel la interior.
Vad ca am plecat dintr-un punct si am ajuns intr-unul la care nici nu ma gandeam, uimita din nou de capacitatile mintii de a te purta de la un gand la altul, aproape fara sa simti. Nu de putine ori mi se intampla asa, si cand imi dau seama, incerc sa imi amintesc de unde am pornit si sa refac apoi traseul gandurilor, sa descopar asocierile ce m-au condus in punctul final.
depinde de noi daca cititul, implicit cartile, va rezista
RăspundețiȘtergere